6.9 C
Braşov
AcasăStiri BrasovÎncă 24 de ore de amenzi ”Covid” la exterior. Ieri, 109 sancțiuni...

Încă 24 de ore de amenzi ”Covid” la exterior. Ieri, 109 sancțiuni în valoare de 18.500 lei

Ieri, 13 mai 2021, polițiștii brașoveni au verificat aproximativ 570 de locații, 53 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și peste 90 de mijloace de transport persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 109 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 99 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 6 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație și 4 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate fiind de 18.500 lei. De asemenea, polițiștii brașoveni au verificat 1.250 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină. Cum începând de sâmbătă portul măștii la exterior nu mai este obligatoriu decât în zonele aglomerate ( piețe, stații și mijloace de transport în comun) este de așteptat că polițiștii își vor îndrepta atenția spre interioare, acolo unde masca este încă obligatorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE