4.8 C
Braşov
AcasăNationalȘcoală mai multă? Apel pentru vacanțe mai puține în școlile din România

Școală mai multă? Apel pentru vacanțe mai puține în școlile din România

l La noi, mai puțin cu 35 de zile de școală decât în Italia

Mai multe asociații de elevi și de părinți din Romînia, alături de Societatea Academică Română solicită premierului și ministrului Educației creşterea numărului de zile de școală în România începând cu acest an școlar, inclusiv începerea cursurilor la 1 Septembrie. Se solicită măsuri concrete pentru ca România să nu mai aibă cel mai comprimat an școlar din Uniunea Europeană. Iată o parte din scrisoarea deschisă adresată autorităților:
„România este una dintre cele 3 țări europene care au cele mai puține zile de școală din Europa: în jur de 165, la fel ca Malta și Albania, spun experții europeni în raportul „The organisation of school time in Europe”, realizat de Agenția Executivă pentru Educație a Comisiei Europene (EACEA/Eurydice). Analiza, făcută pe anul școlar în curs, arată că la polul opus se află Danemarca și Italia, cu 200 de zile de școală, iar jumătate din țările/regiunile europene au între 170-180 de zile și în alte 17 țări/regiuni, zilele de școală variază între 181 – 190.
Într-un an școlar având doar 33-34 de săptămâni, programa școlară trebuie parcursă într-un ritm dinamic, de multe ori actul educațional devenind unul fușerit (competențele ajung să fie achiziționate artificial, doar ca să fie bifate într-o condică sau raport). Astfel, elevii și profesorii ajung să se plângă de curriculum încărcat. Totuși, cum se face că, deși încărcată, programa nu livrează pentru copiii României? Analfabetismul funcțional este la apogeu (aproximativ 44%), la testarea PISA 2018, România obținând cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani. O acțiune urgentă în vederea garantării numărului minim de zile de școală într-un an calendaristic se impune pentru a asigura un proces educațional care să urmeze principiile echității și calității.
Revendicările noastre sunt:
– Inițierea unui proiect legislativ, reprezentat de un amendament la Legea educației naționale nr. 1/2011, prin care să se reglementeze un număr minim de zile de școală într-un an calendaristic, mai mare decât 165 (cât avem în acest an școlar), un număr obținut în baza unui algoritm de calcul stabilit de experți educaționali. O propunere în acest sens este media nr. zilelor de școală din primele 10% țări în topul testărilor PISA;
– Asumarea unor măsuri concrete acum pentru ca România să nu mai aibă cel mai scurt an școlar din Uniunea Europeană și plasarea acestor soluții pe un loc fruntaș în dezbaterea parlamentară și în comunicarea dumneavoastră publică;
– Extinderea actualului program de educație remedială pentru ca acesta să poată să fie continuat și pe perioada vacanței de vară, mai ales în mediul rural, unde nevoia de acces la educație este certă. Activitățile remediale, găzduite de școli, să poată fi organizate și cu sprijinul voluntarilor și/sau al organizațiilor neguvernamentale;
– Începerea cursurilor pentru anul școlar 2021-2022 pe 1 septembrie 2021, în vederea recuperării decalajelor în învățare și a ameliorării efectelor negative cauzate de închiderea repetată a școlilor;
– Vacanțele lungi afectează major copiii și nivelul la care ei revin în școală. Vacanțe mai scurte, ritmice, periodice, în timpul anului școlar, pot contribui la consolidarea învățării, a progreselor realizate de copii și pot fi spații de odihnă, reflexie, planificare pentru profesori;
– În același timp, nu doar numărul de zile este important, ci și structura fiecărei zile, câte ore durează procesul didactic, dacă elevii au acces la pauze mari, la activități sportive, în aer liber, la masă caldă
– Elevii din învățământul profesional, tehnologic să nu mai fie discriminați prin faptul că pentru ei anul școlar este mai lung. Este necesar ca perioada lor de practică să fie parte din anul școlar valabil pentru toți ceilalți liceeni, pornind de la principiul că învățământul tehnic și profesional ar trebui să fie mai aplicat și mai puțin teoretic
– Fiecare partid din România să solicite primarilor săi să aloce, în bugetul local începând cu anul 2021, fonduri suplimentare pentru sectorul de învățământ, prin finanțarea complementară, astfel încât, logistic vorbind, să nu existe niciun obstacol în vederea organizării orelor de educație remedială în școli, inclusiv pe timpul verii (fonduri pentru materiale igienico-sanitare, dezinfectanți, reparații capitale și investiții în baza materială a școlilor);
– Instruirea primarilor din partidele dumneavoastră în vederea accesării fondurilor europene pentru școli și pentru copiii din România […]
Viitorul educației ne privește pe toți. Timp de peste un an de zile, aproape un milion de copii ai României au fost privați de dreptul la educație, neavând acces la educație online, iar situația epidemiologică nu a facilitat accesul la educație de calitate pentru prea mult timp, aspect care a favorizat accentuarea unor decalaje deja existente între elevii din mediul rural și cei din mediul urban – apreciem că efectele ne vor afecta la nivel societal, dacă nu luăm măsuri urgente acum. Dacă aceste măsuri nu sunt asumate ferm și transpartinic, inacțiunea va afecta toate domeniile societății, făcând dezvoltarea României și creșterea calității vieții un deziderat imposibil de atins, independent de culoarea politică a celor care guvernează sau vor guverna țara”, conchid semnatarii scrisorii deschise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE