23.8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovUPDATE / Și fostul director RAT a scăpat! Scripcaru - achitat ...

UPDATE / Și fostul director RAT a scăpat! Scripcaru – achitat în „dosarul Skoda-RAT“

l Sentința e definitivă

Fostul primar al municipiului Braşov George Scripcaru a fost achitat definitiv, marţi, de Curtea de Apel (CA) Ploieşti, în “dosarul RAT”, în care era acuzat de fapte de corupţie. Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au dispus achitarea inculpatului Cristian Radu, la data faptei director la Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii de ”abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” şi au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC RAT Braşov SA împotriva acestuia.
Pe fond, inculpatul Cristian Radu primise o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, instanţa a respins ca nefondate apelurile declarate de DNA Braşov, de George Scripcaru şi de RAT Braşov împotriva sentinţei pronunţate pe fond de Tribunalul Braşov, prin care fostul primar al Braşovului a fost achitat pentru abuz în serviciu, în formă continuată, şi participaţie improprie la această infracţiune. Astfel încât George Scripcaru rămâne cu decizia de la instanța inițială, adică achitat.
Curtea de Apel Ploieşti a menţinut măsura asigurătorie a popririi asupra conturilor aparţinând lui George Scripcaru, dar şi măsura asigurătorie a popririi asupra sumei de 8.746,8 lei consemnată de Cristian Radu la o bancă şi a menţinut celelalte dispoziţii ale instanţei de fond.

Decizia magistraţilor este definitivă

George Scripcaru a fost trimis în judecată de procurorii DNA în noiembrie 2016, fiind acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, şi participaţie improprie la această infracţiune. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei Cristian Radu, la data faptei director la Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Procurorii spuneau că,” în perioada 2007 – 2015, George Scripcaru, în calitate de primar al Braşovului, şi-a exercitat influenţa reală asupra directorului RAT Braşov, determinându-l să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să achiziţioneze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziţia Primăriei Braşov, semnându-se în acest sens mai multe contracte şi acte adiţionale.” […]
“Scopurile urmărite de edil au fost obţinerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosinţa exclusivă a maşinilor respective, dar şi neplata costurilor pentru întreţinerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii şi reparaţii). Pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosinţa Primăriei Braşov sunt utilizate în interesul său personal, inculpatul Scripcaru George a solicitat aceleiaşi persoane din conducerea RAT Braşov ca, în cazul în care pe adresa societăţii vor veni solicitări din partea Poliţiei Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat care astfel să fie sancţionat contravenţional în locul edilului”, arată DNA.
Tribunalul Braşov, ca instanţă de fond, l-a achitat pe Scripcaru şi l-a condamnat pe Cristian Radu la doi ani de închisoare cu suspendare. Totodată, instanţa de fond a decis că fostul director al RAT trebuie să plătească societăţii suma de 8.746,8 lei cu titlu de despăgubiri şi a respins celelalte pretenţii formulate împotriva acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române