16.9 C
Braşov
AcasăSportPuțintică răbdare! Fotbalul amator și cel juvenil bat pasul pe loc

Puțintică răbdare! Fotbalul amator și cel juvenil bat pasul pe loc

l FRF a venit cu mai multe propuneri pentru modificarea ordinului comun MTS și MS
l „Sugerez tuturor colegilor să mai aibă răbdare câteva săptămâni“, spune Octavian Goga, șeful AJF Brașov, reprezentatul fotbalului amator în Comitetul Executiv al FRF

- Advertisement -

În cadrul ultimei ședințe a Comitetului Executiv al FRF, pe ordinea de zi a fost cuprinsă solicitarea clubului Viitorul Constanța de a-l mandata pe președintele Răzvan Burleanu pentru a propune MTS și MS modificarea protocolului sanitar, în sensul de a înlocui obligația de testare RT-PCR cu testarea rapidă faringo-nazală ( o solicitare pe care FRF a transmis-o deja, atât în luna ianuarie cât și în februarie 2021, fără ca să ia cineva vreo decizie care să scutească echipele de testările costisitoare, obligatorii la fiecare două săptămâni).

Se așteaptă avizul MS

Documentul cuprinde mai multe propuneri pentru modificarea ordinului comun MTS și MS. De altfel, MTS și-a dat acordul pentru includerea testării rapide în protocol, rămânând de obținut doar avizul Ministerului Sănătății, care… se lasă așteptat.
După estimările șefilor FRF, în următoarele 2-3 săptămâni vom avea un răspuns la această solicitare.
„Această incertitudine provoacă amânarea mai multor decizii :
l începerea competițiilor pentru fotbalul amator
l începerea competițiilor pentru copii și juniori
l aprobarea Regulamentului de desfășurare a jocurilor de baraj pentru promovare în Liga 3
l tragerea la sorți a componenței grupelor pentru baraj
l stabilirea criteriilor minime privind participarea la baraj
l și multe altele.” – se spune într-o scrisoare adresată Asociațiilor Județene de Fotbal, transmisă de către reprezentatul acestora în Comitetul Executiv al FRF – brașoveanul Octavian Goga. ”Sugerez tuturor colegilor să mai aibă răbdare câteva săptămâni, trăind în același timp cu speranța că vom putea până la urmă să începem competițiile județene. FRF nu este factor decizional în privința modificărilor legislative și de aceea nu poate să-și asume responsabilitatea unui răspuns clar, fie pozitiv, fie negativ la acest subiect” – este mesajul transmis de oficialul FRF. Așadar, puțintică răbdare!

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Domn ministru T B on Incendii de vegetație în județ