0.6 C
Braşov
Acasă National Primele 330.000 de doze de vaccin antigripal ajung în ţară

Primele 330.000 de doze de vaccin antigripal ajung în ţară

l În cadrul campaniei vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele de peste 65 de ani, cu boli cronice, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi femeile gravide

Ministerul Sănătăţii anunţă că a început campania anuală de vaccinare antigripală gratuită, prin distribuirea primei tranşe – 330.000 de doze – de vaccin la nivel naţional. În cadrul campaniei vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele de peste 65 de ani, cu boli cronice, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi femeile gravide. Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Încă un lot, în octombrie

Potrivit unui comunicat de presă transmis, ieri, de Ministerul Sănătăţii, repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi. Luni a început distrubuţia primelor 330.000 doze pe care direcţiile de sănătate publică le vor livra cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie şi în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populaţiei la risc. „Deşi în această perioadă ne focusăm acţiunile în lupta cu noul coronavirus, anul acesta am reuşit distribuţia din timp, fără sincope de aprovizionare, a vaccinului gripal pentru demararea imunizării. Avem posibilitatea creşterii cantităţii de vaccin până la 4 milioane de doze, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi cerere”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătatru, citat în comunicat.

Cine ar primi, teoretic, vaccin gratuit

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC. Campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Având în vedere situaţia epidemiologică, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziţioneze vaccinul în vederea imunizării. De asemenea, MS solicită unităţilor farmaceutice să se aprovizioneze din timp cu vaccin gripal.

Cele mai populare

Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat în valoare de 216 milioane de euro, introdusă de România

Comisia Europeană a anunţat astăzi că a aprobat schema de ajutor de stat în valoare de 1,043 miliarde de lei (216 milioane de...

CJ Braşov trebuie să devină parte în acordul Municipalităţii cu BERD pentru realizarea Noului Spital Regional al Braşovului

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan-Marcel Boloş, a făcut o vizită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov pentru a vedea proiectele de investiţii, atât...

Parlamentarii USR își dau demisia pentru că nu vor pensii speciale

Toți parlamentarii USR, inclusiv deputatul de Brașov, Tudor Benga, își vor prezenta demisia pentru a nu beneficia de pensie specială. Senatorii și deputații...

Crimă la Săcele. Ucigașul este liber

Ceea ce părea o sinucidere, la Săcele, se dovedește a fi o crimă. Ucigașul este liber, dar anchetatorii din Brașov sunt pe urmele...

COMENTARII RECENTE