9.1 C
Braşov
AcasăSportFRH. Junioare 2. Corona Brașov s-a calificat la „Turneul Valoare” al...

FRH. Junioare 2. Corona Brașov s-a calificat la „Turneul Valoare” al Campionatului Naţional

Junioarele 2 de la Corona Brașov au încheiat turneul de handbal feminin de la Odorheiu Secuiesc pe locul doi, cu patru victorii şi o înfrângere. Antrenorul Dumitru Berbece spune că eșecul din meciul cu Sepsi a destabilizat puțin jucătoarele. „Fetele şi-au dorit tare mult să câştige şi meciul cu Sepsi, însă, din păcate prea multe greșeli copilăreşti ne-au costat scump. Nu o spun ca o scuză, dar este greu să readuci la o formă bună, o echipă care a stat, din nou, aproape o lună în izolare, din cauza cazurilor de Covid, însă chiar și aşa, am încercat să reluăm pregătirea treptat, ca să nu apară accidentările, și să scoatem la acest turneu, tot ce puteam mai bun. Nu a fost să fie, de această dată, dar nu ne pierdem speranța. M-am bucurat că fetele au reușit să își revină după acea înfrângere din prima zi, și au făcut meciuri bune în continuare. Niciun meci nu a fost câștigat dinainte, a fost nevoie de determinare și atenție în fiecare joc”. Tehnicianul Coronei a spus însă că este mulțumit că echipa s-a calificat la Turneul Valoare, care se va disputa în perioada 2-4 aprilie, locul urmând a fi stabilit ulterior. „Una peste alta, este bine că am reușit să ne calificăm la turneul valoare, pentru care trebuie să ne pregătim foarte bine, timpul fiind destul de scurt. După acest turneu, la turneul final al campionatului se califică primele două, astfel că trebuie să dăm ce avem mai bun pentru a merge acolo”, a mai spus Dumitru Berbece.

Rezultatele junioarelor 2 de la Corona la turneul de la Odorheiu Secuiesc :
Corona Brasov – ACS Sepsi SIC Sfantu Gheorghe 19-23 (6-11)
Pentru Corona au marcat: Iordan 7, Abaza 4, Constantinescu 3, Ghirdă 3, Gheorghe 2.

Corona – CSȘ Odorheiu Secuiesc 43-28 (19-15)
Pentru Corona au marcat: Ghirdă 10, Gheorghe 9, Horea 7, Huțanu 7, Ciobotariu 4, Abaza 3, Constantinescu 3.
Corona Brasov – CSS Sighişoara 47-25 (22-12)
Pentru Corona au marcat: Constantinescu 9, Horea 9, Ghirdă 8, Gheorghe 7, Huţanu 5, Angheluţă 4, Abaza 4, Petrea 1.
Corona – CSM VSR Csikszereda Miercurea Ciuc 29-26 (17-15)
Pentru Corona au marcat: Horea 9, Abaza 5, Iordan 4, Constantinescu 4, Gheorghe 3, Ghirdă 3, Ciobotaru 1.
Corona – CSȘ Făgăraș 41-32 (19-14)
Pentru Corona au marcat: Horea 9, Gheorghe 8, Constantinescu 8, Ciobotariu 6, Petrea 5, Angheluță 2, Ghirdă 2, Huțanu 1.

Clasamentul final al grupei E: 1. Sepsi 38p, 2. Corona 34p, 3. CSM VSR Csikszereda Miercurea Ciuc 20p, 4. CSȘ Odorheiu Secuiesc 20p, 5. CSȘ Făgăraș 7p, 6. CSS Sighişoara 1p.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române