-5.9 C
Braşov
AcasăSportIoan Naghi, 66! „Mergem înainte“

Ioan Naghi, 66! „Mergem înainte“

Autor: Adi MARICA

Ioan Naghi, legendarul fotbalist al Brașovului, a împlinit ieri 66 de ani. „Mă simt bine și sunt sănătos. Nu am făcut o mare petrecere pentru că ăstea sunt vremurile în care trăim. Am sărbătorit în familie, alături de copii și nepoți“, a spus Ioan Naghi. Fostul mare fotbalist al Brașovului s-a alăturat proiectului ACS SR Brașov în vara anului trecut. „Florin Stîngă m-a rugat să vin să-l ajut şi am acceptat. Am mai colaborat cu Stîngă şi la AFC Hărman“, spunea Naghi în vara anului trecut. Ioan Naghi nu a putut sta pe banca tehnică la ultimele două meciuri oficiale. „În meciul cu Sepsi s-a jucat slab, nu a fost ceea ce s-a lucrat la antrenamente. Asta este, mergem înainte“, a spus Naghi. La finalul turului de campionat, directorul tehnic al echipei brașovene consideră că CS Blejoi a fost cea mai bună echipă. „După jocul prestat, CS Blejoi a fost cea mai bună echipă cu care am jucat“, a încheiat Naghi. Ioan Naghi a fost un jucător emblematic pentru FC Braşov, echipă pentru care a jucat în perioada 1972 – 1990. A pregătit pe FC Braşov în trei rânduri ca antrenor principal, apoi a fost secundul lui Răzvan Lucescu, Ionuţ Lupescu, Marin Barbu, Marius Lacătuş, Adrian Szabo sau Daniel Isăilă. În ultimii ani, Naghi a fost și antrenor principal la AFC Hărman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE