4.1 C
Braşov
AcasăCititoriE bine să știm: Simbolul zilelor din Săptămâna Mare

E bine să știm: Simbolul zilelor din Săptămâna Mare

Am intrat în Săptămâna Mare, timp în care, prin post, reculegere şi rugăciune, credincioşii prăznuiesc cele şapte trepte ale ultimelor zile ale lui Hristos-Omul. În biserici au început Deniile, slujbe în care se pomenesc patimile Mântuitorului, de la sosirea la Ierusalim şi până la moartea Sa pe cruce.

Luni, Iisus a uscat măslinul

În ziua de luni este pomenit Iosif Patriarhul, sau Iosif cel Preafrumos, cel pe care propriii fraţi l-au bătut şi, crezându-l mort, l-au părăsit pe câmp. El a ajuns din sclav prinţ al Egiptului. Iertându-i pe cei ce i-au greşit, şi-a salvat de foamete familia şi poporul. Povestea lui Iosif prefigurează apariţia lui Iisus care, deşi vândut de Iuda pentru 30 de arginţi şi răstignit, a iertat şi a mântuit omenirea. În aceeaşi slujba este prezentată şi pilda smochinului neroditor pe care Iisus l-a uscat într-o clipă. Smochinul semnifică pomul păcatului şi secătuirea Legii vechi.

Marţi, Mântuitorul şi-a prevestit Învierea

Ziua de marţi este dedicată Predicii de pe Muntele Măslinilor, în care Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, evenimentele viitoare şi propria să înviere. Se rememorează parabola celor 10 fecioare, cinci nesăbuite şi cinci înţelepte. Înţeleptele l-au aşteptat cu răbdare pe Mântuitor, aprinzând candelele în fiecare noapte. Nesăbuitele s-au culcat însă, crezând că vor avea destul timp să se pregătească când va veni clipa. Mirele a venit pe neaşteptate, fiind primit cum se cuvine de fecioarele înţelepte, pe care le-a şi răsplătit. Fecioarele nesăbuite au fost alungate, pentru că au irosit şansa de a-l întâlni.

Miercuri, Iisus a fost vândut

În Miercurea Mare, Biserica a rânduit că fiecare credincios să ia aminte la două poveşti pline de semnificaţii. Una se referă la păcătoasa desfrânată, înstrăinată de Dumnezeu, dar care, cu mare căinţă şi cu lacrimi, a uns trupul lui Hristos, devenind mironosiţă. A două pildă este despre Iuda, ucenicul care l-a vândut pe Domnul fariseilor şi cărturarilor, pentru 30 de arginţi. În această zi, creştinii obişnuiesc să ţină post negru.

Joi a fost Cina cea de Taină

Patru momente grele de simboluri sunt amintite în Joia Mare: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cină la care Iisus i-a strâns în jurul său pe Apostoli şi la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă. Este cea mai importantă denie, credincioşii se roagă şi priveghează, ascultând cele 12 Evanghelii. Se ţine post cu mâncare uscată. La biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toacă. În timpurile normale, creştinii care s-au spovedit se împărtăşesc. De dimineaţă, se pregăteşte împărtăşania pentru un an, pentru bolnavi. Este şi ziua în care femeile vopsesc ouăle în roşu.

Vinerea Răstignirii

Vinerea Neagră este ziua când Iisus a fost adus la judecată, batjocorit, schingiuit şi răstignit pe muntele Golgota. Seara, rememorând momentul aşezării Mântuitorului în mormânt, în biserici se oficiază denia Prohodului. Cortegiul, în acest an fără credincioşi, dă ocol bisericii de trei ori. Toată ziua se ţine post negru. Nu se mai slujeşte Sfânta Liturghie. În vremuri normale, credincioşii trec pe sub Sfântul Aer (Epitaf), o pânză pe care se află imprimată icoană înmormântării Domnului, dar în acest an ne vom închina la icoanele de acasă.

Lumină din Lumină

Sâmbăta Paştelui este ziua în care trupul Mântuitorului s-a odihnit în mormânt. Seara, în biserici se aprind luminile, anunţând că se apropie Învierea. În miez de noapte, în biserici se oficiază slujba Sfintelor Paşti. Sunt sfinţite pasca, ouăle roşii şi celelalte bucate, pentru că postul a luat sfârşit. Credincioşii iau Lumină din Lumină, spun „Hristos a înviat!“ şi răspund „Adevărat a înviat!“, formule cu care se salută apoi timp de 40 de zile, până la Înălţare. După slujba de Înviere credincioşii primesc Sfintele Paşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române