-2.8 C
Braşov
Acasă Sport Prima consultare: Primarul Brașovului promite să scoată politicul din clubul Corona

Prima consultare: Primarul Brașovului promite să scoată politicul din clubul Corona

Autor: Adi MARICA

l Allen Coliban a stabilit două priorități pentru însănătoșirea sportului brașovean: accesul tuturor sportivilor la bazelor sportive, dar și un nou program de finanțare
l În jurul subiectului Corona au fost cele mai multe acuzații din partea participanților la dezbaterea online

Peste 100 cluburi și asociații sportive din Brașov au avut reprezentanți la dezbaterea online organizată, miercuri, de către primarul Allen Coliban și la care au mai participat și viceprimarul Sebastian Rusu și Emilian Cernica, directorul Direcției Administrare Infrastructură Sportivă. Dacă Allen Coliban a avut mai multe intervenții, Rusu și Cernica au fost doar de decor la această dezbatere. Poate, Emilian Cernica, vizat de mai mulți reprezentați ai cluburilor, ar fi putut da lămuriri mai exacte în ceea ce privește solicitările referitoarea la accesul sportivilor cluburilor private și nu numai la bazele sportive administrate de Primărie: stadioane, Bazinul Olimpic, Patinoarul Olimpic și Sala Sporturilor.
Timpul alocat dezbaterii a fost de 90 de minute, dar sesiunea a fost prelungită cu încă 60 de minute, timp insuficient și așa pentru ca toți reprezentanții sportului brașovean să-și spună păsurile.

Direcțiile primarului

Primarul Allen Coliban spune că are două priorități: accesul sportivilor la bazele sportive și programul de finanțare.
„Suntem aici să vă ascultăm și să găsim soluții. Noi, ca administrație locală, putem face mult mai mult pentru susținerea sportului brașovean. Sunt două direcții în care îmi propun schimbări: accesul la bazelor sportive și programul de finanțare“, a spus Coliban.

Ce vor cluburile sportive din Brașov

Reprezentanții sportului brașovean i-au solicitat primarului să găsească soluții pentru ca sportivii să poată intra în sălile școlilor și liceelor brașovene pentru antrenamente, acces la Bazinul Olimpic pentru sportivii cluburilor de înot, acces la patinoarul Olimpic pentru hocheiști și patinatori, sprijin financiar acordat cluburilor, burse pentru sportivii care obțin performanțe, acces la antrenamente la Sala Sporturilor (handbal, volei sau baschet). Au fost și vorbitori care au acuzat monopolul impus de CSM Corona pe bazele sportive, iar alții au insistat pe depolitizarea conducerii acestui club finanțat de către Municipalitate. Coliban s-a arătat surprins plăcut de numărul foarte mare de participanți la dezbatere. „Este dezbaterea pe care am organizat-o cu cea mai mare participare de până acum și acesta este un semn bun pentru sportul brașovean“.

Concluziile lui Coliban

La finalul dezbaterii, Coliban a spus că este nevoie de profesionalizarea managementului la Corona Brașov. „Cred că avem nevoie de o profesionalizare a managementului sportiv. Mă refer la structurile din cadrul CSM Corona Brașov cu obiective, criterii clare de evaluare și să eliminăm problemele cauzate de imixtiunea asta a politicului. E foarte greu însă să găsești oameni care într-adevăr se pricep la management sportiv pur. Despre inechitatea creată cu exclusivitatea dată Coronei am mai vorbit. Pe de altă parte, sportivii nu trebuie să sufere. Acolo unde există performanță și este un proiect pe termen lung și, foarte important, pe niște sporturi care nu sunt în competiție cu cluburile private, cred că merită să susținem în continuare activitatea pe baza unor proiecte“, a spus Coliban.

Programul de finanțări, la anul în martie

Primarul Brașovului a mai spus că în luna martie a anului viitor va fi lansat programul de finanțări pentru cluburile sportive. „Despre viitorul programului de finanțări vom putea discuta prin luna martie când bugetul pentru 2021 va fi aprobat și atunci vom putea lansa programul de finanțări. Prin felul cum au fost gândite până acum criteriile de finanțare, fondurile ajungeau doar la Corona. Eu spun că este un loc și pentru CSM Corona, dar avem nevoie de fiecare antrenor și de fiecare om de sport care vrea să dezvolte o activitate sportivă. Sper să găsim, în cel mai scurt timp, soluția legislativă pentru accesul la baze sportive și în sălile școlilor din Brașov. În cele 25 de săli ale școlilor am putea aloca cluburilor acces la antrenamente în intervalul orar 14.00- 20.00“, a încheiat Coliban. Edilul Brașovului vrea o bază de date cu toate cluburile active și asociațiile sportive din Brașov. Lucrurile s-au urnit, iar prima consultare a schițat marile probleme din sportul brașovean. Pentru o eficiență în rezolvarea deficiențelor, ar trebui ca viitoarele dezbateri să fie făcute pe discipline sau grupuri de discipline sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Dinamovistul Magaye Gueye, petrecere în jacuzzi, într-un hotel din Poiana Brașov, cu două femei

Atacantul francez al lui Dinamo, Magaye Gueye, n-a evoluat în meciul de miercuri cu FC Hermannstadt, dar a petrecut, în Poiana Brașov, în compania...

45,5% dintre profesorii și învățătorii brașoveni vor să se vaccineze anti COVID

Inspectoratul Școlar Județean Brașov a finalizat statistica personalului din învățământul preuniversitar care își exprimă disponibilitatea privind vaccinarea anti COVID-19 Urmare a solicitării Ministerului Educației,...

Protest pe schiuri, în Poiana Brașov

„ Tăiați pensiile speciale, nu pădurile! ”, este sloganul sub care va avea loc mâine în Poiana Brașov un protest pe schiuri. Comunitatea Declic...

Școlile se redeschid din 8 februarie

l În cazul învăţământului universitar, decizia se va lua la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ, în virtutea autonomiei universitare Preşedintele Klaus Iohannis a declarat ieri,...

COMENTARII RECENTE

Murdărie mai repede decat curatenie on Zile de iarnă: Cum se curăță zăpada în Brașov
tudor dimulescu on S-a întâmplat la 21 decembrie