-3.1 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 839

Copaci de 100 de ani sacrificați pentru un șantier: Cine și de ce a tăiat castanii de sub Tâmpa

0
Copaci de 100 de ani sacrificați pentru un șantier: Cine și de ce a tăiat castanii de sub Tâmpa

Un val de revoltă s-a stârnit la poalele Tâmpei, în Brașov, după ce cinci castani, parte dintr-un aliniament vechi de peste un secol, au fost tăiați în zona fostei baze de agrement.

Tăierile au fost executate în cadrul lucrărilor de reabilitare a Centrului de Agrement, un proiect finanțat prin PNRR și gestionat de Consiliul Județean Brașov.

Justificarea Autorităților vs. Revolta Civică

Consiliul Județean a justificat decizia prin necesitatea construirii unui dren pentru un zid de sprijin, lucrări care ar fi afectat rădăcinile.

Vicepreședintele Adrian Iatan a explicat că arborii rămași ar fi riscat să se prăbușească peste trecători, putând cauza o tragedie. Centrul reabilitat va deveni un spațiu modern, educațional și recreativ, cu hub digital și săli de conferințe.

În replică, activiștii civici de la SCUT pentru spații verzi au criticat vehement acțiunea, acuzând că arborii erau sănătoși și au fost eliminați fără o analiză de specialitate sau consultare publică, doar pentru că „erau în drum” proiectantului.

Sancțiuni și Replantări de Urgență

Scandalul a avut consecințe imediate. Primăria Brașov a sancționat Biblioteca Județeană „George Barițiu” (beneficiarul proiectului) și pe proiectant, acuzându-i de nerespectarea procedurilor. Municipalitatea susține că tăierea a fost o „eroare a proiectantului” care nu avea acord pentru a executa lucrări pe domeniul public.

Primarul George Scripcaru a dispus sistarea lucrărilor și replantarea de urgență. Sâmbătă dimineață, în locul castanilor tăiați, au fost plantați șapte arbori de mari dimensiuni.

Contre Între Primărie și Proiectant

Proiectantul lucrărilor, Cristea Cristian, contrazice ferm Primăria. Acesta susține că avea autorizație pentru intervenția pe domeniul public și că zidul de sprijin este prevăzut în proiect. Mai mult, el afirmă că arborii „erau jumătate fără frunză” și că nu prezentau siguranță din cauza înclinației, tăierea fiind o decizie de securitate luată de specialiștii SSM.

Controversele continuă pe tema legalității și necesității tăierii, în timp ce municipalitatea susține că încearcă să „repare ce au stricat alții” în zona emblematică de sub Tâmpa.

Lumină pentru veșnicie: Ziua lumânărilor la morminte

0
Lumină pentru veșnicie: Ziua lumânărilor la morminte
Pe 1 noiembrie, la lăsarea serii, cimitirele se transformă într-o mare de luminițe pentru sufletul celor ridicați la ceruri

• De Luminaţie, pe 1 noiembrie, toţi credincioşii merg la mormintele celor dragi ca să pună flori şi să aprindă lumânări
• Anul acesta, tot pe 1 noiembrie, ortodocșii sărbătoresc Moșii de Toamnă, ziua în care fac pomenire celor ridicați la cer

1 noiembrie este ziua în care credincioșii merg cu flori şi lumânări la mormintele celor adormiţi în veci. Anul acesta, tot pe 1 noiembrie, calendarul ortodox consemnează Moșii de toamnă, adică ziua în care dăm de pomană și ne rugăm pentru sufletele celor dragi care au părăsit această lume. Ortodocși sau catolici ori evanghelici, brașovenii cu toții curăţă mormintele celor dragi, pun flori și mai ales aprind candele și lumânări care să lumineze drumul de dincolo al morţilor din familiile lor.

Lumânările însoţesc toate ritualurile vieţii şi morţii

Rostul lumânării este să ardă şi să lumineze. De aceea, cel mai important lucru pentru o lumânare este ca ea să fie aprinsă. Pentru că şi sufletul omului este asemănător unei lumânări, iar lumina poate însemna o rugăciune sau pur şi simplu un gând bun. Lumânările însoţesc toate ritualurile vieţii şi morţii, toate sărbătorile spirituale importante, toate ceremoniile religioase, toate momentele festive din viaţă unui om. Indiferent că sunt aprinse pentru a trimite un gând pios sau pentru a face lumină în suflet, lumânările sunt mereu prezente în vieţile noastre.

Povestea lumânării este aproape la fel de veche ca a omului

Povestea lumânării este aproape la fel de veche ca a omului. Încă din jurul anilor 3000 î.Hr., în Egiptul Antic, se preparau lumânări din ceară de albine. În acea perioadă, cretanii foloseau şi ei ceară de albine pentru fabricarea lumânărilor. În China Antică lumânările erau fabricate din ceară arsă din seminţe şi insecte, indienii antici foloseau scorţişoară, iar băştinaşii din America şi eschimoşii foloseau un anume fel de grăsime de peşte. Primele lumânări create de chinezi, în timpul Dinastiei Qin (221-206 î.Hr.), erau realizate din grăsime de balenă. În Roma Antică, în secolul I, lumânările erau preparate din substanţele unei plante. În Europa şi în Orientul Mijlociu, lumânările au apărut abia după anii 400, o dată cu resursele mari de ulei de măsline folosit pentru lămpile cu ulei. Lumânarea timpurie europeană a fost realizată din mai multe forme de grăsimi naturale, seu şi ceară.

Lumânările în cultul creştin

Lumânarea a fost adoptată în cultul creştin încă de la începuturile sale. Practica aprinderii lumânărilor în sau lângă biserică o întâlnim încă din istorisirile Vechiului Testament, de unde a fost preluată de către toţi ceilalţi creştini. Nu numai evreii au întrebuinţat lumânările în cult, ci şi alte popoare. În rânduielile cultice de la templul iudaic, întâlnim în special candelabrul sau sfeşnicul cu şapte lumini. Primii creştini, proveniţi dintre evrei, au preluat o parte dintre vechile lor obiceiuri iudaice. Iisus Hristos a săvârşit Cina cea de Taină într-un foişor, la lumina lumânărilor.

Lumină pentru veșnicie: Ziua lumânărilor la morminte
În Biserica ortodoxă, în ziua Moșilor de Toamnă se pomenesc toți morții

Luminau rugăciunile de taină

La statornicirea practicii arderii lumânărilor în cadrul cultului creştin a contribuit foarte mult şi situaţia specială a creştinilor din primele secole, care, din cauza persecuţiilor, se rugau în catacombe, în case sau camere ascunse, unde erau nevoiţi să aprindă lumânări sau candele pentru a putea săvârşi cultul divin. Începând cu secolul al III-lea, există mărturii istorice scrise care atestă întrebuinţarea lumânărilor şi la slujba înmormântării martirilor. Printre slujitorii clerului inferior din acea vreme, este menţionat acolutul, care avea între sarcinile sale şi pe aceea de a aprinde lumânările în biserică.

Semnificaţia aprinderii lumânărilor în cultul creştin

Prima semnificaţie pe care o aduce aprinderea lumânărilor este aceea de luminare. În practica vieţii religioase a oricărui creştin, aprinderea unei lumânări este, oarecum, o obligaţie elementară, un simbol al luminării căii vieţii pentru cei apropiaţi ori de luminare a drumurilor pe lumea cealaltă pentru cei duşi. Aproape că nu există creştin care să intre într-un lăcaş de cult şi să nu aprindă o lumânare pentru sine, pentru cei dragi şi pentru cei adormiţi. Pe de altă parte, lumina lumânării semnifică şi cunoaşterea, vederea lucrurilor, aceasta simbolizând divinitatea, prezenţa lui Dumnezeu, dar şi viaţa. Cea de-a doua semnificaţie a aprinderii lumânărilor este aceea de jertfă, venită de asta dată din partea creştinilor. Lumânarea este ofranda oferită de credincioşi ca semn de oferire a sufletului lor de către Dumnezeu. Mai mult, lumânarea simbolizează şi jertfa de sine, transfigurarea totală a omului în lumină.

