11.4 C
Braşov
AcasăNationalO spune Iohannis: „Guvernul a prevăzut la rectificare fonduri substanţiale pentru despăgubirile...

O spune Iohannis: „Guvernul a prevăzut la rectificare fonduri substanţiale pentru despăgubirile fermierilor afectaţi de secetă“

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că a avut discuţii ieri cu membrii Executivului care au vizat planul de rezilienţă în vederea accesării fondurilor europene de către România. Şeful statului a precizat că a circulat un fake news în spaţiul public şi a dorit să clarifice situația. Președintele precizează că Guvernul a prevăzut în rectificarea bugetară fonduri substanţiale pentru fermierii afectaţi de secetă.

Pregătiri pentru accesarea fondurilor europene

„Am avut astăzi (marţi – n.r.) o întâlnire cu prim-ministrul Orban şi câţiva miniştri implicaţi în elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Este planul pe care îl pregătim pentru a atrage fondurile europene negociate acum câteva săptămâni, necesare pentru redresarea economiei. Guvernul lucrează în prezent la identificarea proiectelor care vor fi incluse în acest program şi, foarte important, este în dialog permanent cu Comisia Europeană pentru ca toate proiectele propuse în final să fie eligibile, adică să poată fi finanţate din aceste fonduri. De partea noastră, este nevoie de o serie destul de lungă de acte normative, care sunt necesare – şi aici pregătirile sunt foarte avansate şi Guvernul urmează să le adopte – pentru a fi în situaţia să aplicăm efectiv pentru aceşti bani. Eforturile Guvernului, în acest moment, se concentrează pe infrastructură. România are foarte multă nevoie de infrastructură şi acum vorbesc aici în special despre autostrăzi şi căi ferate. Deci, autostrăzile sunt foarte, foarte importante în această fază şi în acest domeniu pot să spun că suntem foarte avansaţi. Avem mai multe tronsoane importante de autostradă pregătite pentru a fi incluse în proiecte cu care se solicită aceşti bani europeni.”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută marţi la Palatul Cotroceni.

Proiectele pregătite de Guvern pentru a sprijini fermierii

Şeful statului a vorbit şi despre proiectele pregătite de Guvern pentru a sprijini fermierii şi agricultura.
„O altă preocupare pe care am insistat foarte mult astăzi este partea de agricultură şi protecţia mediului. Este foarte clar şi ştim cu toţii: fermierii români au mare nevoie să fie susţinuţi. Ştim foarte bine că, pe lângă problemele cauzate de pandemie, fermierii se confruntă cu dificultăţi generate încă de seceta prelungită din primăvară. Pentru a veni în sprijinul lor, lucrăm pe două direcţii importante. Prima, pentru a veni în sprijinul fermierilor, Guvernul a prevăzut la rectificarea bugetară fonduri substanţiale destinate fermierilor afectaţi de secetă. Ştiu că aici au circulat tot felul de aşa-numite fake news în spaţiul public. Deci, încă o dată: Guvernul a prevăzut la rectificare fonduri substanţiale pentru despăgubirile fermierilor afectaţi de secetă. A doua linie, la fel de importantă, este pregătirea unor proiecte europene care vin să prevină astfel de situaţii şi, în acest fel, este important de ştiut că lucrăm foarte intens la elaborarea unor proiecte care vizează irigaţii, combaterea secetelor, combaterea deşertificărilor – în general, proiecte care vin să îmbunătăţească întreg cadrul, să înlesnească munca fermierilor şi, în acelaşi timp, să avem grijă ca ele să aibă o componentă foarte importantă de protecţie a mediului.”, a conchis Iohannis. La ultima rectificare bugetară, Ministerul Agriculturii a primit un supliment de 3,4 miliarde lei. Ministrul Adrian Oros a afirmat recent că banii pentru despăgubiri vor intra în conturile fermierilor în câteva zile, fiind vorba de aproximativ 200 euro pe hectar. Plăţile le facem prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române