32.4 C
Braşov
AcasăNationalElevii - ultimatum adresat Ministerului Educației

Elevii – ultimatum adresat Ministerului Educației

Deși mai sunt mai puțin de 3 săptămâni până când simulările Examenului Național de Bacalaureat 2021, pînă acum Ministerul Educației nu a publicat procedurile de organizare a simulării și nici programa aferentă acestora. Astfel încît, reprezentanții elevilor în discuțiile cu Ministerul Educației dau un ultimatum celor responsabili de această întârziere.
„Solicităm Ministerului Educației publicarea, în regim de urgență, a procedurii sanitare de organizare a simulărilor naționale și a programei pe care se va baza elaborarea subiectelor, până la data de 5 martie. Este imperios ca atât elevii, cât și unitățile de învățământ, să aibă timp să se pregătească pentru simulări, pentru a ne asigura de faptul că acestea ne vor oferi o perspectivă reală asupra nivelului la care se situează, la acest moment, elevii din clasele terminale ale ciclului gimnazial și liceal. Salutăm decizia Ministerului Educației de a organiza simulările naționale, în contextul în care elevii care vor susține examenele naționale anul acesta nu au mai avut niciodată oportunitatea de a susține o astfel de pre-examinare. Mai mult decât orice, elevii care vor susține aceste simulări au nevoie de predictibilitate. Din acest motiv, solicităm publicarea de urgență a conținuturilor ce vor fi evaluate în cadrul acestor simulări și a procedurilor de organizare a acestora”, spun reprezentanții elevilor.
Simularea examenului național de Bacalaureat 2021 pentru clasele a XII-a și a XIII-a:
• 22 martie 2021: Limba şi literatura română – proba E.a)
• 23 martie 2021: proba obligatorie a profilului – proba E.c)
• 24 martie 2021: proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d)
• 25 martie 2021: Limba şi literatura maternă – proba E.b
Simularea Evaluării Naţionale 2021, pentru elevii clasei a VIII-a:
• 29 martie 2021: Limba şi literatura română
• 30 martie 2021: Matematică
• 31 martie 2021: Limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă)

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE