13 C
Braşov
AcasăMagazinRoxana Blagu nu și-a mai văzut fetița de 7 ani

Roxana Blagu nu și-a mai văzut fetița de 7 ani

Roxana Blagu, fostă membră Trident, a devenit recent mama unui băiețel ce i-a schimbat total viața. Artista mărturisește că nu este însă pe deplin fericită și asta pentru că nu poate fi alături de fiica ei, care astăzi a împlinit 12 ani. Oana locuiește cu tatăl ei. Invitată în emisiunea „La Măruță”, Roxana a făcut dezvăluiri emoționante despre fetița ei, pe care nu a mai văzut-o de 7 ani. „Oana împlinește 12 ani. Cu ocazia aceasta vreau să îi urez și eu La mulți ani!. Este o zi specială pentru mine, fetița mea este deja domnișoară și-mi doresc să fie bine. O iubesc enorm, chiar dacă nu am văzut-o de atâția ani și practic acum suntem străine”, a spus Roxana Blagu cu lacrimi în ochi, în cadrul emisiunii de la Pro TV. „Am zis că nu o să plâng, dar nu am mai stat împreună cu ea de șapte ani. Mi-a fost frică de situația în care sunt astăzi. Eu reușesc să o văd mai tot timpul în poze, de la distanță, încerc să evit tensiunile care s-ar putea face în jurul ei. Am fost după ea peste tot pe unde aflam că este, dar am renunțat să mai apar în fața ei pentru că mă durea să o văd tristă. Îmi doresc ca într-o zi să vadă tot ce îi scriu și să știe că am fost și voi fi lângă ea mereu”, a mai spus Roxana Blagu.

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române