13.4 C
Braşov
AcasăStiri BrasovCele mai bune proiecte de arhitectură, expuse pe aleea din fața...

Cele mai bune proiecte de arhitectură, expuse pe aleea din fața Primăriei Brașov

l 52 de proiecte vor  fi expuse în aer liber pe aleea din fața Primăriei, de astăzi până în 12 octombrie

- Advertisement -

Cele mai bune proiecte de arhitectură realizate în ultimii doi ani de arhitecții județelor Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu și Vâlcea, vor fi prezentate în cadrul unui eveniment bienal de arhitectură, Arhitectura.6. Practic, 52 de proiecte vor  fi expuse în aer liber pe aleea din fața Primăriei Municipiului Brașov în perioada 05-12 octombrie.
Arhitectura.6, ajunsă la cea de-a treia ediție, are în centru un concurs de proiecte care s-a adresat celor peste 600 de arhitecți din cele șase județe amintite. Concursul s-a desfășurat în perioada iulie-septembrie 2020, iar expoziția concursului prezintă proiectele selectate după prima etapă, împreună cu proiectele nominalizate și premiate în ultima fază. Cele 52 de proiecte vor fi expuse în aer liber pe aleea din fața Primăriei Municipiului Brașov îmcepând DE astăzi
Scopul principal al bienalei Arhitectura.6 este recunoașterea excelenței în practica de arhitectură contemporană. Selectarea celor mai bune proiecte din ultimii doi ani, premierea lor și expunerea publică sunt nucleul programului.
Proiectele înscrise în concurs din luna iulie a acestui an de către arhitecți, au fost împărțite pe opt secțiuni (Arhitectura locuirii, Arhitectura dotărilor comunitare și de producție, Arhitectura spațiului public, Restaurare / Reabilitare / Intervenții pe fondul construit, Amenajare de interior/ Scenografie, Design de obiect, Proiecte de sertar, Studenți arhitecți).
Lucrările au fost selectate și premiate de un juriu format din personalități recunoscute în domeniul arhitecturii, dar și din afara acestuia: Arh. Attila Kim , comisarul României pentru Bienala de la Veneția, Arh. Șerban Țigănaș, secretar general al UIA, Arh. Dragomir Drăgan, președinte Filiala OAR Timiș, Arh. Mihai Drișcu, președinte Filiala OAR Iași, Ing. Marius Șoflete, inginer, cofondator biroul de proiectare Inginerie Creativă.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Domn ministru T B on Incendii de vegetație în județ
Rammstein on Războiul din Ucraina