Restaurantele, sălile de spectacole și cinema din București se redeschid „la interior” începând de luni, după ce rata de infectare a scăzut sub 3 cazuri la mia de locuitori, incidență raportată în ultimele trei zile. Decizia a fost luată de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Capacitatea la care acestea vor funcționa este de 30%. De asemenea, ora de închidere rămâne 21.00.
Relaxarea se va produce cu condiția ca indicele să rămână sub 3, a precizat primarul Nicușor Dan. Măsura este reversibilă dacă rata de infectare va crește, a spus și șeful DSU, Raed Arafat. „Suntem într-o situație fericită în București, este la 2,5 indicele de incidență. Meritul e al bucureștenilor care au purtat mască, au menținut distanța socială”, a declarat primarul general, Nicușor Dan.
Întrebat despre obiecțiile ministrului Vlad Voiculescu, edilul a răspuns: „Trebuie să ne învățăm în țara asta să împărțim competente. Atâta timp cât e un Comitet Național, atâta timp cât autoritățile locale au anumite atribuții, haideți să le respectăm. Am destule atribuții ca să nu intru peste atribuțiile ministrului Sănătății” Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunțat miercuri seară că, dacă rata cazurilor de COVID-19 rămâne sub 3 la mia de locuitori încă două zile, vor fi relaxate o parte dintre restricții, cu intrare în vigoare de sâmbătă de la ora 00:00.
Permiterea funcționarii cu o capacitate de maxim 30% a instituțiilor/sălilor de spectacol și cinematografelor”
redeschiderea activităților „la interior” a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, etc, în limita a maxim 30% din capacitatea unității;
permiterea activităților cu publicul, până în limita a 30% a spațiului destinat, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.