-5.9 C
Braşov
AcasăSportVolei, Divizia A 1: Deplasare de coșmar la Zalău pentru CSU...

Volei, Divizia A 1: Deplasare de coșmar la Zalău pentru CSU Brașov

Autor: Adi MARICA

l Voleibaliștii brașoveni vor juca primul meci la turneul de la Zalău, după un drum de peste cinci ore cu microbuzul

Voleibaliștii de la CSU Brașov se deplasează la Zalău pentru meciurile din al patrulea turneu al Diviziei A 1. Echipa brașoveană se va duela la acest turneu cu CS U Cluj și Știința Baia Mare.

Două antrenamente într-o lună!

Din păcate, problemele apasă tot mai greu pe echipa brașoveană. În primul rând, voleibaliștii au făcut doar 2 antrenamente în ultima lună! Motivul? Sportivii nu au avut acces în Sala Sporturilor! Totul din cauza birocrației, dar și a unei comunicări dezastruoase între conducerea CSU și șefii Direcției Administrare Baze Sportive. „Cred că această problemă cu accesul la Sala Sporturilor pentru antrenamente este un adevărat record negativ pentru o echipă de Divizia A. În ultima lună noi am făcut doar două antrenamente! Este cât se poate de clar că aici vorbim de birocrație, dar și de neînțelegeri cauzate de lipsa comunicării dinte conducerea clubului și cei de la Direcția Administrare Infrastructură Sportivă. Din păcate, suferă echipa și acești băieți inimoși care țin în viață voleiul la Brașov“, spune managerul echipei brașovene, Iulian Stoian.

Din microbuz, direct în Sală!

Și nu doar lipsa antrenamentelor este singura problemă a echipei de volei. Pentru turneul de la Zalău, voleibaliștii vor face deplasarea vineri dimineața, în ziua primului joc! Voleibaliștii vor pleca vineri dimineața, la ora 5.00 spre Zalău, iar la ora 14.00 vor fi în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici“ pentru meciul cu U Cluj. „Ăstea sunt condițiile. Echipa va face deplasarea cu microbuzul la ora 5.00 din Brașov, iar după un drum obositor de peste 5 ore băieții vor juca meciul cu U Cluj!“, a spus Stoian. Acesta nu va face deplasarea la Zalău pentru meciul de vineri din cauza serviciului. „Trebuie să fiu prezent la serviciu, astfel că nu voi face deplasarea la Zalău la meciul de vineri cu U Cluj . Echipa va fi condusă de căpitanul Andrei Bălhăceanu“.

Vin bani din sponsorizări

Din cauza problemelor financiare, echipa a rămas fără antrenor. Totuși, vVoleibaliștii vor avea parte și de o surpriză plăcută de Sărbători. Datorită unor sponsorizări, sportivii vor primi o sumă de bani înainte de Crăciun. „Acești băieți nu sunt plătiți, ei fac totul dintr- o mare pasiune pentru volei. Apelurile noastre din ultima vreme se pare că au avut ecou și, datorită unor sponsori, vom reuși să le plătim jucătorilor o sumă de bani înainte de Sărbători. O prietenă stabilită de mulți ani în Germania, fostă voleibalistă ne-a trimis 200 de euro. Un ajutor am primit și din Franța. Este incredibil cum oameni plecați de multă vreme din Brașov au sărit în sprijinul echipei. Este ceva extraordinar! Dacă am avea și sprijinul autorităților locale, voleiul ar renaște cu adevărat la Brașov“, a spus managerul echipei de volei brașovene.

Programul turneului de la Zalău

Vineri:
CSU Brașov – CS „U“ Cluj, ora 14.00
SCM Zalău – CSA Steaua, ora 18.00
Sâmbătă:
CSA Steaua – Știința Baia Mare, ora 14.00
CS „U “ Cluj – CS UV Timișoara
Duminică:
CSU Brașov – Știința Explorări Baia Mare
SCM Zalău – CS UV Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE