8.7 C
Braşov
AcasăMagazinCine a convins-o pe Loredana să cânte alături de maneliștii din România?

Cine a convins-o pe Loredana să cânte alături de maneliștii din România?

Piesa pe care Loredana a scos-o cu alți 11 artiști din România este atent dezbătută pe rețelele de socializare. Și cu toate că piesa se bucură de succes încă de lansare, mulți au fost cei care nu au privit chiar cu ochi buni această colaborare a lui Lori cu mulți maneliști. Amintim însă că Loredana este una dintre artistele care te surprind, iar de-a lungul carierei sale, aceasta a abordat mai multe stiluri muzicale. Pentru cea mai recentă melodie, numită ”Fericire”, Loredana a acceptat provocarea lui Costi Ioniță.
„M-am gândit să transmitem multă fericire, iubire, pace. În aceste timpuri pandemice lumea este supărată şi ne-am gândit să aducem o oază de lumină. Adi Minune nu a apărut în povestea asta pentru că a fost ocupat. Mie îmi plac colaborările. Este aşa cum zice românul: unde sunt doi puterea creşte. Chiar a fost nevoie de o combinaţie între genurile muzicale. Eu sunt un om de muzică, iar cel mai important lucru este ceea ce transmiţi. Loredana a fost tot timpul o deschizătoare de drumuri şi este incontestabilă valoarea ei muzicală. Ea nici nu a ezitat şi a fost de acord imediat ce i-am spus. Noi nu vrem să lezăm imaginea cuiva. Muzica mai trebuie să fie luată şi în joacă. Fără hate poate că nu există această controversă şi fără hate nu ai succes. Foarte puţină lume ştie că eu sunt nominalizat la Grammy şi lucrez cu artişti mondiali”, a declarat Costi Ioniţă.
Piesa „Fericire“ a Loredanei Groza a strâns aproape 4 milioane de vizualizări în numai 5 zile de la lansare. Această piesă reprezintă o colaborare între Loredana și Jador, Florin Salam, Costi Ioniță, Culiță, Baboiash, Ștefan de la Bărbulești, Nicu Paleru, Adi de la Vâlcea, Jean de la Craiova, Vali Vijelie. Deși piesa a fost și contestată de unii, Loredana a ținut să vorbească despre ea și despre concepția sa despre muzică, în general. De asemenea, le-a mulțumit fanilor ei care i-au apreciat melodia.
„Muzica este iubire! Muzica este fericire! Muzica este un limbaj universal, trece dincolo de limbă, culoarea pielii, conturi în bancă… de fiecare dată am cântat cu plăcere orice gen muzical. Am fost primul artist din România care a făcut crossover cu hip hop, muzică lăutarească, folclor, gypsy music, electro, trap…reușind să scot din underground, în atenția marelui public, artiști și stiluri muzicale diferite. De fiecare dată mă implic total, cu pasiune, în orice proiect. Le mulțumesc fanilor mei și tuturor pentru că m-au făcut să mă simt ca o regină. Tzuki. Lori din Onești”, a scris Loredana pe conturile sale de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE