8.9 C
Braşov
AcasăCititoriSfat Expres: Armurariul ne protejează ficatul

Sfat Expres: Armurariul ne protejează ficatul

Armurariul, cunoscut şi sub numele de ciulinul laptelui, este o plantă care se găseşte, la noi în ţară, îndeosebi în zonele necultivate. Deşi îl trecem adesea cu vederea sau îl considerăm doar un mărăcine cu flori mov, armurariul ascunde beneficii nebănuite. Din semintele plantei de armurariu (Silybum marianum) se poate extrage silimarina.

Armurariul, aliat al ficatului

Fitoterapia cu produse pe bază de armurariu are acţiune hepatoprotectoare, de reconstrucţie a celulei hepatice, în hepatitele virale tip A, B, C inhibă replicarea viruşilor hepatici. Duce la reglarea digestiei, creşterea tensiunii arteriale, puternic efect antitoxic, împiedică pătrunderea substanţelor toxice la nivelul ficatului şi favorizează eliminarea acestora (combate efectul nociv al alcoolului asupra ficatului). Armuariul stimulează, de asemenea, activitatea vezicii biliare şi combate riscul apariţiei calculilor biliari.
Seminţele zdrobite se folosesc sub formă de comprese umede în tratamentul ulcerului varicos şi al varicelor, au acţiune antitumorală (stopează evoluţia şi proliferarea celulelor canceroase la nivelul ficatului, prostatei, cervixului, colonului), stimulează lactaţia, scad nivelul colesterolului sanguin şi rezistenţa la insulină, fiind eficiente în diabetul zaharat de tip II.

Indicaţii terapeutice

Preparatele cu armurariu sunt indicate în hepatite cronice, ciroze, insuficienţe hepatice, protejează ficatul de efectele nocive ale chimioterapiei. Armurariul este eficient în intoxicaţii accidentale cu ciuperci otrăvitoare, adjuvant în intoxicaţii cu diverse substanţe toxice (medicamente hepatotoxice, plumb, etanol, tetraclorură de carbon), adjuvant în alcoolism, digestie dificilă, constipaţie, hipotensiune arterială, adjuvant în caz de cancer, în tratarea bolilor de piele în general (psoriazis, vitiligo), deficite imune, hiperolesterolemie.

Efectele benefice ale silimarinei

Recomandarea primară a silimarinei este legată de capacitatea sa de a stabiliza membranele celulare. În ultimii zece ani au fost identificate, însă, prin cercetări experimentale și/sau trialuri clinice și alte calități benefice ale Silimarinei: antioxidant, antiinflamator, imunomodulator și, recent, efect antifibrotic, respectiv de stimulare a regenerării hepatice.
Efectul antioxidant este obţinut prin mecanisme de reducere a radicalilor liberi de oxigen intrahepatici. Principiul activ poate opri degradarea celulară, împiedicând astfel îmbatranirea prematură a organismului.
Silimarina ajută la regenerarea celulelor ficatului afectate de alcool sau droguri. Aceasta stimulează sinteza proteinei la nivelul ficatului, ceea ce determină o creștere a producției de celule hepatice noi, care le vor înlocui pe cele afectate.

Mod de administrare

Decoctul de armuriariu se prepară dintr-o linguriţă cu vârf din seminţe zdrobite la o cană cu apă clocotită. Se lasă să dea o dată în clocot, apoi se strecoară şi se beau două căni pe zi.
Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de seminţe măcinate peste care se toarnă o cană de apă clocotită; se lasă la infuzat 10 – 15 minute.
Armurariul se poate administra şi sub formă de pulbere de seminţe măcinate, din care se iau 1-2 grame pe zi cu o jumătate de oră înainte de mesele de prânz şi de seară; pulberea se ţine sub limbă 5-10 minute după care se înghite cu apă.
Tinctura de armurariu se administrează timp de trei săptămâni cu 2 săptămâni pauză, câte o linguriţă dizolvată într-un pahar de apă.
Armurariul este lipsit de efecte secundare, putând fi folosit atât pe timpul sarcinii cât şi al alăptării. Foarte rar, la doze mari, s-au semnalat scaune diareice şi hipertensiune arterială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE