23 C
Braşov
AcasăStiri BrasovCând vor, unde vor: Studenții și elevii - așteptați de azi la...

Când vor, unde vor: Studenții și elevii – așteptați de azi la vaccinare

Autor: Mihaela Parghel

- Advertisement -

l Aproape 7.000 cadre didactice vaccinate până acum

Studenții Universității Transilvania și elevii din anii terminali ai școlilor din județul Brașov vor avea prioritate în următoarea perioadă, la vaccinarea anti-COVID. După ce a vaccinat angajații din creșe, școli și de la Universitate, Direcția de Sănătate Publică se îndreaptă acum spre tineri, în ciuda faptului că, în general, aceștia dezvoltă forme ușoare ale bolii. Explicaţia oferită de DSP Braşov este una simplă: „Braşovul este un centru universitar important, cu aproape 20.000 de studenţi şi chiar dacă tinerii din aceste categorii de vârstă nu dezvoltă forme grave ale bolii, ei pot reprezenta vectori importanţi pentru transmiterea virusului către familiile lor”, a explicat dr. Andrea Neculau. Studenţii şi elevii din anii terminali de liceu se vor putea vaccina la oricare dintre centrele existente, întrucât la fiecare va exista o linie dedicată.

50% din angajaţii Universităţii Transilvania s-au vaccinat la Aulă

- Advertisement -

Până acum, de la Universitatea Transilvania s-au vaccinat cam 50% dintre cadrele didactice, în cadrul campaniei dedicate lor, la centrul temporar amplasat la Aula Universităţii. Aici s-a folosit vaccin produs de Moderna. Alte cadre didactice s-au vaccinat în afara acestei campanii, spune prorectorul Liliana Rogozea, responsabilă cu comunicarea şi relaţia publică a instituţiei universitare. Pe lângă cadrele didactice s-au mai vaccinat şi studenţii de la Medicină, până acum. „Universitatea s-a implicat încă de la început în campania de vaccinare, ne-am mobilizat, iar cadrele didactice au fost programate să se vaccineze. Acum, când sunt eligibili și studenții, vom continua vaccinarea la Universitate. Până acum, o mare parte din studenții de la Medicină s-au vaccinat pentru a se putea întoarce cât mai repede în spital, acum ne dorim să extindem campania”, a explicat Liliana Rogozea. Astfel, de mâine urmează ceilalţi studenţi interesaţi de vaccinare. Cei care se vor ocupa de informarea lor sunt tot colegii lor de la Medicină. În prezent, pe site-ul Universităţii Transilvania există o pagină de Info chat care oferă toate datele pentru cei care vor să se vaccineze. Aici răspund tot studenţii de la Medicină, care în această campanie vor avea un rol determinant, spune prorectorul Liliana Rogozea. Studenţii Universităţii Transilvania vor avea la dispoziţie toate tipurile de vaccin.

Doar 13 din aproape 7.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar au renunţat la rapel

În ceea ce priveşte unităţile de învăţământ, aici 6.898 de cadre didactice s-au vaccinat până acum, în etapele dedicate lor. Este vorba atât de angajaţi de la creşe şi grădiniţe, cât şi angajaţi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Dintre aceştia doar 13 au renunţat la rapel, de teama efectelor adverse, a precizat directorul DSP Braşov, dr. Andrea Neculau. Acum, când campania de vaccinare se extinde şi spre elevii din anii terminali de liceu, şefa DSP a precizat că vizaţi de această etapă sunt tinerii care au împlinit cel puţin vârsta de 16 ani. Ei vor avea la dispoziţie toate tipurile de vaccin, mai puţin Moderna. Şi pentru aceşti beneficiari porneşte o campanie de informare. Inspectorul şcolar general al judeţului Braşov, Ovidiu Tripşa, spune că şi la nivelul IŞJ şi al şcolilor s-a demarat deja informarea. Obiectivul final al acestei vaccinări dedicate este, printre altele, şi acela de a elimina o parte din stres pentru elevii care vor merge la examenul de Bacalaureat în iunie.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii