Acasă Blog Pagina 85

Incendiu la o fermă din Dumbrăvița. O hală cu paie a fost cuprinsă de flăcări

0
Incendiu la o fermă din Dumbrăvița. O hală cu paie a fost cuprinsă de flăcări

Un incendiu a izbucnit joi la o fermă din localitatea Dumbrăvița, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov.

La fața locului se deplasează patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, un echipaj CBRN, o autocisternă cu apă, o autospecială cu roboți, precum și un echipaj SMURD.

Incendiul se manifestă la nivelul unei singure hale, în care sunt depozitate paie, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Incendiul este localizat și nu există pericol de propagare la celelalte hale din apropiere.

Pompierii acționează pentru lichidarea incendiului.

Trei dosare penale deschise după controale în trafic în județul Brașov

0
Trei dosare penale deschise după controale în trafic în județul Brașov

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale întocmite după ce, în timpul controalelor desfășurate în trafic, au fost identificați pe drumurile publice din județ conducători auto care au încălcat diferite norme rutiere.

Astfel, la data de 7 octombrie, în jurul orei 07.00 dimineața, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit, pentru control, pe o stradă din municipiul Brașov, un autoturism.

Aici, în cadrul verificărilor efectuate, conducătorul autovehiculului, un bărbat de 47 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat și a refuzat recoltarea de mostre biologice pentru a-i fi determinată alcoolemia din organism.

Tot la data de 7 octombrie, în jurul orei 9.30, polițiștii Serviciului Rutier au oprit, în trafic, pe DN 13, la ieșirea din municipiul Brașov, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 62 de ani.

În timp ce efectuau verificări cu privire la legalitatea documentelor, polițiștii au constatat că valabilitatea numerelor provizorii montate pe autoturism este expirată.

Un alt caz a fost identificat în trafic, la aceeași dată, în jurul orei 19.00, când polițiștii Poliției Municipiului Codlea au oprit, pentru control, pe strada Lungă, din municipiul Codlea, un autoturism condus de o femeie, de 34 de ani, din aceeași localitate.

Cea aflată la volanul autovehiculului nu a putut prezenta polițiștilor permisul de conducere, astfel că au fost efectuate interogări în bazele de date, context în care s-a constatat faptul că are dreptul de a conduce suspendat.

În aceste cauze au fost deschise trei dosare penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unităților de parchet competente, urmând să fie dispuse măsurile legale la finalizarea anchetelor.

Acțiuni „BLITZ” în Răcădău: 23 de sancțiuni și trei permise reținute de polițiști

0
Acțiuni „BLITZ” în Răcădău: 23 de sancțiuni și trei permise reținute de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat, la data de 6 și 7 octombrie, acțiuni de tip „BLITZ” pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și reducerea consecințelor accidentelor rutiere grave, dar și pentru descurajarea comportamentelor agresive sau neadecvate în trafic, în cartierul Răcădău din municipiul Brașov.

Astfel, în cele două acțiuni organizate, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov, în urma controalelor efectuate, au identificat mai multe situații periculoase, pentru care au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 5.000 de lei.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice trei autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea problemelor constatate.

Tot aici, au fost reținute și trei permise de conducere, pentru diferite încălcări ale normelor rutiere.

Poliția Brașov precizează faptul că, aceste acțiuni se desfășoară punctual, într-un interval de timp prestabilit și prin concentrarea unor efective în anumite zone și pe segmente de interes operativ, pentru identificarea cu operativitate a situațiilor care pot afecta siguranța rutieră.

Poliția Brașov va continua să desfășoare astfel de acțiuni și în perioada următoare, atât în scop preventiv, cât și pentru sancționarea comportamentelor care contravin normelor legale.

Performanță istorică pentru ACS Aiki Karate-Do Brașov: 16 medalii de aur la Campionatul European JSKA din Italia!

0

Performanță istorică pentru ACS Aiki Karate-Do Brașov

În perioada 1–4 octombrie 2026, Italia a fost gazda unor evenimente de maximă importanță pentru comunitatea artelor marțiale românești. Delegația Federației Române de Karate- Shotokan JSKA România, formată din peste 100 de sportivi și antrenori, a participat inițial la un stagiu internațional de pregătire de înalt nivel, condus de renumiții maeștri Sensei Mitsuru Nagaki și Sensei Takeshi Naito.Imediat după stagiu, tricolorii au intrat în febra competiției, reprezentând cu mândrie țara la cea de-a 11-a ediție a Campionatului European de Karate Shotokan JSKA.

ACS Aiki Karate-Do Brașov, 16 medalii de aur

Printre componenții lotului național s-au numărat și sportivii de la Asociația Club Sportiv Aiki Karate-Do Brașov. Delegația brașoveană a fost condusă de președintele clubului, Ignătescu George Aristide, și de Sfetcu Ovidiu, ambii în calitate de antrenori.
Rezultatele obținute de clubul din Brașov au fost  excepționale, sportivii reușind să cucerească nu mai puțin de 16 medalii de aur, 5 medalii de argint și o medalie de bronz.
Printre remarcații competiției s-au numărat Raul Ciornei, Elena Denisa Alexandra Ranguș și Ștefania Răileanu, fiecare aducând în palmaresul clubului câte 4 medalii de aur. De asemenea, evoluții excelente au avut și Vlad Ștefan Bujorean și Matei Strut, ambii dubli campioni europeni, în timp ce mezina lotului, Ingrid Macoviciuc, a urcat pe treapta a doua a podiumului continental. Evoluții foarte bune și dătătoare de speranțe au avut și sportivii Anastasia Leonte, Eva Marco, Iustin Leonte și David Diaconiță, care au fost aproape de podium, clasându-se pe locurile IV, V și VI.

UPDATE. Accident mortal pe DN 1, între Perșani și Vlădeni. Un bărbat de 74 de ani a decedat

0
UPDATE. Accident mortal pe DN 1, între Perșani și Vlădeni. Un bărbat de 74 de ani a decedat

Un bărbat de 74 de ani a decedat, în urma unui accident rutier care s-a produs joi pe DN 1, între localitățile Perșani și Vlădeni.

UPDATE 2. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov a anunțat că, din păcate, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical, bărbatul în vârstă de 74 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat.

UPDATE. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov a anunțat că, joi, pompierii au fost anunțați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1, între localitățile Perșani și Vlădeni, în care au fost implicate un autoturism și un autocamion.

În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a rămas încarcerat.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, precum și elicopterul SMURD.

Victima se află în stop cardiorespirator, iar echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare.

Știrea inițială. Poliția Brașov a anunțat că un accident rutier s-a produs joi pe DN 1, între localitățile Perșani și Vlădeni.

În eveniment au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, iar în urma impactului conducătorul autoturismului, un bărbat, de 74 de ani, a suferit leziuni, pentru care, în acest moment, benecifiază de sprijin medical de specialitate.

La fața locului se află echipaje de poliție rutieră și se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.

Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto care circulă în zonă să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum, dar și să urmeze indicațiile polițiștilor prezenți în zonă.

Șoferul care a provocat accidentul de pe Mureșenilor, trimis în judecată

0

Șoferul care a provocat accidentul de pe strada Mureșenilor din data de 11 august a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Anchetatorii spun că inculpatul ar fi condus autoturismul pe strada Lungă și apoi pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov, unde ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, ar fi pătruns pe trotuar și ar fi accidentat trei pietoni. Două dintre victime, un cetățean român și un cetățean german, au decedat, iar cea de-a treia, cetățean german, a suferit leziuni traumatice care i-au pus viața în pericol și au necesitat 60–65 de zile de îngrijiri medicale.

Procurorul precizează că inculpatul ar fi cunoscut de mai mulți ani faptul că suferă de o afecțiune medicală incompatibilă cu conducerea autovehiculelor și că nu ar fi adus-o la cunoștința medicului de familie și nu ar fi declarat această afecțiune la preschimbarea permisului de conducere, în anul 2020.

Prin raportul de expertiză medico-legală întocmit după accident, s-a concluzionat că inculpatul nu este apt să conducă autovehicule pe drumurile publice. Expertiza mai spune că șoferul ar fi condus autoturismul cu o viteză de 39,27 km/h, superioară limitei legale de 30 km/h aplicabile pe acel sector de drum.

În cauză s-au constituit părți civile persoana vătămată supraviețuitoare și mai mulți membri ai familiilor victimelor decedate cu daune morale cuprinse între 100.000 Euro și 2,5 milioane de lei și daune materiale.

De asemenea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov cere și el daune contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate supraviețuitoare.

Liga 3: Gabriel Paraschiv, noul antrenor al Tricolorului Breaza

0

Gabriel Paraschiv e noul antrenor al Tricolorului Breaza

După mai bine de un an după despărțirea de Flacăra Moreni, Gabriel Paraschiv (48 de ani) revine ca antrenor în Liga 3. Paraschiv a semnat cu Tricolorul Breaza, locul 10 din 12 în Seria 2. După rezultatele slabe din acest început de sezon de Liga 3, Marius Vișan a decis să la poziția sa de pe banca tehnică a trupei prahovene, însă va rămâne la club ca director sportiv. „ Bun venit Gabriel Paraschiv! Gabriel Paraschiv este noul antrenor al echipei de fotbal seniori, care a și condus antrenamentul din această seară pe stadionul Eugen Soriceanu. Gabriel Paraschiv este fost jucător al echipelor Petrolul Ploiesti, Chindia Târgoviște și Otelul Galați, cu care a reușit câștigarea titlului de Campion al Romaniei în sezonul 2010-2011. Cu Oțelul Galați a jucat și în Champions League in sezonul 2011-2012 unde a întâlnit Manchester United și Benfica Lisabona. Gabriel Paraschiv a fost inclusiv unul din marcatorii jocului de Cupa României pierdut de defuncta CS Tricolorul Breaza cu 2-1 la Breaza, adversar in acel joc fiind chiar direct Marius Vișan, directorul clubului. Bun venit și mult succes!“, este anunțul clubului prahovean. În următoarea etapă a Ligii 3, a 8-a a sezonului regular 2026/27, Tricolorul Brează joacă sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 15:00, în deplasare la Carpați Covasna, nou-promovată care a acumulat tot un punct în primele șapte jocuri.

Liga 3, Seria a 2-a – Etapa a 8-a

Vineri, 9 octombrie, ora 15.00:

ACS Mediaș – Kids Tâmpa Brașov

Aro Câmpulung – CSM Săcele

Sâmbătă, 10 octombrie, ora 15.00:

Carpați Covasna – Tricolorul Breaza
CSO Teleajenul – Sepsi OSK II

CSO Băicoi – Olimpic Zărnești

Corona Brașov – Inter Stars Sibiu.

Clasament – Liga 3, Seria a 2-a

1. Corona Brașov 17p, 2. Inter Sibiu 15p, 3. CS0 Băicoi 15p, 4. Olimpic Zărnești 15p, 5. ACS Mediaș 14p, 6. CSO Teleajenul 13p, 7. Sepsi OSK II 12p, 8. ARO Câmpulung 10p, 9. CSM Săcele 6p, 10. Tricolorul Breaza 1p, 11. Carpați Covasna 1p, 12. Tâmpa Brașov 0p

Transportatorii cer suspendarea amenzilor din sistemul Tollro

0

Confederația Patronală Concordia și Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Parlamentului adoptarea în regim de urgență a proiectului de lege privind suspendarea amenzilor din sistemul TollRo până la 1 aprilie 2027 sau până când acesta devine complet funcțional, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.
Cele două organizații precizează că transportatorii nu contestă noul sistem de taxare, dar solicită să nu fie sancționați pentru deficiențe care nu le pot fi imputate.

Printre problemele semnalate se numără întreruperea funcționării aplicației în timpul curselor, incompatibilitatea cu anumite telefoane, drumurile care nu apar pe hartă, restricțiile de circulație introduse greșit și imposibilitatea emiterii tichetelor de rută până la destinație. În aceste situații, legislația prevede posibilitatea aplicării unor amenzi de 2.000 de lei la fiecare 12 ore, potrivit comunicatului.
Reprezentanții UNTRR atrag atenția și asupra costurilor suportate de transportatori.

„Nu spunem că nu vrem să plătim. Plătim ceea ce folosim, dar nu putem accepta să fim amendați pentru probleme care nu depind de noi. Cu TollRo, un transportator plătește acum de 6 până la 10 ori mai mult decât rovinieta de 1.425 de euro pe an, în funcție de vechimea camionului și de drumurile pe care circulă. Cerem aceluiași mediu politic care a fost atât de ferm în aplicarea TollRo de la 1 octombrie să transmită un semnal la fel de clar că îi pasă de transportul rutier din România”, a declarat Radu Dinescu, secretar general al UNTRR, citat în comunicat.
La rândul său, președintele UNTRR reclamă diferențe în calcularea taxelor și dificultăți în utilizarea aplicației.

„Pe același traseu, două telefoane calculau valori diferite. Șoferul trebuie să conducă, legea îi interzice să folosească telefonul la volan, dar ar trebui să verifice tot timpul dacă aplicația mai funcționează sau nu. Cerem să nu fim amendați pentru lucruri care nu funcționează și pe care ne va fi foarte greu să dovedim ulterior că nu au funcționat”, a afirmat Daniel Niculescu, președinte UNTRR și membru în Consiliul Director Concordia.
Reprezentanții transportatorilor avertizează și în privința impactului sancțiunilor asupra firmelor mici.

„Aplicația merge, dar nu funcționează. Aproximativ 80% dintre transportatorii din România sunt firme mici, cu 1-5 camioane. Pentru ele, o amendă de 2.000 de lei la fiecare 12 ore poate însemna faliment până la sfârșitul anului, așa că preferă să țină camioanele pe dreapta”, a declarat Raluca Tache, membru al Consiliului Director UNTRR.

Confederația Patronală Concordia atrage atenția asupra posibilelor efecte economice.

„Prin transportul rutier circulă aproximativ 90% dintre bunurile pe care le folosim, de la alimente la medicamente. Un antreprenor nu trebuie să fie pompier, trebuie să producă. Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, riscăm falimente, concedieri și firme care își închid porțile. Proiectul de lege din Parlament trebuie tratat în regim de urgență de toate forțele politice, pentru că există transportatori în fiecare județ”, a declarat Paul Aparaschivei, director executiv Concordia.

Potrivit comunicatului, aceste dificultăți se adaugă presiunilor asupra costurilor din sector, în condițiile în care motorina s-a scumpit cu peste 40% de la începutul anului, iar marjele transportatorilor sunt sub 5%.
Concordia și UNTRR solicită adoptarea de urgență a inițiativei legislative a senatorului Robert Cazanciuc privind suspendarea sancțiunilor din sistemul TollRo, introducerea unei proceduri de clarificare înainte de aplicarea oricărei amenzi, precum și corectarea rapidă a sistemului pe baza problemelor semnalate de transportatori.

Poiana Mărului, în finala competiției „Sat European de Tineret 2027”

0
Poiana Mărului, în finala competiției „Sat European de Tineret 2027”

Comuna Poiana Mărului din județul Brașov s-a calificat în etapa finală a competiției pentru obținerea titlului de „Sat European de Tineret 2027”. Localitatea se află printre cele 10 comunități ajunse în această etapă a competiției.

Grupul de inițiativă din Poiana Mărului propune, printre proiectele pentru tineri, înființarea unui hub cultural de tineret. Primăria susține demersul și caută un spațiu în care acesta să poată funcționa.

Hub-ul ar urma să găzduiască activități de educație non-formală, cursuri de prim ajutor, ateliere de educație alimentară și activități sportive. Inițiatorii spun că proiectul urmărește creșterea implicării tinerilor în comunitate și în procesul decizional local.

Pe 24 octombrie, reprezentanții programului European Youth Village vor vizita comuna Poiana Mărului. Cu această ocazie va fi organizat un eveniment pentru tinerii din localitate. Candidatura finală urmează să fie depusă la începutul lunii noiembrie, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 20 noiembrie 2026, la Gala Tinerilor din Mediul Rural.

Turneul „Aripi” aduce la București, Brașov și Ciolcești patru tineri pianiști japonezi

0
Turneul „Aripi” aduce la București, Brașov și Ciolcești patru tineri pianiști japonezi

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) și Romanian Music Society in Japan organizează în perioada 12 -16 octombrie Turneul „Aripi” care va cuprinde recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială „Dinu Lipatti” de la Ciolcești, Argeș. Astfel vor evolua în fața publicului român tinerii pianiști: Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku.

Repertoriul propus de tinerii artiști acoperă trei secole de muzică. Vor putea fi ascultate opusuri de: Wolfgang Amadeus Mozart, Gheorghe Dima, Claude Debussy, Hirayosi Takekuni, William Gillock, Béla Bartók, Kuhlau Friedrich, Miyake Haruna, Joseph Haydn, Claude Debussy, Frédéric Chopin, Nebojša Jovan Živković.

Muzicienii japonezi au fost remarcați în numeroase competiții internaționale. Rei Taniguchi a câștigat medalie de aur la ediția a VIII-a a Romania International Junior Music Competitition. Mana Shimizu a câștigat Concursul Internațional Rahmaninov din Japonia (2024), iar anul acesta a obținut Premiul al II-lea la alte două întreceri importante: Asia Piano Competition și Tokyo International Youth Competition. Hazuki Katsuda, în 2025, a câștigat medalia de aur în cadrul celei de-a 8-a ediții a Concursului Internațional de Muzică „Romania International Junior Music Competition”. Saaya Paku a obținut Marele Premiu la ce-a de-a XXI-a ediție a Romanian International Music Competition, dar și premii trei la Japan Music Competition ediția cu numărul 92 și la Concursul Internațional de pian Shigeru Kawai ediția a V-a.

Artiștii japonezi le au invitate pe scena sălii mici a Ateneului Român, luni, 12 octombrie, ora 19, pe mezzosoprana Angela Ioana Gheorghiu și pianista Marta Băceanu Tudor. Angela Ioana Gheorghiu este o talentată tânără mezzosoprană care studiază muzica încă de la vârsta de 4 ani. A cântat pe numeroase scene din țară și din străinătate și are la activ peste 100 de premii și trofee câștigate la concursuri și festivaluri naționale și internationale. Marta Claudia Băceanu Tudor este pianistă, profesoară în cadrul Colegiului Național de Arte „George Enescu” din București și este o prezență activă pe scenele muzicale din România. Biletele pentru acest recital pot fi achiziționate accesând link-ul https://oveit.com/hub/event/stagiunea-de-jazz-m7ewAj3x.

La Filarmonica din Brașov recitalul va fi găzduit de sala de muzică de camera, miercuri, 14 octombrie, ora 19, iar invitat este marimbafonistul Alexandru Dumitrașcu, un tânăr artist care a fost solist al Orchestrei Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești și bursier în cadrul programului național „Tinere Talente”, organizat de Fundația Regală Margareta a României. Biletele pot fi achiziționate accesând link-ul: https://www.bilet.ro/eveniment/recital-cameral-aripi-19198-65647.

Turneul tinerelor valori interpretative japoneze se va încheia vineri, 16 octombrie, la Casa Memorială „Dinu Lipatti” de la Ciolcești, Argeș. Recitalul final va începe la ora 12.