8.3 C
Braşov
AcasăNationalUDMR și PMP nu vor semna moțiunea de cenzură

UDMR și PMP nu vor semna moțiunea de cenzură

UDMR nu își dorește o soluție care să înrăutățească și mai mult posibilitățile de intervenție în cazul epidemiei Covid-19, a declarat la RFI liderul senatorilor Uniunii, Cseke Attila. El spune că UDMR va decide în grupurile parlamentare, înainte de dezbaterea moțiunii de cenzură, cum va vota.
„Noi am anunțat acum o săptămână, acum zece zile, că UDMR nu va semna moțiunea de cenzură care se preconiza a fi inițiată de către PSD și vom decide, așa cum avem procedura noastră internă, întotdeauna, în grupurile parlamentare, înainte de dezbaterea și votul moțiunii de cenzură (…). Noi nu vom aborda politicianist această chestiune, ci vom aborda strict la momentul respectiv în ce situație este țara și ce este mai eficient pentru țară”, a spus liderul UDMR din Senat.
Nici PMP nu va semna alături de PSD. Întrebat ieri dacă PMP va continua să susţină Guvernul Orban, în condiţiile în care PSD se pregăteşte să depună moţiune de cenzură, fostul preşedinte Traian Băsescu a răspuns că formaţiunea sa va rămâne loială alianţei cu liberalii, chiar dacă aceştia i-au umilit.
Concret, Băsescu s-a referit la faptul că PMP nu a fost primit în alianţa dreptei pentru localele din Bucureşti, motiv pentru care, spune el, a fost obligat să îşi depună candidatura la primăria capitalei.
„PMP-ul va rămâne loial alianţei cu PNL-ul, chiar dacă ne-au făcut ce ne-au făcut şi au determinat până la intrarea mea în această cursă. Adică pur şi simplu ne-au umilit. Şase luni de când s-a convenit susţinerea Guvernului ne-au spus că mergem în alianţă la Bucureşti şi cu o săptămână înainte ne-au spus că nu se mai poate. Ceea ce nu e în regulă, nici măcar ca şi comportament. Dar asta nu înseamnă că noi nu ne vom ţine cuvântul de a-i susţine până la ultimul vot”, a declarat Băsescu.

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române