8 C
Braşov
AcasăStiri Brasov„Sală” de concert în mijlocul narciselor

„Sală” de concert în mijlocul narciselor

Rezervaţia Naturală Dumbrava Vadului, cunoscută mai mult ca Poiana Narciselor este o vastă arie protejată în care înfloresc în fiecare primăvară mii de narcise. Poiana Narciselor se întinde pe o suprafață de aproximativ 400 de hectare, iar peisajul deosebit atrage mii de turiști în fiecare an. Din păcate însă, unii dintre aceștia, când pleacă, iau cu ei narcise, ceea ce, în decursul anilor, a dus la o scădere a numărului de narcise din poiană. Dorind să atragă atenția asupra acestui lucru, Filarmonica Brașov a pregătit un eveniment muzical duminică, 23 mai, începând cu orele 12.00. Acesta se numește „Ia cu Tine doar Muzica, Lasă Narcisele în Poiană” și se va desfășura chiar în Poiana Narciselor din satul Vad, comuna Șercaia. Ioan-Dragoș Dimitriu, managerul Filarmonicii Brașov a explicat: „Avem în jurul nostru foarte multe locuri minunate, pe care ar trebui să le prețuim și să le protejăm pentru a ne asigura că și generațiile viitoare se vor bucura de ele. Poiana Narciselor este unul din acele locuri. De aceea, dorim să le oferim vizitatorilor poienii o experiență deosebită, pentru a-i încuraja să ia cu ei amintiri plăcute, nu flori. Mai mult, eu cred că Filarmonica Brașov este o parte activă a comunității brașovene și din acest motiv vrem să fim implicați în diverse cauze comunitare. Muzica și Filarmonica Brașov sunt o stare de spirit, și nu se manifestă doar între pereții unei săli de concerte”. În cadrul concertului, va cânta cvartetul 4Tune Quartet compus din Roxana Barsan (vioara I), Corina Tofănel (vioara a II-a), Simona Gurău (violă) și Alexandra Enache (violoncel). Cvartetul este cunoscut pentru interpretarea clasică a unor piese din repertoriul pop-rock din anii ‘60 și până astăzi. Concertul se va desfășura în aer liber, iar măsurile de precauție impuse de autorități vor fi menținute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE