15.2 C
Braşov
AcasăStiri BrasovPNL a depus listele pentru Consiliul Județean Brașov

PNL a depus listele pentru Consiliul Județean Brașov

• Mara Mareş, Carmen Ferghete-Ţop şi Şerban Todorică, primii pe lista PNL pentru Consiliul Judeţean
PNL a depus semnăturile pentru Consiliul Județean Brașov și vine în prim plan cu deputatul Mara Mareș, care la aceste alegeri locale va ocupa locul al doilea pe liste, imediat după actualul președinte al partidului, Adrian Veștea. Acesta s-a înscris și pentru un nou mandat ca președinte al CJ Brașov. Pe lista de candidați a PNL se regăsesc, în ordine Adrian Veștea, Mara Mareș – deputat în Parlamentul României, Carmen Ferghete-Țop – consilier local la municipiul Brașov, Șerban Todorică – actual primar în Prejmer, Adrian Gabor – vicepreședinte al Consiliului Județean, Liviu Cocoș – fost primar al orașului Predeal.

Obiectivul PNL pentru CJ: majoritate simplă în plen

Liderul liberal Adrian Veștea spune că obiectivul partidului la aceste alegeri, la nivel de administrație județeană, este acela de a obține un nou mandat la președinția PNL dar și un număr de consilieri județeni cel puțin la fel de mare ca cel de acum dacă nu chiar o majoritate simplă în viitorul Deliberativ Județean. „Vreau să le mulțumesc brașovenilor pentru deschiderea de care au dat dovadă. Avem peste 40.000 de semnături pe care le-am strâns dn tot județul, iar 35.000 aproximativ le-am adus acum la BEJ și le depunem, iar pste 7000 vor rămâne la sediu, în cazul în care sunt necesare. Avem o echipă puternică, cu persoane care de-a lungul timpului au făcut din plin administrație. Sunt foști primari, persoane cu multă experiență care în decursul timpului au făcut parte din legislativul consiliului județean sau local. Consider că avem cea mai bună echipă şi la nivel judeţean, dar şi la nivelul fiecărei localităţi în parte. (…) La nivelul Consiliului Judeţean am toată convinderea că dacă PNL a avut în 2016 un număr de 16 mandate, ţinând cont că pentru preşedinţie este o candidatură uninominală, ne propunem ca de această dată, PNL să câştige un număr suplimentar, de ce nu, poate pentru a face şi o majoritate simplă”, a declarat Adrian Veştea.

Primarul spune că judeţul se poate dezvolta doar prin colaborarea CJ – Municipalitate

Președintele PNL Braşov a venit la Prefectură, unde se află Biroul Electoral Județean, însoțit de primarul Brașovului, George Scripcaru, dar și de câțiva dintre candidați, printre care Mara Mareș și Șerban Todorică, actualul primar de Prejmer, dar și de liderul municipal al PNL, Adrian Oprică. „Suntem aici echipa PNL pentru judeţ şi municipiu şi împreună cu colegii de pe lista Consiliului Judeţean vom câştiga aceste alegeri şi vom implementa împreună multe dintre proiectele care sunt şi la nivelul municipiului dar şi la nivelul judeţului. Vrem să implementăm împreună proiectele de mobilitate, accesibilitate, tot ce însemană acces la servicii medicale, proiectul spitalului, aeroportul, care va fi finalizat în următoarea perioadă. De asemenea, pe proiectele educaţionale şi de infrastructură la nivelul municipiului Braşov, lucrurile nu pot fi gândite altfel decât pe o formulă de acest fel de colaborare – judeţul nu poate fără municipiu, municipiul nu poate fără judeţ. În zona metropolitană sunt 470.000 din cetăţenii judeţului, în municipiul Braşov sunt jumătate din cetăţenii judeţului, deci împreună putem face pentru întreg judeţul ceea ce ne-am propus”, a declarat primarul George Scripcaru la depunerea listelor.

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române