6.6 C
Braşov
AcasăSportCorona Brașov a ajuns în Liga 2: Roșu de promovare

Corona Brașov a ajuns în Liga 2: Roșu de promovare

Autor: Adi MARICA

l Atacantul Bogdan Roșu a marcat golul victoriei returului finalei brajului cu Vedița Colonești
l Brașovul are echipă în Liga a 2-a, după o pauză de patru ani

Corona Brașov a promovat în Liga 2. Echipa antrenată de Călin Moldovan a câștigat autoritar Seria 5-a din Liga a 3-a, dar și cele două baraje pentru promovare. Mai întâi, Corona a trecut de ACSO Filiași (1-0 și 4-0), apoi a urmat finala cu Vedița Colonești. După 2-1 la Colonești, Corona a jucat sâmbătă, la prânz, cu promovarea pe masă. Chiar dacă multă lume se aștepta la un meci lejer cu oltenii, brașovenii au acuzat din plin presiunea, astfel că jocul echipei a suferit mult. Fără Burlacu și Cîrstean, Moldovan a mizat în centrul defensivei pe Tălmaciu și Leonte. Retragerea lui Radu Leonte în defensivă a slăbit mijlocul, astfel că jocul prestat a fost unul modest. Obiectivul a fost însă atins.

Vedița cu ocaziile, Roșu cu golul

După 30 de minute în care cele doua echipe s-au anihilat reciproc, oltenii au fost mai curajoși și au avut trei ocazii mari de gol prin Dalu (bară) și apoi o reluare acrobatică din câțiva metri, dar și prin Trușecu (cap din sase metri, dar Mutu a respins). Brașovenii au reacționat abia pe finalul primei reprize prin Dumbravă, dar portarul oaspeților a reușit sa respingă. Oltenii au pus probleme și în startul reprizei secunde când au pus presiune pe careul lui Mutu. Corona a reacționat abia în minutul 69, atunci când Boția nu a nimerit spațiul porții din câțiva metri! Finalul s-a juca pe contre. Dicu a ratat singur cu Mutu, iar Roșu a adus liniștea în tabăra gazdelor în minutul 73, servit ideal de Drăgoi. Corona a promovat în Liga 2, însă proiectul fotbalistic depinde de factorul politic. Se vorbește mult de o nouă echipă a Brașovului în Liga a 2-a, FC Brașov Steagu Renaște, un proiect votat în CL Brașov, însă timpul e scurt.


Au primit medaliile și trofeul de campioni ai Ligii a 3-a

La finalul confruntării de pe Tineretului, fotbaliștii și antrenorii Coronei au dat frâu liber bucuriei. Fotbaliștii s-au descătușat imediat după fluierul final. „Campionii, campionii”, au strigat brașovenii. Au fost și fumigene, iar șampania a curs în valuri. Jucătorii și stafful au primit apoi medaliile și trofeul de campioni din partea FRF, atât pentru parcursul din sezonul regular, cât și pentru cel din play-off-ul de promovare în Liga 2.

Coliban, absent la promovarea Coronei

La meci au asistat circa 500 de spectatori, iar la oficială au fost prezente nume mari ale fotbalului brașovean, dar și oficialități printre care Adrian Veștea, președintele CJ Brașov, prefectul Mihai Cătălin Văsii, nu însă și primarul Allen Coliban (cunoscut ca un opozant al proiectului fotbalistic de la Corona seniori).

„Mesaje pentru Brașov“

Cei de la Corona s-au pregătit pentru acest meci ca niciodată. Pe marginea terenului au fost montate bannere cu mesaje despre Brașov și nu despre Corona: „puterea vine de la brașoveni!“, „Brașov în Liga 2“ sau „visul brașovenilor merge mai departe“ . Pe pagina de Facebook a clubului, meciul a fost prefațat cu un studio tv, în care moderatorul, cunoscutul jurnalist Adi Dobre, a avut mai mulți invitați din lumea fotbalului brașovean, iar la final jucătorii și antrenorii au acordat primele reacții după promovare. Înaintea jocului, cinci foști mari fotbaliști ai Brașovului, Petre Cadar, Adrian Hîrlab, Gelu Moldovan, Marian Ivan și Mugurel Buga au fost premiați cu câte un trofeu pentru întreaga activitate. Cea care a oferit premiile a fost Mihaela Hogaș, marea campionă a Brașovului la patinaj. O scăpare a organizatorilor a fost omiterea a cel puțin două legende ale fotbalului brașovean care se aflau la oficială: Gheorghe Ciripoi și Ioan Naghi.

Corona Brașov – Vedița Colonești 1-0

A marcat: Roșu 73
Corona Brașov: Mutu – Rusu (Aszalos 89),Tălmaciu, Leonte, Dumbravă – Alupoaie (Voicu 89), Linguraru, Nicolau – Drăgoi, Cristescu (Roșu 66), Boția (Alin Damian 82)
Antrenor: Călin Moldovan
Vedița Colonești: Fl. Șerban – Mitrache (Dicu 68), Negoiță, Pîslaru, Trușescu (Bîră 51) – M. Coman, Cincă, Mirică (Ruță 74), Aria (Gh. Mihai 74) – Sanda, Dalu
Antrenor: Mircea Stan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE