14.2 C
Braşov
Acasă National Mihai Mohaci şi Mihai Popa, foști deputaţi PSD, deschid listele PRO România...

Mihai Mohaci şi Mihai Popa, foști deputaţi PSD, deschid listele PRO România la Parlament

PRO România și-a desemnat candidații pentru Camera Deputaților și pentru Senat. Lista pentru camera inferioară a Parlamentului îl are în prim-plan pe Mihai Mohaci, care în urma alegerilor locale din 27 septembrie a obținut un loc în Consiliul Județean Brașov. El este însă încă deputat, ales pe listele PSD în 2016. Și a fost și prefect de Brașov în guvernarea PSD. Pe locul 2 se află tot un fost membru al PSD, Radu Mitric, cel care acum îşi încheie mandatul de consilier judeţean câştigat în 2016, tot pe listele social-democraţilor, şi care la alegerile locale din 27 septembrie a candidat pentru primăria Făgăraş din partea ALDE. Lista pentru Senat este deschisă de Mihai Popa, şi el aflat în situaţia de a finaliza acum un mandat de deputat pe care l-a câştigat pe listele PSD în 2016.
Mihai Mohaci şi Mihai Popa s-au remarcat anul trecut prin plecarea la Pro România, inițial pentru o zi, pentru că s-au răzgândit și s-au întors în PSD. Numai că iar s-au răzgândit, și au revenit în partidul condus de Victor Ponta.
Pe lista PRO România pentru Senat se mai regăseşte şi Sorin Susanu, comisar-şef la Protecţia Consumatorilor, cel care a candidat fără succes la alegerile din 27 septembrie pentru Primăria municipiului Braşov. „Sperăm să convingem locuitorii județului Brașov prin profesionalismul și energia candidaților noștri care să poată să promoveze în Parlament interesele brașovenilor. Este nevoie ca în vremuri vitrege să fie reprezentați și cei mulți, nu doar interesele fiscale ale unei minorități. Este nevoie de măsuri de susținere a micilor întreprinzători locali, atât din zona producției, a agriculturii, a serviciilor și comerțului”, au transmis reprezentanții Pro România, odată cu prezentarea listelor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populare

Cristi Balaj, infectat cu COVID-19 deși se vaccinase! „Am frisoane!”

Cristi Balaj, președintele ANAD (Agenția Națională Anti-Doping), s-a infectat cu noul COVID-19, deși în urmă cu 10 zile se vaccinase împotriva virusului asiatic!...

3,76/1000, incidența Covid 19 în municipiul Brașov !

Incidența infectărilor cu SarsCov-2 crește alarmant în municipiul Brașov. Astazi s-a ajuns la 3,76 infectări la mia de locuitori, după ce alți 125 de...

UPDATE / În sfârșit! „Solarul” de la Fartec dispare în iulie

l Varianta ”rezilierea” ar fi însemnat încă 24 de luni de așteptare Consiliul Local a aprobat ieri proiectul referitor la continuarea lucrărilor de reparații capitale...

Astăzi – ziua a treia de examene în Poliția Locală Brașov, tot la Universitate

Astăzi, peste 90 de agenți de poliție (fără studii superioare) vor participa la evaluările organizate de municipalitate în vederea restructurării instituției. Ieri, aproximativ 80 de...

COMENTARII RECENTE