19.1 C
Braşov
AcasăMagazinCe sacrificiu a făcut Anamaria Ferentz ca să fie de Anul Nou...

Ce sacrificiu a făcut Anamaria Ferentz ca să fie de Anul Nou acasă

Anamaria Ferentz a stat două săptămâni în izolare, în America, pentru a reveni acasă, în România, de sărbători. Artista recunoaşte că, la fel ca noi toţi, a avut un an dificil. Ba mai mult, s-a simţit mai singură ca niciodată în SUA, iar asta din cauza protestelor de amploare, care i-au creat sentimentul că se află pe front, şi pandemiei. „Din cauza faptului că în Los Angeles sunt foarte multe cazuri de COVID şi eu mă pregăteam să vin în ţară, m-am autoizolat pentru două săptămâni, fiind foarte precaută în ceea ce îmi priveşte familia. Mi-am dorit să ajung în România sănătoasă pentru ei, dar şi pentru mine. Şi chiar dacă prietenii îmi pregătiseră o petrecere surpriză, surpriza şi mai mare a fost că nu s-a putut ţine, din motivele menţionate mai sus, dar şi pentru că fiecare a avut probleme în familie sau la lucru din cauza coronavirusului. Din păcate, nu este de glumă şi trebuie să ne protejăm cât se poate. Asta nu înseamnă că trebuie să exagerăm, ci doar să fim precauţi“, mărturisește vedeta.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii