-4.4 C
Braşov
AcasăSportDezastrul fotbalului brașovean: Copiii Brașovului, atrași de Sepsi OSK

Dezastrul fotbalului brașovean: Copiii Brașovului, atrași de Sepsi OSK

Autor: Adi MARICA

l Tot mai mulți copii brașoveni aleg să meargă la Sepsi OSK, club care are echipă de Liga I, dar asigură și condiții mult superioare față de tot ce poate oferi în acest moment Brașovul

Falimentul lui FC Brașov, dar și dispariția unor cluburi importante ale fotbalului brașovean (Tractorul, ICIM sau Metrom), au efecte teribile la nivelul fotbalului brașovean. Chiar dacă au apărut câteva cluburi private, faptul că Brașovul nu are echipă de Liga I este un uriaș handicap. Brașovul continuă să scoată talente, dar cei mai talentați fotbaliști nu au unde să facă pasul în fotbalul mare. Lipsa infrastructurii este un alt motiv al dezastrului din fotbalul brașovean. La 30 de ani de la Revoluție, Brașovul are mari probleme cu bazele sportive, iar pentru această situație este vinovată întreaga clasă politică care nu a avut nicio strategie pentru sportul brașovean. Nu avem stadioane, nu contăm în fotbalul profesionist, iar decalajul față de celelalte orașe importante din țară se mărește de la an la an. Un alt aspect care a dus la prăbușirea fotbalului juvenil în Brașov a fost cel al șpăgilor. Se cunosc cazuri în care părinții, în speranța că își vor vedea copiii fotbaliști, au cotizat din greu la antrenori, aceștia din urmă acceptând „sponsorizările“, pentru că nu erau plătiți de cluburi. Consecința, mulți copii talentați au renunțat văzând cum banii decid alcătuirea primului 11. Și factorul financiar a contribuit din plin la îndepărtarea copiilor de fotbal și, în general, de sport. Pentru a face fotbal la nivel de juniori costurile sunt mari. Pe lângă taxe, părinții sunt nevoiți să suporte plata cantonamentelor, a echipamentelor dar și a participării la turnee interne și internaționale.

Investițiile de la Sepsi OSK

De situația deplorabilă în care a ajuns fotbalul brașovean profită de plin Sepsi OSK. Clubul covăsnean a crescut, în ultimii ani, ca Făt Frumos din poveștile copilăriei. Sepsi OSK este la al 4- lea sezon în Liga I, iar în ultimii ani oficialii clubului au început să investească masiv și în Centrul de Copii și Juniori. Efectele investițiilor se văd și în cea mai recentă clasificare a FRF a academiilor de fotbal din țară. Dintr-un total de 69 de cluburi participante în competițiile de juniori, în acest an, Centrul de Copii și Juniori al Sepsi OSK a obținut în total 74,8 puncte (locul 13), cu 35,7 puncte mai multe față de anul 2019 (locul 36). Anul viitor, Sepsi va avea și un stadion nou, o bijuterie, construit cu bani alocați de Guvernul de la Budapesta.

Dioszegi: „Avem o strategie pentru viitor“

Tot mai mulți copii brașoveni aleg să meargă la Sepsi OSK, club care are echipă de Liga I, dar asigură și condiții mult superioare față de tot ce poate oferi în acest moment Brașovul. La toate capitolele. Despre exodul de tineri fotbaliști brașoveni la Sepsi OSK am discutat cu șefii clubului din Sfântu Gheorghe. Patronul lui Sepsi OSK, Laszlo Dioszegi, explică cum clubul pe care îl conduce a devenit un pol important în această zonă și în fotbalul juvenil. „În 2012 am pus bazele Centrului de Copii și Juniori. Am început cu 20 de copii și 2 antrenori! În opt ani, de la 20 de copii am ajuns la 500! Oferim seriozitate, infrastructură, condiții bune și antrenori calificați. Din păcate, în Brașov în ultimii cinci ani nu mai este niciun club cu rezultate. Cei 35 de kilometri, distanța dintre Brașov și Sf. Gheorghe, nu sunt un impediment pentru copii să vină aici, la Sepsi. Suntem serioși, avem o strategie pentru viitor, iar faptul că avem echipă în Liga I contează foarte mult. Copiii talentați nu plătesc nicio taxă, iar noi încercăm să le oferim toate condițiile pentru a face performanță. Pentru ceilalți copii care nu au trecut selecția am stabilit o taxă lunară simbolică de 50 de lei. Din toți banii strânși din taxe nu putem plăti 2 antrenori“, a spus patronul lui Sepsi OSK.



