Se pare că speculațiile din presă potrivit cărora Andreea Raicu s-ar iubi de ceva vreme cu afaceristul Matei Stratan se adeveresc, după ce noul cuplu a fost văzut din nou împreună, într-o împrejurare foarte serioasă. Andreea Raicu a fost invitată să îi cunoască pe părinții lui Stratan, chiar la casa părintească a înstăritului ei partener.
Raicu a fost surprinsă în timp ce ieșea din locuința părinților iubitului ei, semn că aceștia și-au dus povestea de dragoste la un alt nivel. Informațiile încep să se lege și să confirme ipoteza potrivit căreia cei doi se iubesc de ceva vreme. La plecare, cei doi au părut destul de degajați și, zâmbind larg, și-au luat la revedere pupându-se pe obraz. În final, Andreea Raicu s-a urcat singură în mașină, având în mână o cutie. A mai schimbat două vorbe cu Matei, apoi Andreea a părăsit reședința, iar Matei a urcat înapoi în casă. Matei Stratan are 33 de ani, iar familia lui are o avere estimată la 300 milioane euro, proprietăţi în Londra, Toscana (Italia), Iaşi, Bucureşti, un parc auto impresionant, cu maşini de 200.000 euro bucata, dar şi un iaht cu valoare istorică, ancorat în Grecia.
Andreea Raicu și-a cunoscut viitorii socri?
Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News
- Advertisment -