1.6 C
Braşov
Acasă Magazin Cât s-a schimbat? Andreea Marin, 20 de ani de la debut

Cât s-a schimbat? Andreea Marin, 20 de ani de la debut

Au trecut 20 de ani de când Andreea Marin a debutat în televiziune. A devenit celebră ca „Zâna Surprizelor, s-a retras o vreme de pe micul ecran, iar acum a revenit pe programul 2 al televiziunii care a consacrat-o.

Cât de mult s-a schimbat vedeta? A povestit chiar ea într-un interviu acordat revistei VIVA! ,,Șansa mea din anii în care am fost director la Surprize, Surprize și moderator totodată a fost să învăț să organizez totul în detaliu, să fiu responsabilă pentru fiecare gest și cuvânt, să îmi pese de oameni și să ascult, cu adevărat, poveștile lor de viață, care m-au marcat. Lecții din care am învățat și pe care le aplic în tot ce fac, și astăzi“, spune Zâna. Cum o vede Andreea Marin, cea de acum, pe Andreea Marin de acum două decenii? ,,Eram doar mai naivă și am învățat evoluând, dar altfel sunt fidelă acelorași principii sănătoase de viață. Și nici nu m-am schimbat fizic prea mult. Vreau să rămân omul pe care te bazezi, care știe ce face și care lasă în urmă ceva de care să îți amintești, zeci de ani, iată, cu plăcere. Nu să fiu ceea ce văd mereu în jur: scânteie transformată în fum, risipită de vânt. Ăsta nu e succes. Ce e val ca valul trece. Mă încăpățânez să fiu stâncă“. Deși, zice că mai are emoții. ,,Dacă ajungi să nu mai ai emoții în această meserie, nu mai ai de ce să o faci. Cum ai putea să transmiți emoția, dacă tu nu o ai?! Sunt poate mai stăpână pe mine azi, și asta vine odată cu experiența și mai multă cunoaștere, dar cu siguranță inima îmi va bate cu putere mereu când voi intra în casele oamenilor. Pentru că iubesc ceea ce fac. Și răspândesc iubire de viață, o prețuiesc, asta e menirea mea“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Începe circul! Cum a amenințat-o Ilie Năstase pe soția sa

l „Dacă divorțezi…” Ioana Năstase a depus actele de divorț! Când totul părea că se va rezolva între cei doi, lucrurile au degenerat definitiv. Ilie...

Cum arată mormântul Mădălinei Manole, la aproape 11 ani de la moartea ei

Se împlinesc 11 ani în iulie de când Mădălina Manole s-a sinucis bând un pahar plin de Furadan, un insecticid extrem de toxic. Liniște...

Cu ce se ocupă acum Irina Nicolae, fosta solistă a trupei A.S.I.A, la 15 ani după ce a părăsit România

Irina Nicolae, fosta solistă a trupei A.S.I.A, locuiește împreună cu familia ei în Budapesta, de 15 ani. Viața artistei s-a schimbat total și s-a...

Cugetări

Robert Browning: „Îndepărtați iubirea și pământul nostru va deveni un mormânt”

COMENTARII RECENTE