8.9 C
Braşov
AcasăMagazinIanis Hagi : „Este inima familiei și lumina noastră”

Ianis Hagi : „Este inima familiei și lumina noastră”

Copiii ”Regelui” Gică Hagi, au făcut dezvăluiri emoționante despre familia lor, în primul lor interviu acordat împreună. Atât Ianis, cât și Kira Hagi au recunoscut faptul că cea care a avut întotdeauna grijă ca familia să fie unită și să trăiască în armonie este mama lor. Întrebat ce reprezintă femeia care l-a adus pe lume, Iani Hagi s-a luminat la față și a dat un răspuns emoționant. Pentru campionul de la Glasgow Rangers cea care îi este mamă reprezintă inima familiei. Fără eforturile pe care aceasta le-a făcut de-a lungul timpului, cei doi nu ar fi ajuns atât de departe. „Eu mereu am spus: mama este persoana care ține familia aproape, nu neapărat prin gesturile pe care le face – doar prin prezența ei. Știe să ne țină aproape, este inima familiei și lumina noastră. După aceea, clar, școala… “, a spus Ianis

Ianis Hagi: „Mama a fost cu ideea să ne trimită la școala britanică”

La fiecare apariție, Ianis și Kira reușesc să surprindă prin discursul pe care-l au, dar și prin educația de care dau dovadă. Responsabilă pentru adulții de astăzi este Marilena Hagi, soția lui Gheorghe Hagi.
„Cel mai important sfat de la mama? Să zic doar unul? Sunt foarte multe. Nu pot să reproduc un singur sfat. Cum am spus: de școală s-a ocupat foarte mult, mereu mi-a spus ‘chiar dacă știu că vrei să devii fotbalist…’ Ea a fost cu ideea să ne trimită la școală britanică. Tata se gândea să fim la o școală românească, dar mama chiar de la grădiniță ne-a trimis la școală internațională”. Toate aceste sacrificii au avut un scop, așa cum afirmă Kira Hagi: mama lor a vrut ca ei să aibă o constanță în ceea ce privește educația. „Fiindcă noi am fost plecați atâta timp, Ianis a fost la grădiniță în Turcia. Ne-am mutat din Turcia în România, după aceea ne-am mutat din nou în Turcia. În Constanța am fost în liceul britanic” a declarat Kira Hagi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE