23 C
Braşov
AcasăStiri BrasovDeficit de personal specializat în ATI la Spitalul Judeţean Braşov

Deficit de personal specializat în ATI la Spitalul Judeţean Braşov

Autor: M.P.

- Advertisement -

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov se confruntă cu un deficit important de medici, asistente, infirmiere și brancarderi, în special pe specialitatea de Anestezie și Terapie Intensivă. Potrivit managerului unității medicale, dr. Călin Cobelschi, acest deficit s-a acutizat odată cu operaționalizarea secției modulare de ATI-COVID din curtea Spitalului Județean. Din această cauză, Compartimentul ATI COVID de la Tractorul, deşi are dotările necesare, nu poate fi pus în funcţiune, pentru că aici nu are cine să lucreze. „Din păcate, oricâte eforturi am făcut până în prezent, nu am reuşit, cel puţin deocamdată, să completăm schema de personal, astfel încât să punem în funcţiune şi Compartimentul ATI de la Tractorul, pe care l-am amenajat și dotat la sfârșitul anului trecut”, a precizat dr. Călin Cobelschi.
Compartimentul de terapie intensivă pentru pacienții infectați cu noul coronavirus de la Tractorul, are o capacitate de 20 de paturi şi este unul temporar. Pentru a-l pune în funcţiune pentru specializările necesare spitalului, dr. Călin Cobelsch a propus o relocare a unor secţii în Staţionarul Tractorul. „Ne propunem ca după relocarea secţiilor în Staţionarul Tractorul, pe care o preconizăm pentru luna iunie a acestui an, Compartimentul ATI să deservească secţiile de Urologie, ORL, Oftalmologie, Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, Cardiologie, Medicină Internă, Nefrologie şi Dializă, precum şi încă două săli de operaţie pe care urmează să le deschidem, pe lângă cele două deja existente. Sperăm ca odată cu încheierea pandemiei, să revenim la activitatea normală, iar modularul să fie inclus în Secţia ATI non-COVID a Spitalului Judeţean. Astfel, pe partea de ATI dorim să funcţionăm cu 25 de paturi în modular, 23 de paturi la etajul doi al Staţionarului Central şi 19 paturi la Tractorul”, a completat managerul SCJU Braşov.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii