-4.6 C
Braşov
AcasăStiri BrasovMeșotista Alexia Sîngeorzan a pierdut bătălia cu boala

Meșotista Alexia Sîngeorzan a pierdut bătălia cu boala

l Avea 16 ani și multe visuri, dar leucemia acută descoperită acum 6 luni a fost complicată de CMV

La 16 ani, Alexia Sîngeorzan, elevă în clasa a X-a, la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă“ s-a stins din viață, vineri după-amiază, pe un pat de spital. Acum două săptămâni fusese transferată cu o aeronavă SMURD de la Brașov la Spitalul Grigore Alexandrescu – Secția Pediatrie Oncologică din București. La leucemia acută limfoblastică care s-a manifestat din august 2020, s-a adăugat complicația pulmonară cauzată de activarea virusului CMV (cytomegalovirus). De aceea, de mai bine de o lună, Alexia era conectată la un aparat ECMO. Oxigenarea extracorporală arterio-venoasă cu membrană (ECMO) sau Susținerea extracorporală a vieții (ECLS) este o procedură utilizată în secțiile de Terapie Intensivă a spitalelor, în special în cazurile de insuficiență cardiacă sau insuficiență respiratorie. Ea a fost, de altfel, primul pacient cu ECMO transferat pe calea aerului în România.
Cuvinte elogioase au despre ea foștii profesori de la Școala Gimnazială 19, care postaseră pe site-ul școlii un apel umanitar alăturat campaniei de pe Facebook „Împreună pentru Alexia Sîngeorzan”: „Cu mare îngrijorare, am aflat că eleva școlii noastre, Alexia Sîngeorzan, absolventă eminentă în iunie 2019, e în mare suferință, duce o luptă grea cu o boală periculoasă. (…) Un copil excepțional, o fată frumoasă și deșteaptă, respectuoasă și disciplinată. O elevă model, o fiică exemplară. Așa este ea”.
Din păcate, cu toate eforturile medicilor din Brașov și din București, Alexia nu a  putut fi salvată.

2 COMENTARII

  1. …Ceva ascuns adanc in fiinta noastra , stie ca Dumnezeu mereu ia cele mai frumoase flori de pe pămînt , pentru grădina lui …odihneste-te in pace !…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE