-1.1 C
Braşov
Acasă Stiri Brasov Amenzi de până la 2.500 de lei pentru braşovenii care „uită” de zăpadă

Amenzi de până la 2.500 de lei pentru braşovenii care „uită” de zăpadă

Poliţia Locală le reaminteşte cetăţenilor că au obligaţia de a curăţa zăpada şi gheaţa formate pe trotuarul din faţa casei, în caz contrar riscând amenzi de până la 2.500 de lei. Persoanele fizice, persoanele juridice, dar și instituțiile publice trebuie să îndepărteze zăpada şi gheaţa din faţa caselor sau a sediilor în care îşi desfăşoară activitatea, potrivit HCL 149/2017 (Regulamentul de salubrizare si deszăpezire al municipiului Brașov). Normativul prevede amenzi între 800 şi 1.600 de lei pentru persoane fizice, în timp ce pentru agenții economici sancțiunea pecuniară este de la 1.600 la 2.500 de lei. Astfel de sancţiuni au fost aplicate şi anii trecuţi, mai ales firmelor care au ignorat legislaţia în vigoare, punând în pericol integritatea pietonilor prin neîndepărtarea gheţii și zăpezii din faţa proprietăților. „Înainte de a aplica amenzi, polițiștii locali vor discuta în teren cu cetățenii pentru a le reaminti aceste aspecte, pe parcursul campaniei inițiate și derulate în această perioadă de Poliția Locală Brașov, program de informare și conștientizare intitulat Nu vrei să ajungi la ortopedie? Curăță zăpada și gheața din fața casei tale!“, a amintit Anca Lăutaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Braşov. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Cugetări

Carl Gustav Jung: „Tot ceea ce ne irită la alţii ne poate face să ne înţelegem pe noi înşine”

Calendar religios: 26 ianuarie

Ortodox †) † Sfântul Xenofont, soţia sa, Maria, şi fiii lor Arcadie şi Ioan; Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv. Greco-catolic †) Sf. cuv. Xenofont...

S-a întâmplat la 26 ianuarie

Ziua internaţională a soţului 1699: Prin Tratatul de pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman şi Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei...

Rețeta zilei

Desert „Orient Express“ Ingrediente: 1 pahar iaurt natural (200gr.), 1/2 pahar ulei, 2 pahare zahăr, 3,4 linguri cu vârf cu smântâna, 3 ouă, 3...

COMENTARII RECENTE

Murdărie mai repede decat curatenie on Zile de iarnă: Cum se curăță zăpada în Brașov
tudor dimulescu on S-a întâmplat la 21 decembrie