O piesă de mobilier vechi, un compartiment ascuns și un teanc de documente despre una dintre cele mai dureroase pierderi ale României. Povestea „Dosarului Moscova 2” leagă un depozit din zona Brașovului de arhivele Băncii Naționale și de aurul trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial. Actele recuperate au valoare istorică, dar traseul lor păstrează întrebări fără răspuns.
Într-un dulap vechi pot rămâne lucrurile mărunte ale unei vieți: o fotografie, o scrisoare, un document uitat. În piesa de mobilier ajunsă în zona Brașovului se afla însă o parte din povestea unei țări.
Ascunse într-un compartiment al dulapului, documentele priveau Tezaurul României evacuat la Moscova. Aveau să ajungă la Banca Națională în august 2018, iar publicul să afle despre ele în martie 2019, dintr-o investigație Libertatea. Dosarul a devenit cunoscut sub numele „Moscova 2”.
Din acel moment, mobilierul a trecut în plan secund. În centrul poveștii au rămas hârtiile: cine le păstrase, de ce le ascunsese și ce puteau adăuga unei revendicări vechi de peste un secol?
Întâlnirea din care a început recuperarea
Două nume apar în relatările despre documente: Rezaei Kejani Davood, un iranian stabilit în zona Brașovului și implicat în comerțul cu mobilier vechi, și Attila Szocs, brașovean de etnie maghiară, bucătar de profesie și pasionat de artă.
În august 2019, Szocs a oferit publicației Libertatea propria versiune asupra întâmplărilor. Spunea că, pe 30 august 2017, Davood îi vorbise despre un dosar pe a cărui copertă era menționat Tezaurul de la Moscova.
A doua zi, potrivit mărturiei sale, s-au întâlnit într-un depozit din Cristian. Acolo, Szocs a putut răsfoi documentele. În interviu, descria emoția recunoașterii însemnelor Băncii Naționale și a numelor din acte.
Davood i-ar fi spus că găsise hârtiile într-un dulap cu aproximativ trei ani înainte. Szocs susținea că a insistat ca ele să fie predate autorităților și că a fotografiat documentele pentru a le semnala existența.
Este o relatare cu date și gesturi concrete, dar rămâne mărturia unui participant. Iar cronologia nu se potrivește integral cu primele articole, care plasau descoperirea în mai 2018. Găsirea documentelor, momentul în care au fost văzute de alte persoane și recuperarea lor de către autorități trebuie, așadar, tratate ca etape distincte.

De la depozitul din Cristian la Banca Națională
Documentele au intrat în posesia BNR în august 2018, după intervenția autorităților. Povestea a devenit publică la 7 martie 2019, când Libertatea a început să prezinte descoperirea.
Ulterior, redacția a publicat reproduceri ale dosarului, anunțând 287 de file. Prezentările privind cercetarea BNR au indicat 284 de pagini. Diferența nu poate fi explicată cu certitudine pe baza surselor consultate; pentru stabilirea ei ar fi necesar inventarul arhivistic complet.
Dintr-o piesă de mobilier, actele reveneau astfel în circuitul cercetării istorice. Dar recuperarea lor deschidea și o altă investigație, cea asupra propriului traseu: cum ieșiseră din instituție și prin câte mâini trecuseră?

Două dosare, aceeași revendicare
„Moscova 2” este identificat prin numărul 17416. Dosarul principal al tezaurului, cunoscut drept „Moscova 1”, poartă numărul 17415.
Apropierea numerelor spune ceva despre legătura dintre ele. Primul reprezintă documentația de bază a revendicării, iar al doilea este asociat materialelor pregătite la BNR în 1941 pentru conducerea statului.
Istoricul Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului BNR, a explicat această relație într-un interviu publicat de BURSA în mai 2019. Dosarul recuperat includea un raport destinat lui Ion Antonescu și documente despre bunurile trimise în Rusia.
Nu era doar o listă de valori. Cuprindea și corespondență, evaluări și materiale despre demersurile diplomatice pentru recuperarea lor. În mai 2019, Mugur Isărescu a subliniat că importanța dosarului era predominant arhivistică și istorică: completa informațiile existente, fără să schimbe fundamentul revendicării României.
Distincția contează. O descoperire poate fi spectaculoasă prin împrejurări și valoroasă pentru istorici, fără să reprezinte automat o probă nouă care rezolvă disputa.
Drumul tezaurului a început într-o Românie amenințată de război
Pentru a înțelege hârtiile găsite la Brașov, povestea trebuie întoarsă în anii 1916 și 1917.
În timpul Primului Război Mondial, România a trimis în Rusia aliată rezerva de aur a Băncii Naționale și numeroase bunuri de patrimoniu, pentru a le pune la adăpost. Transporturile au fost însoțite de documente și garanții de restituire.
Dincolo de aur, au plecat bijuterii, arhive, manuscrise, cărți rare și obiecte culturale și religioase. Erau bunuri cu valori diferite: unele puteau fi cântărite și evaluate financiar, altele păstrau o parte din memoria țării.
De aceea, „Tezaurul României” nu înseamnă numai rezerva monetară a BNR. Înseamnă și patrimoniul unor instituții, documente și obiecte a căror importanță depășește prețul materialului din care sunt făcute.

Nicolae Roșca și întrebarea fără răspuns complet
În încercarea de a reconstrui traseul dosarului apare numele funcționarului BNR Nicolae Roșca.
În prezentarea din 2019, Mugur Isărescu a avansat posibilitatea ca Roșca să fi scos documentele din bancă pentru a le proteja. Guvernatorul a precizat însă că împrejurările dispariției și ale ascunderii în mobilier nu erau cunoscute integral.
Aici povestea întâlnește limita documentării. Ipoteza salvării actelor este plauzibilă în reconstrucția prezentată, dar nu permite descrierea unei scene certe: nu știm exact când, cum și în ce condiții au fost ascunse.
Între arhiva BNR și dulapul ajuns în zona Brașovului există încă un traseu care trebuie lămurit.
Dosarul și armata: unde se termină faptul și începe presupunerea
Primele relatări au asociat documentele cu perspectiva recuperării tezaurului în contextul războiului împotriva URSS. Unele titluri au mers mai departe, sugerând că dosarul fusese trimis cu armata spre Moscova.
Sursele consultate nu demonstrează însă că actele au însoțit efectiv armata română. Ceea ce poate fi spus prudent este că materialul a fost pregătit în 1941 pentru documentarea revendicărilor României. Scopul întocmirii lui nu dovedește un anumit traseu militar.
Este o diferență esențială pentru orice relatare despre dosar. Forța editorială a poveștii vine din documentele recuperate și din întrebările reale pe care le ridică.

Restituiri parțiale și aurul rămas nerecuperat
O parte dintre bunurile culturale, religioase și arhivistice au fost returnate României în 1935 și 1956. Aceste restituiri nu trebuie confundate cu recuperarea rezervei de aur a BNR.
La 14 martie 2024, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care a cerut Rusiei restituirea bunurilor rămase. Documentul consemna că cele 91,5 tone de aur fin ale Băncii Naționale nu fuseseră returnate.
Rezoluția este o poziție politică europeană, fără caracter obligatoriu, și nu o hotărâre judecătorească prin care se dispune restituirea. Ea readuce revendicarea în atenția internațională, dar nu echivalează cu recuperarea efectivă.

Ce a recuperat, de fapt, România la Brașov
La Brașov au fost recuperate documente. Nu aurul, nu bunurile culturale rămase în Rusia și nici dovada locului în care acestea se află astăzi.
Valoarea descoperirii rămâne însă importantă: dosarul permite cercetarea modului în care autoritățile române au inventariat tezaurul și au pregătit revendicarea sa.
Pentru completarea poveștii sunt necesare confirmări directe de la BNR și de la autoritățile judiciare privind inventarul integral, traseul predării și soluția anchetei. Acuzațiile apărute în presă despre tentative de vânzare nu pot fi prezentate drept fapte stabilite în lipsa unei soluții judiciare verificate.
Piesa de mobilier a păstrat documentele. Cercetarea lor poate recupera alte fragmente din istorie. Întrebarea mare, cea care a traversat generațiile de după Primul Război Mondial, rămâne deschisă: când și în ce condiții se vor întoarce bunurile pentru care aceste hârtii au fost păstrate?
Ce conținea Tezaurul României trimis la Moscova
În trenurile plecate spre Rusia în 1916 și 1917 se aflau atât rezerva de aur a Băncii Naționale, cât și bunuri de patrimoniu: bijuterii, tablouri, obiecte arheologice, manuscrise și arhive.
Primul transport, din decembrie 1916, cuprindea 1.738 de casete cu aurul BNR — 1.735 cu monede și trei cu lingouri — și două casete cu bijuteriile Reginei Maria. Printre monede se găseau lire sterline, coroane austriece, mărci germane, napoleoni francezi și monede românești de aur. Valoarea declarată era de aproximativ 314,58 milioane de lei aur pentru rezerva BNR și 7 milioane de lei aur pentru bijuterii, potrivit evaluărilor epocii.
Al doilea transport, din iulie 1917, includea alte 188 de casete ale BNR, cu aproximativ 0,16 tone de aur, titluri, efecte, valori, depozite, cărți și documente ale băncii. Au fost expediate și bunuri ale Academiei Române, Casei de Depuneri și Consemnațiuni, altor bănci, Arhivelor Statului, Muzeului Național de Antichități, Pinacotecii Statului, ministerelor și mănăstirilor.
Din patrimoniul evacuat făceau parte:
• Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut drept „Cloșca cu puii de aur”;
• tablouri de Nicolae Grigorescu și lucrări din colecțiile Pinacotecii Statului și Muzeului Kalinderu;
• manuscrise, cărți rare și pergamente cu peceți domnești;
• colecții de monede și medalii, inclusiv cea asociată lui Dimitrie Sturdza;
• icoane, odoare, obiecte liturgice și veșminte bisericești;
• numerar, bijuterii, titluri și alte bunuri depuse de particulari și instituții.
Legătura cu Brașovul
Volumul Tezaurul României la Moscova. Documente 1916–1917 menționează și acte orășenești ale Brașovului, aduse la București pentru protejare. Identificarea exactă a documentelor și a situației restituirii lor necesită verificarea inventarelor arhivistice.
Ce s-a întors și ce a rămas nerecuperat?
O parte dintre bunurile culturale și documentare au fost restituite în 1935 și 1956. „Cloșca cu puii de aur” a revenit în România în 1956.
Aurul BNR trimis în cele două transporturi însuma aproximativ 91,48 tone de aur fin, rotunjite frecvent la 91,5 tone. Cifra privește aurul pur al băncii, nu întregul patrimoniu evacuat. Rezoluția Parlamentului European din 14 martie 2024 consemnează că această rezervă nu fusese restituită.











