23 C
Braşov
AcasăSportFrământări la Corona / Simona Gogîrlă, în pragul disperării : „Dați-mi...

Frământări la Corona / Simona Gogîrlă, în pragul disperării : „Dați-mi șansa să merg cu echipa la baraj!“

Autor: Adi MARICA

l Antrenoarea acuză conducerea clubului că nu este lăsată să-și îndeplinească obiectivul
l Mircea Cucuian este convins că acest caz se va rezolva astăzi, iar începând de marți Alin Bondar va putea prelua echipa

Corona Brașov a ratat promovarea directă în Liga Națională de handbal feminin, dar păstrează șansa revenirii în primul eșalon, în urma unui baraj. Imediat după turneul de la Blejoi, antrenoarea Simona Gogîrlă a fost convocată la o ședință de către managerul secției de handbal, Mircea Cucuian, în care i s-a transmis că nu mai este antrenoarea echipei. Contractul Simonei Gogîrlă, la fel ca și a multor jucătoare, expiră la 31 mai și este prelungit automat dacă echipa promovează în Liga Națională. Sezonul intern de handbal a fost prelungit însă din cauza pandemiei de coronavirus. Cum barajul de promovare este programat în iunie, șefii Coronei au fost nevoiți să negocieze prelungirea contractele mai multor jucătoare. Nu însă și pe cel al antrenoarei Simona Gogîrlă. Oficialii clubului au ales varianta Alin Bondar pentru postul de antrenor.

„Vă mulțumim, de aici încheiem colaborarea“

Simona Gogîrlă se simte nedreptățiță, mai ales că echipa păstrează șansa promovării la baraj. „S-au întâmplat multe lucruri la secția de handbal în ultimele luni. În vara lui 2020 am pornit la drum cu mai multe junioare 1, care au și câștigat sâmbătă titlul național, plus câteva jucătoare experimentate. Eu am semnat un contract pe trei ani, iar la finalul fiecărui sezon era prevăzut un obiectiv așa cum este normal. Nu sunt omul care să țină de scaun, dar vreau să mi se acorde șansa să-mi îndeplinesc obiectivul la acest baraj de promovare. Mircea Cucuian mi-a spus că cei din conducere au decis să nu îmi prelungească contractul, iar noul antrenor va fi Alin Bondar. Am întrebat direct: „cine din conducere? “. Răspunsul primit a fost că decizia a venit din partea sa și a lui Bogdan Ciungara, coordonatorul voluntar al secției. Le-am spus doar „ dați-mi șansa să merg cu echipa la baraj!“. Nu au fost de acord, iar mesajul lor a fost „vă mulțumim, de aici încheiem coloborarea “ . Am notificat clubul, dar până acum nu am primit niciun răspuns ! Este clar că nu au procedat profesionist. Corect era să mă lase la baraj și, în cazul nefericit în care am fi ratat promovarea, ne strângeam mâinile. Eu chiar cred că se poate. Surprize sunt la tot pasul în sport. Și Gyorul era marea favorită la câștigarea Ligii Campionilor și ați văzut ce s-a întâmplat sâmbătă. De ce să nu ne jucăm șansa până la capăt?“, spune Gogîrlă.

Un grup pe WhatsApp cu Gogîrlă, unul cu Bondar!

Simona Gogîrlă este deranjată și de faptul că antrenorul Alin Bondar a creat, zilele trecute, un grup de WhatsApp cu jucătoarele când ea este încă antrenoarea echipei. „Mircea Cucuian mi-a transmis că luni vine Alin Bondar la echipă. De altfel, Bondar a și făcut, zilele trecute, un grup pe  WhatsApp  cu jucătoarele, în care Alicia (nr. fiica Simonei Gogîrlă) nu a fost inclusă! Asta în timp ce eu conduceam antrenamente echipei! De altfel, la discuția de săptămâna trecută, Cucuian mi-a prezentat un document prin care se dorea prelungirea contractului Aliciei cu o lună pentru a putea juca la baraj. În această situație sunt mai multe jucătoare. Alicia a decis că semnează prelungirea, indiferent dacă voi conduce eu, sau altcineva, echipa la baraj. E puțin spus că mă doare sufletul de această situație. Eu pun mult suflet în ceea ce fac și dau totul pentru echipa pe care o antrenez. M-a afectat enorm toată această situație! Am avut și am oferte să plec la alte echipe“, a mai spus Simona Gogîrlă.

„Nu credeam că se va ajunge aici“

Antrenoarea nu renunță și spune că luni se va prezenta la antrenamentul echipei. „Luni voi merge la antrenament. Bondar nu are ce căuta la sală! Cucuian chiar a fost surprins când i-am spus că voi merge la antrenament! Sincer vă spun că nu am crezut că se va ajunge aici. Zvonuri cu venirea la Bondar la Corona au fost și în vara trecută, iar acum două luni au reapărut. Eu spun că nu e întâmplător că Bondar a ajuns la Corona“, a spus antrenoarea Coronei.

Litigiul poate ajunge la Comisiile FRH

Întrebată de dacă litigiul va ajunge pe masa Comisiilor FRH, Simona Gogîrlă a spus că așteaptă, în primul rând, răspunsul la notificarea trimisă la club. „Eu cer doar șansa să termin munca începută în vara trecută. Atât“

Reacția conducerii

Mircea Cucuian, managerul secției de handbal de la Corona, spune că Simona Gogîrlă va primi luni decizia clubului, iar de marți echipa va începe antrenamentele cu Alin Bondar la timonă. „Contractul Simonei Gogîrlă cu CSM Corona Brașov expiră pe 31 mai. Cum obiectivul nu a fost îndeplinit, am luat decizia să nu-l prelungim. Noi ne-am înțeles cu antrenorul Alin Bondar pentru un contract pe trei ani care, cel mai probabil, va fi semnat marți. Din păcate mai avem doar o șansă mică la baraj pentru că este foarte greu să joci contra unei echipe din Liga Națională. Bondar va avea la dispoziție doar câteva antrenamente pentru a pregăti acest baraj“, a spus Cucuian. Pe lângă toate aceste dispute și orgolii, fanii handbalului brașovean așteaptă cu nerăbdare revenirea echipei în Liga Națională.

2 COMENTARII

  1. „U” Cluj, înfrângere previzibilă în fața Zalăului: 24-28. Fanii le-au cerut demisia antrenorului Alin Bondar și directorului sportiv Mircea Cucuian. „Plecați cu toții”

  2. Dece nu va implicati voi ca ziar local sa faceti o ancheta sa vedeti ce anume se vrea in materie de Hamndbal feminin senioare la Brasov! Pentru ca dupa scandalul dopajului nimeni nu a fost sanctionat din conducerea de virf a clubului iar singurele care au suferit au fost jucatoarele care au fost aruncate ca niste masele stricate! Iar noul proiect pare mort din fasa pentru ca nu se vrea performanta aducind un conducator cu un trecut interesant si un antrenor care la Cluj a facut o gramada de contraperformanta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Prosteala de politruc on Iarbă de un metru? „A plouat mult!”