10.7 C
Braşov
AcasăStiri BrasovPrefectura Brașov va distribui 3.109 tichete sociale pentru mese calde

Prefectura Brașov va distribui 3.109 tichete sociale pentru mese calde

3.109 tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde au sosit ieri la sediului Instituției Prefectului – Județul Brașov, urmând a fi distribuite către primăriile din județ, care le vor înmâna destinatarilor finali: persoane cu vârsta de peste 75 de ani, cu venituri echivalente indemnizației sociale pentru pensionari, precum și persoane/familii fără adăpost.
Tichetul social pe suport electronic pentru mese calde este emis prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane. Coordonatorul Schemei naționale de sprijin pentru persoanele vârstnice și pentru persoanele fără adăpost (S.N.S.P.V.P.A.) prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde este Ministerul Fondurilor Europene, iar parteneri sunt Instituția Prefectului și autoritățile administrației publice locale.
Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă pentru destinatarii finali în cadrul S.N.S.P.V.P.A. este de 180 de lei/lună. Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde emise nu sunt transmisibile, putând fi utilizate doar de titular, nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar, pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate, și numai pentru achiziționarea serviciilor de servire a mesei calde pentru care au fost emise.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde se alimentează lunar, exclusiv cu valoarea stabilită potrivit prevederilor OUG 115/2020.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Domn ministru T B on Incendii de vegetație în județ
Rammstein on Războiul din Ucraina