Hadnagy are multe semne de întrebare pentru Brașovul fotbalistic

Attila Hadnagy, fostul mare atacant al Brașovului, este de un an director general la Sepsi OSK. Hadnagy spune că brașovenii își aduc copiii la Sepsi pentru condițiile oferite de club, dar mai ales pentru perspectiva de a juca în Liga I. „Eu când am venit la Sepsi OSK de la FC Botoșani, echipa se afla în Liga a 2-a, iar clubul avea cam 150 de copii. De la an la an am crescut, acum avem peste 500 de copii și nu doar din județul Covasna, ci și din Brașov, Harghita și chiar din Bacău! Vin mulți părinți la noi să-și aducă copii la Sepsi OSK. Vin, în primul rând, pentru condițiile pe care le oferă clubul. Eu, când eram copil, la grupa care activam aveam două mingi, de echipament de antrenament nici vorbă. Acum, noi le oferim copiilor echipamente de joc și antrenamente, au acces la toată baza sportivă, asigurăm vitaminizare, iar în unele cazuri, cazare, masă și transport. Este o cheltuială foarte mare pentru club, dar efectele se vor vedea în viitor. Sunt foarte bucuros că mulți copii din Brașov au ales să vină la Sepsi OSK. Sunt copii talentați, de altfel, Brașovul mereu a produs fotbaliști de top. Ei vin aici în primul rând pentru că avem echipă de Liga I, în timp ce Brașovul are fotbal doar la nivelul Ligii a 3-a. Avem și antrenori din Brașov la club, Sandu Andrași, Sergiu Brujan, Marian Todoran și mai avem cereri de la antrenori din Brașov care își doresc să ajungă aici. Eu am jucat la FC Brașov timp de cinci ani și jumătate, acolo m-am consacrat ca fotbalist, iar acest club va avea mereu un loc special în inima mea. Și eu îmi pun multe semne de întrebare pentru Brașovul fotbalistic. Cum de un oraș important al României, cu mare tradiție în fotbal, nu are fotbal de performanță? Pentru noi acum este bine, dar sunt realist și sunt convins că dacă FC Brașov ar fi în Liga I nu mai puteam aduce copiii din Brașov la Sepsi. În acest moment fotbalul brașovean este la pământ. Cine s-ar fi gândit vreodată că Brașovul se va duela la nivelul Ligii a 3-a cu echipa a doua a lui Sepsi?“, a spus Attila Hadnagy, directorul general al lui Sepsi.

Veress: „Facem permanent o selecție“

Lorant Veress este șeful Centrul de Copii și Juniori. Spune că la Sepsi este o permanentă selecție și că numărul copiilor brașoveni care ajung la club este tot mai mare. „În acest moment avem 25 de copii din Brașov la Sepsi OSK. Puteau fi mult mai mulți, dar noi facem permanent o selecție și îi alegem pe cei mai talentați. Vor mai veni copii din Brașov. Sincer, nu ne interesează numărul lor, ci calitatea. Noi suntem dispuși să le oferim și transport și chiar am semnat un contract cu transportator din Brașov. Cei care vin aici vor să facă performanță, iar la Brașov nu au unde. Faptul că avem echipă de Liga I este un mare avantaj. Părinții copiilor din Brașov au încredere în noi și au văzut ce condiții oferim. Avem 23 de antrenori specializați, iar în acest am urcat pe locul 13 în clasificarea Academiilor de fotbal din țară, clasament întocmit de FRF. Infrastructura ne ajută, iar organizatoric stăm bine, dar vă spun că nu este ușor. Avem copii talentați. Cei mai mici sunt de 6 șase ani. Avem 12 categorii de vârstă, cu antrenori principali, secunzi și antrenori pentru portari. Din acest an am intrat și în Liga Elitelor la U 17 și U19. Din cauza pandemiei, în această perioadă nu avem acces în sălile de antrenament și astfel am pierdut mulți copii. Lucrăm cât mai bine și așteptăm să scoatem și fotbaliști pentru echipa de seniori pentru că la cât s-a investit este ceva normal. Bugetul alocat Academiei este de circa 200.000 de euro în care intră și un sprijin financiar de la Consiliul Județean Covasna pe bază de proiecte, circa 30.000 de euro care ne ajută pentru participarea în Liga Elitelor“, a spus Lorant Veress.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE