13 C
Braşov
AcasăSportContre între Marius Șumudică și șefii lui Gaziantep după eșecul cu Sivasspor...

Contre între Marius Șumudică și șefii lui Gaziantep după eșecul cu Sivasspor / „Nu sunt respectat”

Antrenorul Marius Șumudică a cedat nevos după ce Gaziantep a pierdut pe terenul lui Sivasspor, scor 1-2. Nemulțumit că nu este susținut de șefii clubului, după ce turcii i-au cerut să accepte o diminuare a salariului la negocierile pentru prelungirea contractului scadent în luna iunie, antrenorul român i-a atacat pe oficialii echipei sale. „Clubul a anunțat că mi-a fpcut o ofertă mai bună. Este o minciună. Mi-au cerut o reducere de 10%. Am oferit echipei 80.000 de euro din buzunarul meu, iar președintele m-a întrebat de ce dau banii către jucători și nu către club. E foarte greu sa continui în asemenea condiții. Sunt la echipa până la finalul acestui sezon când mi se încheie contractul. Vreau să muncesc în această țară, dar nu sunt respectat!
Succesul meu este evident, dar asta este răsplata? Să-mi reducă salariul? Cine ar accepta așa ceva? Consider această propunere drept o insultă. Contractul meu expiră la finalul sezonului. O voi suna pe soția mea să-mi trimită bani dacă cei din club îmi cer mie bani și vor să-mi taie din salariu”, a spus Șumudică la finalul meciului. Mehmet Buyukeksi, președintele lui Gaziantep, a avut şi el o reacție cel puțin la fel de dură. ”Contract, contract, contract după fiecare meci! Fotbalul turc are momente grele, stadioanele sunt goale. Nu există venituri, nu există sponsori. Nu am redus niciun salariu în acest an. Barcelona vrea să reducă salariile jucătorilor săi. Ce legătură are asta cu lipsa de respect. Plătim antrenorului 920.000 de euro. El își plătește singur secunzii. Există, de asemenea, un bonus de 240.000 de euro pe punct. Plătim 1,2 milioane de euro, dar acum el vrea 1,6 milioane de euro, 1,9 milioane de euro cu tot cu prime. El își asumă tot succes. Cum se poate întâmpla așa ceva? Dacă există un succes, este un succes comun, de la magazioner până la conducere. Ați auzit vreodată că a jucat bine un antrenor și am câștigat? El spune că suntem pe locul trei acum, dar campionatul nu s-a terminat încă. Să vedem cum terminăm. Nimeni nu este mai presus de club”, a declarat Mehmet Buyukeksi, potrivit publicaţiei Sabah.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române