-3.8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovPregătiri pentru sezonul de schi

Pregătiri pentru sezonul de schi

Pentru că temeperaturile scăzute permit, în Poiana Brașov a început producerea de zăpadă artificială, astfel încât pârtiile să fie pregătite pentru deschiderea sezonului de schi, dacă restricțiile dictate de pandemie o vor permite. „Având in vedere condițiile meteo din aceste zile, am început pregătirile pentru sezonul de schi. Pentru că noapte trecută au fost temperaturi negative, -6 grade, s-a început producerea de zăpadă artificială. În această etapă se vor face depozite de zăpada. În cazul în care condițiile meteo ne vor permite, atât ca precipitații, cât și ca temperaturi, iar decizia autorităților centrale va fi una favorabilă, vom putea amenaja și pârtiile. Din punctul meu de vedere, schiul este unul dintre sporturile sigure in contextul pandemiei, mai ales că vom implementa și măsurile pe care le-am discutat cu operatorul transportului pe cablu. Atat brașovenii, cât și domeniul HoReCa din Brasov și mai ales din Poiană au nevoie de acest sezon de schi. Tocmai de aceea am și menținut tarifele la transportul pe cablu la nivelul de anul trecut (în ședința de vineri, CL a aprobat ca tarifele sa rămână aceleași ca în sezonul 2019-2020, n.n.). Sper ca evoluția pandemiei, atât la nivel local, național, dar și al UE (sunt tari in UE- Italia, Germania, care susțin amânarea deschiderii sezonului de schi, n.n.) să ne permită să deschidem acest sezon încă de la sfârșitul lunii decembrie”, a declarat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE