1.7 C
Braşov
Acasă Stiri Brasov Pe 2 februarie se hotărăște redeschiderea sau nu a școlilor

Pe 2 februarie se hotărăște redeschiderea sau nu a școlilor

​Premierul Florin Cîțu a declarat astăzi că „o decizie fermă” privind redeschiderea școlilor va fi luată pe 2 februarie, în această perioadă urmărindu-se evoluția pandemiei. „Vrem, ca toată lumea, să fie deschise şcolile şi economia să fie deschisă, dar nu contează ce vreau eu, contează care este situaţia din punct de vedere al sănătăţii, pentru că nu putem să relaxăm prea mult condițiile şi apoi să punem presiune pe sistemul medical”, a mai declarat premierul.

Majoritatea școlilor din România vor fi deschise din 8 februarie, adică din semestrul al doilea, iar decizia va fi luată în funcție de rata de infectare din fiecare localitate, a anunțat, în 14 ianuarie, președintele Klaus Iohannis.

În localitățile care se încadrează în „scenariul verde”, toate școlile se redeschid fizic, în localitățile care se încadrează în „scenariul galben” vor merge la școală elevii din ciclul primar și cei din clasele terminale, precum și copiii de grădiniță. Dacă localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.

Ce ar urma să se întâmple din 8 februarie?
În localitățile din scenariul verde – toate școlile se redeschid fizic.
În localitățile din scenariul galben – vor merge fizic la ore copiii de grădiniță, cei din ciclul primar și cei din anii terminali, adică din clasele a VIII-a și a XII-a. Ceilalți vor face în continuare ore online.
În localitățile din scenariul roșu – vor merge o vreme la cursuri copiii de grădiniță și cei din ciclul primar, iar ceilalți fac ore online.
Dacă rata de infectare trece de 6, localitatea se carantinează și se închid toate școlile.

Scenariul verde – rata de infectare între 0 și 1,5 la mia de locuitori
Scenariul galben – rata de infectare între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori
Scenariul roșu – rată de infectare peste 3

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Șah la Primar: Directorul Poliției Locale blochează restructurarea instituției

l Cercetarea penală poate dura luni de zile Scandalul „Examenele din Poliția Locală” a luat o turnură „dramatică” ieri. În urma dezvăluirilor din presă legate...

Semințe țărănești, gratis pentru grădinari

Asociația Eco Ruralis distribuie în mod gratuit semințe țărănești către țăranii și grădinarii doritori, din România. Castraveți, ardei, dovleci și dovlecei, tomate de toate...

Fără permis, cu mașina nevestei

Ieri seară, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 50 ani, cetățean italian, care conducea un autovehicul pe DJ104A,...

137 brașoveni fără mască, amendați

În ultimele 24 de ore, polițiștii brașoveni au verificat 113 de locații, 47 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea...

COMENTARII RECENTE