Gindrovel Dumitra, preşedintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, a confirmat la Digi24 că sunt, într-adevăr, probleme cu înscrierile pentru această categorie de bolnavi. Problemele apar în cazul pacienților cu vârsta sub 65 de ani care au anumite boli cronice și care nu sunt recunoscuți ca atare de platforma de programare.

Nici medicii de familie nu pot face programări în sistem. „În acest moment nici noi nu putem face programarea pacienților sub 65 de ani cu anumite boli cronice, dacă sistemul nu îi vede. Încă se lucrează la platformă pentru ca medicii de familie să capete acele drepturi prin care să poată să înscrie pacienții care au anumite boli cronice, dar nu sunt recunoscute în sistem”, a declarat Gindrovel Dumitra. El spune că această situație a apărut deoarece acești pacienți nu se află în evidența Casei Naționale de Asigurări de Sănătate ca fiind bolnavi cronic și atunci singura soluție ar fi o confirmare din partea medicului de familie, împreună cu care acel pacient poate să apeleze la call-center pentru a face programarea. Medicii de familie au semnalat problema autorităților, inclusiv sâmbătă, spune Gindrovel Dumitra. „Se așteaptă ca problema să se rezolve, pentru că este binecunoscută la nivelul STS-ului. STS-ul este cel care lucrează în acest moment la platformă și urmează să fie rezolvată în cel mai scurt timp”, a spus medicul.

Această problemă cu platforma de programare arată și o altă realitate din România. De fapt, nu există o evidență centralizată cu toți bolnavii cronic. Cei care se tratează în privat, de exemplu, nu figurează nicăieri. În plus, există persoane care nici măcar nu au medic de familie.

Pe de altă parte, în cazul aumitor boli cronice nici măcar nu există un registru național de evidență. Dacă pentru anumite boli, precum diabetul, cancerul, există registre speciale de boli cronice, pentru alte afecțiuni, cum ar fi hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, varice hidrostatice – boli cardiovasculare care se încadrează în acest moment în grupa de risc pentru vaccinarea în etapa a doua –  nu există un registru național al acestor boli cronice, a explicat Gindrovel Dumitra. Acești pacienți sunt în evidență doar la medicul de familie cu boala respectivă.

Ce este de făcut în această situație?

„Așteptăm ca platforma să fie disponibilă și apoi pacienții să aibă răbdare, pentru că așa cum am precizat, practic ne aflăm în acest moment la începutul acestei perioade de vaccinare a persoanelor care se află în etapa a doua. Această etapă va continua până când toate persoanele vor fi vaccinate. Cea mai mare problemă pe care o avem în acest moment este de disponbilitate, pentru că numărul de centre de vaccinare care sunt deschise sunt raportate la stocul de vaccin pe care îl avem și știm deja că săptămâna viitoare vom primi chiar o cantitate înjumătățită de vaccin”, a atras atenția medicul.