1.7 C
Braşov
Acasă National Brașoveanul George Cățean a fost numit secretar de stat

Brașoveanul George Cățean a fost numit secretar de stat

Brașoveanul George Aurelian Cățean, membru PLUS este, oficial, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Monitorul Oficial a publicat decizia de numire a fermierului brașovean pe funcția amintită.
Cățean a explicat pentru AgroTV că asumarea funcției de secretar de stat nu vine ca o ambiție personală de a da bine la CV, ci din nevoia de a rezolva anumite probleme pe care le-a întâmpinat de-a lungul anilor. Planul său, care înglobează întregul sector agricol din țara noastră, vine în trei etape.
„Dacă ar fi să vorbim la nivel macro, aș pleca de la o simplă ecuație cu trei elemente. Vorbim despre oportunități și potențial pe care îl avem în viitor și vedem PNS-ul, programul de tranziție și PNRR, unde avem o anvelopă financiară pentru următorii 7 ani de zile, de care trebuie să profităm și să o punem în aplicare. De multe ori se spune Franța, Olanda, Austria sau Polonia au un grad ridicat de absorbție; de ce pot ei și noi nu? Din punctul meu de vedere, trebuie să facem o traducere cât mai simplă și cât mai adaptată la nevoile noastre a viitoarei Politici Agricole Comune… A doua etapă a acestei ecuații este informarea. Din păcate, potențialii beneficiari ai surselor de finanțare nu au acces la informație sau au acces mult prea târziu. Aceștia trebuie să fie informați la zi și totodată trebuie consiliați și ajutați să absoarbă acești bani. Am putea să vorbim și despre o flexibilizare a procesului, a cadrului legislativ care duce la absorbția acestor fonduri… A treia componentă este punerea în aplicare. Aici am putea vorbi despre modul în care noi vrem să punem în aplicare aceste oportunități. Poate că nu ar mai trebui să ne raportăm la agricultura mare și agricultura mică, ci la zone; zone unde putem finanța și putem da credibilitate unor proiecte care să răspundă la nevoile pe care le au aceste zone”, a declarat Cățean.
Secretarul de stat a mai subliniat, conform sursei citate, că în prezent, diferența de profit între producător și comerciant este una disproporționată: „Așadar, trebuie să găsim soluții prin care să echilibrăm această balanță, dar și să împingem producătorii către procesare și comercializare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Șah la Primar: Directorul Poliției Locale blochează restructurarea instituției

l Cercetarea penală poate dura luni de zile Scandalul „Examenele din Poliția Locală” a luat o turnură „dramatică” ieri. În urma dezvăluirilor din presă legate...

Semințe țărănești, gratis pentru grădinari

Asociația Eco Ruralis distribuie în mod gratuit semințe țărănești către țăranii și grădinarii doritori, din România. Castraveți, ardei, dovleci și dovlecei, tomate de toate...

Fără permis, cu mașina nevestei

Ieri seară, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 50 ani, cetățean italian, care conducea un autovehicul pe DJ104A,...

137 brașoveni fără mască, amendați

În ultimele 24 de ore, polițiștii brașoveni au verificat 113 de locații, 47 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea...

COMENTARII RECENTE