13 C
Braşov
AcasăStiri BrasovFoști directori de la cadastru condamnați la închisoare cu suspendare

Foști directori de la cadastru condamnați la închisoare cu suspendare

l Lucrau în paralel și la Cadastru, și la ei la firmă

Fostul director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brașov, Marius Mihăilă, a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în dosarul penal în care fusese reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov în urmă cu mai bine de 5 ani. Sentinţa definitivă a fost dată de Curtea de Apel Braşov.
Marius Mihăilă a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 9 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 4 ani.

Și director la Cadastru și administrator la firma de servicii cadastrale!

Inculpatul Marius Mihăilă a fost găsit vinovat de „fapta persoanei care, având sarcina de a supraveghea, controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat, îndeplinește pentru aceasta vreo însărcinare, intermediază ori înlesnește efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare ori participă cu capital la un asemenea operator economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit” în formă continuată şi de „efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale”.
Potrivit procurorilor, în perioada 2013 – 2015, Marius Mihăilă, în calitate de director interimar al O.C.P.I. Brașov, a oferit consiliere și a îndrumat persoane fizice și juridice care doreau obținerea de lucrări cadastrale, către o societate comercială specializată în astfel de servicii, unde inculpatul a avut calitatea de asociat și de administrator până în luna octombrie 2013, iar ulterior acestei date a continuat să controleze firma printr-o persoană interpusă, cu scopul de a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit.

Șef serviciu la Cadastru și consilier cadastral pentru cine plătea

Bogdan Cristea, fost șef al Serviciului Cadastru din cadrul OCPI Braşov, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Inculpaţii Oana Mihăilă, Cosmin Ioan Constantinescu şi Gabriel Bogatu au fost condamnaţi la câte 1 an şi 6 luni închisoare cu termen de supraveghere de 2 ani. Inculpata Zita Cristea a primit 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani. Inculpații Iulian Florin Petrişor Bogdan, Ioan Cristian Băncilă și Mihai Moga au primit 1 an închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani.
Conform DNA, în cursul lunilor iulie – octombrie 2015, Cristea Bogdan, în calitate de șef Serviciu cadastru din cadrul O.C.P.I. Brașov, a oferit consiliere de specialitate persoanelor fizice private, autorizate să efectueze lucrări cadastrale și a pus la dispoziția unei persoanei fizice autorizate un CD ce conține o documentație cadastrală din anul 2008, cu scopul de a-i aduce direct sau indirect un folos necuvenit.
Muncă în folosul comunității si documentații desființate.

Toți condamnații au de prestat o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei (de domiciliu) sau la instituții subordonate

Conform sentinţei, instanţa „dispune desfiinţarea totală a documentaţiilor cadastrale cu numerele 6111/2015 şi 6112/2015, a încheierilor nr. 6111/25.03.2015 şi nr. 6112/25.03.2015 emise de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov- Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Zărneşti şi restabilirea situaţiei anterioare întocmirii acestor înscrisuri. Definitivă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române