18 C
Braşov
AcasăStiri BrasovStaţia de asfalt din Bartolomeu, gata să-şi mute punctul de lucru

Staţia de asfalt din Bartolomeu, gata să-şi mute punctul de lucru

Staţia de asfalt de la Bartolomeu este pe punctul de a-şi suspenda definitive activitatea în această locaţie. Instanţa a respins cererea de chemare în judecată formulate de SC FINCODRUM SA, în contradictoriu cu Primăria Braşov şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, după ce acestea din urmă au refuzat avizele de prelungire a activităţii staţiei. Instanţa a admis, de asemenea, cerera câtorva locuitori din cartierul Avantgarden, de a interveni în proces, alături de Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Primăria Braşov, respingând, în acelaşi timp, cererea de intervenţie a salariaţilor FINCODRUM, în interesul societăţii.   
În acest dosar, locatarii din Avantgarden-Bartolomeu au iniţiat şi o petiţie prin care au solicitat autorităţilor, încă din vară, să nu prelungească autorizaţia de funcţionare a staţiei de asfalt, pe actuala locaţie. Li s-a alăturat şi fostul viceprimar Costel Mihai, el însuşi locatar al cartierului, care la momentul acţiunii coordona şi Direcţia Juridică din Primărie. „Deşi firma mai are o oportunitate de acţiune în instanţă, multe lucruri nu se mai pot schimba. Mă bucur de această decizie a instanţei, care a înţeles importanţa mutării, din această locaţie, a unei staţii de asflat care creează un mare discomfort locuitorilor din zona Bartolomeu şi Avantgarden-Bartolomeu. Am fost alături de ei încă de la începutul acţiunii lor şi i-am sprijinit prin punerea la dispoziţie a unui avocat cu experienţă în domeniu”, a declarat Costel Mihai.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE