Acasă Blog Pagina 9

Rețeta zilei

0
Rețeta zilei
Borș de legume

Ingrediente: 3 roșii, 1 ceapă, 2 ardei, 3 morcovi, 2 cartofi, borș, ulei, verdeață.

Preparare: Se prăjește ceapa până se rumenește, după care se prăjesc și ardeii cu morcovul tăiat cubulețe mici. Mai apoi, tot cu ceapa prăjită se călesc și roșiile curățate de coajă în prealabil și tocate. După ce se combină cele două prăjeli, totul se dă la foc până scade zeama. Cartofii se pun în oală cu doi litri de apă, iar când sunt aproape gata se adaugă prăjeala și borșul. Se sărează potrivit și se fierbe totul cam 15 minute. Imediat după ce se ia de pe foc, se pune verdeață tocată.

O carte pe săptămână

0
O carte pe săptămână
„Apă proaspătă pentru flori”, de Valerie Perrin

„Apă proaspătă pentru flori” este un roman plin de emoție care îmbină trecutul și prezentul, oferind o perspectivă profundă asupra vieții și relațiilor interumane. În centrul poveștii se află Violette, o femeie care lucrează ca îngrijitoare la un cimitir dintr-un mic sat francez. Viața sa, marcată de tragedii și regrete, se transformă atunci când în drumurile ei apar persoane care-i vor schimba destinul. Cu un stil narativ delicat, Valérie Perrin reînvie tema regăsirii de sine și a căutării fericirii, într-o lume frecvent marcată de pierderi.

Accident cumplit în zona localităţii Feldioara

0
Un copil de trei luni a murit, marţi seară, şi trei persoane au fost rănite după ce un autoturism şi un autotren au fost implicate într-un accident rutier produs pe DN 13, în zona localităţii Feldioara, judeţul Braşov.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părţii carosabile.

„Din primele date obţinute până la acest moment, se pare că accidentul s-a produs ca urmare a pătrunderii pe sensul opus de mers a unui autoturism, în condiţii ce urmează a fi lămurite în cadrul anchetei, moment în care acesta a intrat în coliziune cu un autocamion care circula din sens opus”, a transmis IPJ Braşov.

A fost nevoie de descarcerare

Accidentul rutier s-a produs pe DN 13, în zona „Hanul din Ardeal”, fiind implicate un autoturism şi un autotren.
La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere cu apă şi spumă, trei echipaje SMURD şi o ambulanţă SAJ.

„În autoturism se aflau patru persoane, fiind necesară intervenţia echipajului de descarcerare pentru extragerea a trei dintre acestea. De asemenea, s-a intervenit pentru acordarea asistenţei medicale victimelor şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la faţa locului. Din păcate, în urma accidentului, un copil în vârstă de 3 luni şi-a pierdut viaţa”, a informat ISU Braşov.
Celelalte trei persoane implicate în accident – un bărbat în vârstă de 35 de ani, care are dureri abdominale şi la picioare, un bărbat în vârstă de 27 de ani, cu traumatism cranio-cerebral, şi o femeie în vârstă de 22 de ani, care acuza dureri la nivelul coloanei cervicale – au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate şi efectuarea investigaţiilor suplimentare.

Memorial Viorel Grosu, competiție de cyclocross la Zărnești

0

Zărneștiul pedalează în memoria lui Viorel Grosu

Baza Sportivă din Zărnești va găzdui, pe 22 noiembrie, Memorialul Viorel Grosu, etapă din Campionatul Județean de Cyclocross, sezonul 2026-2027. Competiția este OPEN, iar înscrierea este gratuită.
Organizatorii de la ACS NoStress au pregătit un circuit de aproximativ un kilometru, în format SUPER SPRINT.
Competiția se adresează copiilor și juniorilor, cu șase categorii de vârstă: U9, U11, U13, U15, U17 și U19, atât la masculin, cât și la feminin.
Întrecerile vor avea durate diferite, în funcție de ategoria de vârstă, de la 5 minute plus un tur la U9, până la 40 de minute plus un tur la U19. La categoriile U17 și U19 vor fi acordate premii în bani, în timp ce la U9, U11, U13 și U15, câștigătorii vor fi recompensați cu premii în produse.

O cursă cu suflet!

Memorialul Viorel Grosu are și o puternică încărcătură emoțională, competiția fiind organizată în memoria lui Viorel Grosu, fostul mare campion și antrenor de ciclism. „Ne vedem la start să pedalăm în memoria tatălui meu, Viorel Grosu – omul care mi-a pus prima bicicletă în mâini”, este mesajul transmis de Edi Grosu, fiul legendarului Viorel Grosu.

Se lansează apelul Științescu Hub 5.0 la Brașov, cu un buget total de 50.000 lei

0

Fundația Comunitară Brașov lansează pilonul Științescu HUB 5.0 al ediției a noua a programului Științescu, pentru care sunt așteptate aplicații de proiecte până pe 20 noiembrie 2026.

Ediția Științescu 9.0 cu un buget total de 116.813 lei are două componente:
Științescu Clasic – cu un buget de 66.813 lei, lansat în luna septembrie – și Științescu HUB 5.0, cu un buget de 50.000 lei, lansat astăzi.

Fondul Științescu este un program dedicat educației STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), care finanțează și mentorează proiecte care ajută copiii să își dezvolte pasiunea pentru științe.

Științescu Hub este un spațiu educațional creativ și nonformal dedicat promovării disciplinelor STEAM.

Implementarea va avea loc în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2027, în două comunități rurale per proiect, distincte, în care programul Științescu nu a fost implementat în ultimii 3 ani.

Aplicațiile pot fi trimise prin e-mail la adresa erika@fundatiacomunitarabrasov.ro, în perioada 10-20 noiembrie 2026, iar documentele necesare și pașii de urmat sunt prezentați în Ghidul aplicantului, disponibil pe site-ul dedicat: https://brasov.stiintescu.ro/editia-9-0-2026-2027/
Finaliștii vor fi anunțați pe 10 decembrie 2026.

Fondul Științescu încurajează inovarea și creativitatea, implicarea activă a elevilor, interdisciplinaritatea, motivația intrinsecă și dezvoltarea abilităților, mai mult decât transmiterea informațiilor, axându-se pe metode experiențiale de învățare. Prin programul Științescu se încurajează pasiunea pentru domeniile STEAM (științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică), care devin astfel mai accesibile copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani.
Științescu HUB 5.0 are menirea de a sprijini scalarea și extinderea în comunități noi a unor inițiative educaționale diverse ca tematică și metodologie, care au demonstrat că pot oferi soluții concrete și eficiente pentru a răspunde unor nevoi și provocări practice ale sistemului de învățământ. Acest pilon se adresează proiectelor care au beneficiat deja de susținere financiară pentru experimentare și dezvoltare și care au fost implementate și testate cu succes în edițiile anterioare ale Fondului Științescu. O condiție obligatorie este ca fiecare proiect să fie implementat în două comunități rurale distincte, în care programul Științescu nu a fost implementat în ultimii 3 ani.

Vor fi selectate 2-3 proiecte, valoarea finanțării fiind cuprinsă între 15.000 și 25.000 lei per proiect. Se caută proiecte validate, care pot fi replicate în comunități rurale noi și care oferă copiilor posibilitatea de a descoperi cum funcționează legile naturii, cum pot folosi tehnologiile moderne și cum se pot implica în proiecte care le oferă o viziune creativă asupra viitorului.
Fiecare proiect finanțat trebuie să ajungă la minimum 100 de beneficiari direcți cu vârste între 6 și 19 ani, dintre care cel puțin 50 de elevi în fiecare comunitate.

La Științescu 9.0 HUB 5.0 pot aplica organizații neguvernamentale (asociații, fundații, asociații studențești, asociații de părinți, asociații ale școlilor), unități de învățământ (școli, licee) și echipe nou-formate, alcătuite din mentori care au fost implicați în implementarea unor proiecte Științescu în edițiile anterioare și grupuri de inițiativă care au beneficiat deja de susținere financiară și au implementat cu succes proiecte în edițiile anterioare ale Fondului Științescu.

Pilonul HUB 5.0 se alătură Fondului Științescu 2026-2027 Clasic iar cele 7 proiecte câștigătoare din Științescu 9.0 Clasic sunt:
STEM Flow – Surse de energie verde, proiect propus de Asociația Prietenii lui Moisil, valoarea finanțării 8.000 lei; Green Data Lab – Sera Inteligentă, proiect al Colegiului Național „Andrei Șaguna“, valoarea finanțării 10.000 lei;
2Fun Educational Experiments –„Știința din borcan până la laborator“, proiect implementat de GI 2FUN (Școala Gimnazială Sânpetru), valoarea finanțării: 10.000 lei; NutriLAB: știință, culoare și tehnologie, în farfurie, proiect al Asociației de Părinți „Școala Generală nr. 11 Ștefan Octavian Iosif“ Brașov, valoarea finanțării: 10.000 lei;
Cronicarii lui Castoraș: Vocea Naturii, proiect implementat de Grupul de Inițiativă Clubul lui Castoraș, valoarea finanțării: 9.996 lei;
Peek a Boo! Lab, proiect al Școlii Gimnaziale Nr. 6 „Iacob Mureșianu“ Brașov, valoarea finanțării: 9.670 lei;
Bee Symphony, proiect implementat de G. I. Symphony (Școala Gimnazială Nr. 27 „Anatol Ghermanschi“ Brașov), valoarea finanțării: 9.147 lei.

Detalii referitoare la programul Științescu 9.0, pilonul HUB 5.0, calendarul și documentele necesare pentru aplicare le puteți accesa aici: https://brasov.stiintescu.ro/noutati/lansam-pilonul-hub-5-0-din-cadrul-stiintescu-9-0-2026-2027/

„Recitalul de la ora cinci”, la Muzeul Mureșenilor. Trei soprane propun o călătorie muzicală de la operă la musical

0
„Recitalul de la ora cinci”, la Muzeul Mureșenilor. Trei soprane propun o călătorie muzicală de la operă la musical

Muzeul Mureșenilor prezintă miercuri, 11 noiembrie 2026, de la ora 17:00, în Piața Sfatului nr. 25, o nouă întâlnire cu muzica, în cadrul seriei „Recitalul de la ora cinci”.

De această dată, organizatorii anunță o călătorie muzicală de la operă la musical, într-un univers al vocilor feminine, al melodiilor îndrăgite și al emoțiilor care traversează generații.

Trei soprane, Paula Petre, Luana Prodea și Bianca Vlad, vor da viață unor pagini muzicale semnate de mari compozitori: G. Verdi, G. Puccini, J. Strauss, Fr. Lehár, Fr. Loewe, A. Lloyd Webber, F. Wildhorn și S. Schwartz. La pian, Sena Ducariu, într-un dialog muzical care va întregi această experiență artistică.

Bojana Popovic, OUT de la CSM București înaintea meciului cu Corona Brașov!

0

Bojana Popovic, OUT de la CSM București înaintea meciului cu Corona Brașov!

CSM București a rămas fără antrenor principal înaintea duelului cu CSM Corona Brașov, programat miercuri, 11 noiembrie, de la ora 17:00, în etapa a 9-a a Ligii Florilor. Bojana Popovic (46 de ani) și clubul din Capitală au decis, de comun acord, să încheie colaborarea. Decizia vine după o perioadă cu rezultate sub așteptări. În ultima etapă din Liga Campionilor, CSM București a fost învinsă categoric de Brest, scor 25-40. După șapte meciuri disputate, „tigroaicele” ocupă doar locul 4 în Grupa A, cu 6 puncte. Nici în campionat lucrurile nu stau perfect pentru formația bucureșteană, care ocupă locul 2 în Liga Florilor, în spatele Gloriei Bistrița.

Iulia Curea, noul antrenor principal

În locul Bojanei Popovic, funcția de antrenor principal a fost preluată de Iulia Curea, fostă jucătoare a clubului și membră a colectivului tehnic.

„CSM București și Bojana Popović au decis, de comun acord, încheierea colaborării, aceasta urmând să își încheie activitatea în cadrul clubului în calitate de antrenor al echipei de handbal feminin.

Clubul îi mulțumește Bojanei Popović pentru activitatea desfășurată. Decizia vine în contextul rezultatelor din ultima perioadă, care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și al obiectivelor de performanță ale clubului.

Iulia Curea preia funcția de antrenor principal al echipei. Legătura sa cu CSM București și activitatea din cadrul colectivului tehnic îi oferă o bună cunoaștere a lotului, a identității clubului și a așteptărilor care însoțesc această responsabilitate”, se arată în comunicatul clubului.

Doi bărbați din județul Brașov, condamnați la închisoare pentru infracțiuni rutiere. Unul are de executat aproape trei ani

0
Doi bărbați din județul Brașov, condamnați la închisoare pentru infracțiuni rutiere. Unul are de executat aproape trei ani
Foto: Sasun Bughdaryan/Unsplash

La data de 9 noiembrie, polițiștii brașoveni au dus la îndeplinire două mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, emise de instanțele de judecată, ca urmare a infracțiunilor rutiere săvârșite și pentru care judecătorul i-a condamnat la închisoare.

Astfel, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au identificat un bărbat, de 26 de ani, pe numele căruia Judecătoria Zărnești emisese un mandat de executare a pedepsei de 2 ani și 11 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și lovirea sau alte violențe.

De asemenea, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești au identificat un bărbat de 46 de ani, din localitatea Șinca Nouă, pe numele căruia aceeași instanță de judecată emisese un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul fusese condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare, după ce a fost depistat de polițiști conducând autovehiculul pe drumurile publice fără să dețină permis de conducere.

În ambele situații, după identificare, persoanele condamnate au fost escortate și introduse în Penitenciarul Codlea, unde urmează să execute pedepsele stabilite de instanța de judecată.

Bărbat de 71 de ani din Săcele, reținut după ce și-ar fi agresat trei membri ai familiei

0
Bărbat de 71 de ani din Săcele, reținut după ce și-ar fi agresat trei membri ai familiei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați la data de 9 noiembrie, în jurul orei 15:00, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitate, un bărbat își agresa fizic membrii familiei.

Verificările pe care polițiștii le-au efectuat imediat după primirea sesizării au stabilit că bărbatul, în vârstă de 71 de ani, a agresat fizic alți trei membri vârstnici ai familiei, în urma unui conflict spontan izbucnit la domiciliu.

În cauză, date fiind aspectele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, iar în urma completării formularului de evaluare a riscului a fost constatat un risc iminent asupra integrității persoanelor vătămate, motiv pentru care a fost emis, pe loc, un ordin de protecție provizoriu.

De asemenea, în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale.

Poliția Brașov reamintește faptul că violența domestică nu trebuie tolerată și îndeamnă persoanele aflate în astfel de situații, precum și pe cei care cunosc asemenea cazuri, să solicite de îndată sprijinul autorităților.

Grevă generală de 24 de ore în Spania. MAE avertizează asupra posibilelor perturbări ale transportului

0
Grevă generală de 24 de ore în Spania. MAE avertizează asupra posibilelor perturbări ale transportului
Foto: Lei Jiang/Unsplash

O grevă generală cu o durată de 24 de ore este anunțată marți în Spania, informează Radio România Brașov FM. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi avertizează pe cetățenii români aflați în această țară sau care intenționează să călătorească acolo că pot apărea perturbări ale transportului și ale unor servicii publice și private.

Potrivit MAE, greva ar putea afecta transportul public și feroviar, cursele aeriene și serviciile aeroportuare.

Ministerul le recomandă românilor să își planifice din timp deplasările, să verifice situația zborurilor și a celorlalte servicii de transport și să evite zonele în care au loc manifestații.

Avertizarea se adresează cetățenilor români care se află, tranzitează sau urmează să călătorească în Regatul Spaniei.