13.4 C
Braşov
AcasăSportDe ce nu-i mai face Clubul Şahtior Doneţk statuie lui Lucescu

De ce nu-i mai face Clubul Şahtior Doneţk statuie lui Lucescu

Clubul Şahtior Doneţk a renunţat la dezvelirea unei statui a lui Lucescu, după ce antrenorul român a preluat rivala Dinamo Kiev, informează presa ucraineană. Monumentul, terminat de mai mult timp, îl înfăţişează pe Lucescu stând pe o bancă şi trebuia dezvelit lângă Donbas Arena din Doneţk, în ziua în care tehnicianul a împlinit 75 de ani.Dar Mircea Lucescu a semnat chiar cu câteva zile înainte contractul cu Dinamo Kiev, iar conducerea lui Şahtior a amânat dezvelirea statuii. Clubul Şahtior a confirmat informaţia, precizând că monumentul, acoperit acum cu o prelată, este la baza de antrenament a echipei şi va fi instalat când formaţia va putea reveni la Doneţk. Mircea Lucescu a primit o replică în miniatură a statuii.Fost 12 ani antrenor al rivalei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu a semnat, la 23 iulie, un contract pe două sezoane cu Dinamo Kiev. El a împlinit 75 de ani la 29 iulie.Şahtior a fost nevoită să părăsească oraşul Doneţk, în 2014, din cauza conflictului ruso-ucrainean din zonă. Echipa a evoluat la Lvov şi la Harkov de atunci. Dar, din cauza pandemiei de coronavirus, Şahtior Doneţk a jucat finalul ultimului sezon la Kiev, unde clubul şi-a mutat sediul.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Domn ministru T B on Incendii de vegetație în județ
Rammstein on Războiul din Ucraina