-1.2 C
Braşov
AcasăInternationalNord-coreenii sunt îndemnaţi să-şi mănânce câinii de companie

Nord-coreenii sunt îndemnaţi să-şi mănânce câinii de companie

Coreea de Nord, la cârma căreia se află dictatorul comunist Kim Jong-un, încurajează poporul lihnit să-şi potolească foamea cu carne de câine care ar avea, potrivit propagandei de partid, mai multe vitamine decât cea de pui, vită, porc sau raţă.
Înainte de fi pus să sfârâie în tigaie, cel mai bun prieten al omului trebuie omorât în bătaie pentru că numai astfel consumatorul va avea în farfurie o carne fragedă, mai scrie canalul nord-coreean mai sus menţionat. Se pare că ls Pyongyang s-ar fi redeschis deja un restaurant renumit pe vremuri pentru carnea de câine deosebit de gustoasă pe care o oferea clienţilor săi, cu ajutorul unei reţete secrete de frăgezire.Sinistra viziune a vecinilor de la nord a provocat stupoare şi revoltă în Coreea de Sud, mai mulţi activişti pentru drepturile animalelor protestând împotriva acestor apucături barbare.De asemenea, un post de radio nord-coreean descrie friptura din carne de câine – dangogi – drept “cel mai bun medicament”. O vorbă din bătrâni spune ”o singură felie de dangogi pe zi ţine doctorul departe de casă”.
Din iulie, nord-coreenii nu mai au voie să deţină un animal de companie. Animalele sunt trimise la grădini zoologice de stat. Totuşi, unii cred că ele vor fi sacrificate pentru a acoperi penuria de hrană.În opinia dictatorului Kim Jong-un, animalele de companie reprezintă un simbol al „tendinţei corupte a ideologiei burgheze”, scrie ziarul britanic Daily Mail, care citează ziarul sud-coreean Chosun Ilbo. Potrivit publicaţiei sud-coreene, autorităţile nord-coreene au identificat „gospodăriile care deţin câini şi le obligă să renunţe la ele, în caz contrar fiind confiscate”.

Această decizie îi îngrijorează pe proprietarii de animale de companie. Ei se tem că acestea să nu fie folosite de stat pentru a rezolva problema penuriei de hrană. Potrivit unui raport recent al ONU, până la 60% din populaţia nord-coreeană se confruntă cu penurii alimentare generalizate. Statul asiatic se află într-o situaţie dificilă din cauza sancţiunilor internaţionale impuse pentru că îşi dezvoltă un program de arme nucleare.

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE