2.2 C
Braşov
Acasă Magazin Serialul Vlad aduce barza: Olimpia Melinte este însărcinată

Serialul Vlad aduce barza: Olimpia Melinte este însărcinată

Acrița Olimpia Melinte, cunoscută mai ales din serialul Vlad, va fi mamă pentru a doua oară. Ea a făcut dezvăluirea pentru revista VIVA!. Vedeta mai are un băiețel, pe Sasha, în vârstă de 6 ani. „Nu știu dacă pandemia, dar perioada asta mi-a adus unul dintre cele mai frumoase daruri, pe care îl așteptam deja de multă vreme: o sarcină, iar asta compensează cu toate proiectele pe care nu le-am mai făcut, cu toate întâlnirile, plecările și repetițiile care nu s-au mai întâmplat”, a declarat Olimpia pentru revista VIVA! Nu i-a fost deloc ușor în primele trei luni de sarcină. „A fost o perioadă grea, în care m-am luptat și cu grijile, și cu decepțiile profesionale, care au intervenit în urma restricțiilor de călătorie, și cu multe alte neîmpliniri care au derivat cumva din problemele cu care se confruntă societatea. Dar acest bebeluș, care crește acum în mine, mi-a adus liniștea și echilibrul de care aveam nevoie și speranța că, totuși, mai devreme sau mai târziu, va fi bine. Primele trei luni mi-au dat mari bătăi de cap. Îmi părea așa de rău că nu mă puteam bucura realmente de ceea ce mi se întâmplă! Au fost grețuri, imposibilitatea de a mânca și o sensibilitate foarte mare la orice fel de miros, așa că singurul loc în care mă simțeam bine era afară, la aer curat. Doar că, ironia sorții, acolo nu eram în siguranță. Dar acum deja mă simt mult mai bine și mă pot bucura de mica mea minune”, a mai adăugat actrița.

Și brașoveanul Adi Nartea din serialul Vlad va deveni tată

Brașoveanul Adi Nartea și soția lui vor deveni părinți pentru a doua oară. Cei doi au făcut anunțul în emisiunea La Măruță de la Pro TV. Cuplul mai are o fetiță. „Nu a fost nimic în plan, ne doream amândoi. Dar nu era în plan. A fost o surpriză când am aflat. Cred că eram la filmări. Și la Mara eram la filmări, undeva prin Venetia, la o reclamă. Mi-a trimis poza pe WhatsApp cu testul. Am vizualizat momentul și e fain. Eu mi-aș fi dorit băiat”, a spus Adi Nartea la Pro TV. „Era tic-tac la mine, că nu mai sunt atât de tinerică. Am 39 de ani. Eram prea emoționată, trebuia să-i trimit testul. La prima sarcină eram sigură că o să fie băiat. Ne-am dus la ecografie și ne-a zis că o să fie fetiță și ne-am șocat”, a declarat și Alina Nartea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Motan pierdut în zona străzilor Decebal – Zizinului

Motanul din imagini a fost pierdut în Brașov, în zona străzilor Decebal - Zizinului. Are apropae 1 an și jumătate, este bolnav și se...

Marile proiecte ale Brașovului sunt în grafic

l Spitalul regional, extinderea domeniului schiabil şi trenul metropolitan sunt principalele proiecte pentru care se va încerca atragerea de fonduri europene prin planul naţional...

CJ Braşov devine parte în acordul cu BERD pentru realizarea Noului Spital Regional al Braşovului

l Ministrul Fondurilor Europene, Ioan-Marcel Boloş, a făcut o vizită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov pentru a vedea proiectele de investiţii Ministrul...

Spitalul Militar din Brașov va deveni centru de depozitare pentru vaccinuri anti COVID

Printre viitoarele centre de depozitare ale vaccinurilor anti COVID se află și Spitalul militar „Regina Maria“ din Brașov. Ministerul Apărării Naţionale...

COMENTARII RECENTE