14.2 C
Braşov
Acasă Economic OUG privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial

OUG privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de Urgenţă privind sprijinul pentru sectorul HoReCa a fost publicată în Monitorul Oficial şi urmează ca peste 73.000 de companii să beneficieze de un ajutor maxim de 800.000 de euro, a scris, vineri, pe Facebook, Virgil Popescu, ministrul Energiei, care anterior a deţinut întregul portofoliu al Economiei, Mediului de Afaceri şi Turismului, transmite Agerpres.
„Veşti bune pentru cei din domeniul HoReCa. A fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID – 19, precum şi unele măsuri fiscale”, a scris ministrul.
Schema de ajutor de stat se va derula până la data de 30 iunie 2021, iar valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordată unui beneficiar este de 800.000 de euro de întreprindere. Numărul estimat de beneficiari este de peste 73.000.
„Am lucrat la această Ordonanţă de Urgenţă, pentru că ştiu că cei din domeniul HORECA au nevoie de ajutor. Turismul are nevoie de fonduri pentru a putea fi dezvoltat, iar asta înseamnă, implicit, bani care vor intra în economie”, a mai scris Popescu. Totodată, tot prin prezenta OUG cei din domeniu sunt scutiţi de plata impozitul specific în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2021.
„Am încredere că schema de ajutor de stat pe care am demarat-o în guvernul PNL va fi dusă la bun sfârşit, cu rezultate bune, de noul meu coleg ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Claudiu Năsui. Pornim cu încredere şi ajutor reciproc în noul an. Pentru că avem nevoie de aceste două lucruri, pentru a merge mai departe”, a mai precizat Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Cristi Balaj, infectat cu COVID-19 deși se vaccinase! „Am frisoane!”

Cristi Balaj, președintele ANAD (Agenția Națională Anti-Doping), s-a infectat cu noul COVID-19, deși în urmă cu 10 zile se vaccinase împotriva virusului asiatic!...

3,76/1000, incidența Covid 19 în municipiul Brașov !

Incidența infectărilor cu SarsCov-2 crește alarmant în municipiul Brașov. Astazi s-a ajuns la 3,76 infectări la mia de locuitori, după ce alți 125 de...

UPDATE / În sfârșit! „Solarul” de la Fartec dispare în iulie

l Varianta ”rezilierea” ar fi însemnat încă 24 de luni de așteptare Consiliul Local a aprobat ieri proiectul referitor la continuarea lucrărilor de reparații capitale...

Astăzi – ziua a treia de examene în Poliția Locală Brașov, tot la Universitate

Astăzi, peste 90 de agenți de poliție (fără studii superioare) vor participa la evaluările organizate de municipalitate în vederea restructurării instituției. Ieri, aproximativ 80 de...

COMENTARII RECENTE