19.7 C
Braşov
AcasăSportCel mai curtat atacant al momentului: Brașoveanul Dani Paraschiv, tot mai...

Cel mai curtat atacant al momentului: Brașoveanul Dani Paraschiv, tot mai aproape de CFR Cluj

Autor: Adi MARICA

- Advertisement -

l Campioana CFR Cluj  pare a câștiga bătălia cu Sepsi OSK pentru semnătura atacantului brașovean

Atacantul brașovean Daniel Paraschiv face un sezon excelent în Liga a 2-a, la Viitorul Pandurii Tg. Jiu unde este golgheterul echipei antrenate de Flavius Stoican. La finalul acestui sezon, Paraschiv va pleca de la Tg. Jiu, mai ales că nu duce lipsă de oferte tentante din Liga I. În iarnă s-a vorbit de un interes al celor de la UTA, Clinceni și Sepsi OSK, dar în ultima vreme CFR Cluj vine tare din urmă.

CFR Cluj sau Sepsi OSK?

- Advertisement -

Bătălia finală pentru semnătura lui Paraschiv se dă în această perioadă între Sepsi OSK și CFR Cluj. Gruparea campioană pare favorită să obțină semnătura atacantului brașovean. Șefii lui Sepsi OSK i-au făcut o ofertă bună brașoveanului, însă agentul jucătorului, Dragoș Boboc, a plusat la negocieri spunând că oferta lui CFR Cluj este superioară. „Noi îl vrem pe Paraschiv, i-am și făcut o ofertă, dar se pare că atacantul are o ofertă mai bună de la CFR Cluj. Noi nu vom intra într-o licitație pentru semnătura lui Paraschiv, astfel că sunt șanse mari să aleagă CFR Cluj“, spun șefii clubului covăsnean.

Cu Viitorul Pandurii în semifinalele Cupei României

Daniel Paraschiv (21 de ani) este la final de contract cu gruparea din Târgu Jiu, astfel că este liber să semneze cu orice club îl dorește. „Este greu să mă pronunț ce urmează pentru mine. Cariera de fotbalist este una imprevizibilă, însă eu am încredere în mine, că, dacă o voi ține tot așa, să îmi fac treaba cât mai bine, voi ajunge cât mai sus. În fiecare sezon îmi stabilesc un obiectiv cât mai înalt. Nu mă setez la o cifră anume, însă vreau să marchez mai multe goluri decât în sezonul precedent. Însă încerc să nu fac din asta o presiune, pentru că nu mi-ar face bine“, spunea Paraschiv, după calificarea gorjenilor în semifinalele Cupei României. În semifinalele Cupei, Viitorul Pandurii se va duela cu U Craiova.

Crescut de FC Brașov

Daniel Paraschiv a început fotbalul la vârsta de șase ani la FC Braşov, iar primul său antrenor a fost Nicu Văduva. La FC Braşov a mai lucrat cu Lucia Ghioc, Alfred Folberth, Vasile Solomon și Vasile Mureşan. În urmă cu șase ani, Paraschiv a evoluat un sezon la juniorii Preciziei Săcele sub comanda lui Ciprian Ursu, după care a revenit la FC Braşov şi a jucat timp de două sezoane în Liga Elitelor avându-i ca antrenori pe Dragoş Luca şi Florin Nistoroschi. În 2017, atacantul a făcut pasul la seniori, la Viitorul Ghimbav, în Liga a 3-a, unde Paraschiv a fost promovat de antrenorul Vasile Solomon. După un tur de campionat excelent la Ghimbav, Paraschiv a fost transferat la AFC Hărman unde s-a adaptat rapid în angrenajul echipei pregătite la aceea vreme de Ioan Naghi. În vara lui 2018, Paraschiv avea să facă pasul în Liga a 2-a, la Luceafărul Oradea, la pachet cu alţi doi tineri fotbaliști braşoveni talentați, Paul Mitrică şi Vlad Prejmerean. Din ianuarie 2020, Paraschiv a jucat la Viitorul Pandurii Tg. Jiu. În acest moment, atacantul brașovean este evaluat la 175.000 de euro, conform transfermarkt.com.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE