5.4 C
Braşov
AcasăSportPe teren și la comisii: Florin Stîngă are două meciuri cu...

Pe teren și la comisii: Florin Stîngă are două meciuri cu ACS SR Brașov

Autor: Adi MARICA

l Fostul antrenor, dar și jucător al echipei brașovene, își va înfrunta fosta echipă sâmbătă, pe Tineretului l Un alt „meci“ se joacă la Comisiile FRF unde Stîngă își cere restanțele financiare

Florin Stîngă, fostul antrenor, jucător și chiar manager al celor de la ACS SR Brașov vine sâmbătă ca adversar al echipei suporterilor. În această vară, după doi ani și jumătate la cârma ACS SR Brașov, „cu sufletul împăcat“ tehnicianul brașovean a ales un nou drum acceptând oferta celor de la AFC Odorheiu Secuiesc , unde este doar antrenor.

„Am sufletul împăcat“

După plecarea de la ACS SR Brașov, Stîngă a transmis un mesaj de suflet adresat suporterilor echipei brașovene. „Au fost doi ani și jumătate cu momente plăcute și mai puțin plăcute, însă voi rămâne cu amintirea clipelor frumoase petrecute alături de suporterii minunați ai acestei echipe! De mic copil am visat să joc în culorile galben – negru și am reușit să îmi îndeplinesc acest vis, evoluând și înscriind în toate cele patru ligi, pentru echipa fanion a Brașovului. Am sufletul împăcat, pentru că, în calitate de antrenor, am dat totul pentru ca această echipă a suporterilor să supraviețuiască. Sunt mândru că am reușit să promovez foarte mulți jucători tineri, unii dintre ei fiind selecționați la loturile naționale de juniori, iar alții au ajuns să joace în ligile superioare. Țin să le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat la acest club: jucători, antrenori, finanțatori și suporteri! Sper ca spiritul stegar să meargă înainte!“, acesta a fost mesajul antrenorului brașovean.
Florin Stîngă a venit la ACS SR Brașov la finalul turului Ligii a 4-a, ediția 2017-2018, din primul sezon de activitate al echipei suporterilor brașoveni. Împreună cu Petre Lucian și Andrei Șanta, Stîngă a reușit promovarea echipei în Liga a 3-a. În cele două sezoane în Liga a 3-a, Stîngă a reușit ca antrenor să mențină echipa în acest eșalon, chiar dacă clubul s-a confruntat cu numeroase probleme.
Pe lângă activitatea ca antrenor, Stîngă a continuat să joace, iar într-o perioadă a fost chiar și managerul echipei.

Un meci pe teren, un altul la Comisiile FRF

Sâmbătă, Stîngă va fi adversarul brașovenilor în meciul de campionat. În această vară, Stîngă a transferat doi jucători de la ACS SR Brașov, Stoian și Negotei, însă ultimul este accidentat și va rata, cel mai probabil, toate meciurile din acest tur de campionat. Un alt jucător brașovean transferat de Stîngă la Odorheiu Secuiesc este atacantul Turcu, împrumutat un sezon de la Colțea Brașov. Stîngă a debutat cu o victorie pe banca harghitenilor, 2-0 în meciul din Cupa României cu Avântul Reghin. În campionat, Odorheiu Secuiesc a pierdut însă meciul din prima etapă, 0-1, pe teren propriu cu CSO Plopeni. Un alt „meci“ pe care Stîngă îl are cu ACS SR Brașov are loc la Comisiile FRF. Se știe că Stîngă are de recuperat o sumă importantă de bani de la ACS SR Brașov, iar în luna martie acesta a fost de acord cu amânarea reeşalonată a restanţelor. „Este normal ca la un moment dat să-mi recuperez banii. Este munca pe care eu am depus-o la echipă. Doar eu ştiu în ce condiţii dificile am lucrat şi cât am suferit în toată această perioadă. Am o înţelegere cu cei din conducerea clubului în ceea ce priveşte plata datoriilor”, spunea Stîngă, la mijlocul lunii martie, după decizia Camerei Naţională de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF. Ieri, cazul a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină, iar Stîngă este reprezentat de AFAN. „Dacă cei de la ACS SR Brașov nu fac dovada plății către Florin Stîngă, clubul va primi o amendă între 3000 și 7000 de lei. Apoi, după încă două săptămâni, dacă nu se va place plata, clubul riscă depunctarea“, a spus Emilian Hulubei, președintele AFAN. Florin Stîngă nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere în acest caz.

Duel Olimpic Zărnești – ACS SR Brașov în Cupă

FRF a stabilit programul celui de-al doilea tur al fazei naționale a Cupei României, ediția 2020/2021. Singurele echipe brașovene calificate în această fază a competiției, Olimpic Zărnești (L4) și ACS SR Brașov (L3) se vor duela pe terenul echipei de a Liga a 4-a. Meciurile acestei faze sunt stabilite să se desfășoare la data de 22 septembrie, marțea viitoare, de la ora 16:30, într-o singură manșă.

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române