Lumină pentru veșnicie: Ziua lumânărilor la morminte
Lumina lumânării, un simbol care ne veghează sufletul și în viață și după moarte

Ploaie de luminițe peste cimitirele din Braşov

Pe înserate, peste cimitirele din Braşov coboară o ploaie de luminiţe. Luminaţia, cum mai este numită sărbătoarea, e o zi deosebită pentru creştinii din Ardeal. Sărbătoarea are origine catolică, fiind denumită „Ziua Tuturor Sfinţilor“ încă din secolul VII. În Transilvania, ea s-a transformat în „Ziua Morţilor“, dar se mai numeşte şi „Luminaţia“. În timp, obiceiul cinstirii celor trecuţi pe lumea cealaltă a fost adoptat şi de ortodocşi, de luterani, calvini şi unitarieni, fiind acum o sărbătoare care adună în jurul mormintelor toţi credincioşii. În calendarul catolic, şi ziua de 2 noiembrie este o sărbătoare dedicată celor dispăruţi, „Ziua tuturor sufletelor“. La originea Zilei Morţilor stă ceremonia celţilor de acum 2.000 de ani. Ei sărbătoreau pe 1 noiembrie Anul Nou, noapte în care credeau că fantomele se întorc printre cei vii. Americanii au transformat această zi religioasă într-un prilej de distracţie şi carnaval.

Sărbătoare creştină cu rădăcini păgâne

Ziua tuturor sfinţilor şi Ziua morţilor sunt două sărbători care au înlocuit de fapt ritualuri celtice de dinaintea erei noastre. În anul 835, papa Gregor al IV-lea a decretat ziua de 1 noiembrie ca sărbătoare religioasă închinată sufletelor martirilor credinţei, în încercarea de a eradica complet serbările păgâne şi a-i creştina pe bretoni, irlandezi, englezi şi alte popoare de origine celtă. Tradiţia „laică“ a fost însă mai puternică şi, în cele din urmă, sărbătoarea a îmbinat atît elemente din vechile ritualuri, cît şi elemente creştine. Două secole mai târziu, în anul 1006, papa Johannes al XVIII-lea a decretat ziua de 2 noiembrie drept Ziua morţilor. În Marea Britanie, Ziua tuturor sfinţilor s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day, iar seara de dinaintea ei, All Hallows Evening. În timp, prin prescurtare, a devenit Hallows E en şi apoi Halloween, aşa cum este cunoscută acum.

Lumină pentru veșnicie: Ziua lumânărilor la morminte
De Luminație, toate mormintele sunt primenite și împodobite cu flori și lumânări

Şi ortodocşii pun flori şi candele pe morminte la 1 noiembrie

În tradiţia creştin-ortodoxă, sunt mai multe sărbători de pomenire a morţilor pe an. Şi ori de câte ori un credincios simte nevoia să-i pomenească pe cei dragi trecuţi la cele veşnice poate să facă asta într-o slujbă de pomenire. În zonele în care ortodocşii au trăit alături de catolici sau protestanţi, aşa cum se întâmplă şi la Braşov, credincioşii s-au influenţat însă reciproc şi au ajuns să ţină obiceiurile împreună. În obiceiuri de acest fel nu este nimic rău. Dacă un creştin ortodox şi-a văzut vecinul catolic sau protestant plecând la cimitir de 1 noiembrie să se roage pentru morţi şi să pună o coroniţă la mormânt, s-a dus şi el la mormintele rudelor sale. Este un obicei laic, frumos şi binevenit. De aceea, şi Sfântul Sinod a fixat o zi pentru pomenirea morţilor, dacă laicii au preluat acest obicei la început de noiembrie. Prima sâmbătă din noiembrie este o „zi a morţilor“, în care se face pomenirea acestora cu deosebire. I se mai spune și ziua Moșilor de toamnă.

Ce sunt Moșii de toamnă?

Moșii de toamnă sunt o sărbătoare a rugăciunii și milosteniei. Sâmbăta este o zi consacrată pomenirii morților, deoarece Hristos a stat în mormânt în ziua de sâmbătă, înainte de Învierea Sa. Cuvântul „moși” provine de la „strămoși” și se referă atât la persoanele care nu mai sunt printre noi, cât și la pomenile și slujbele dedicate acestora.

În această zi, se aduc rugăciuni și pentru toți cei care nu mai au pe cineva să-i pomenească, iar Biserica săvârșește Sfânta Liturghie urmată de parastas. În acel moment, preotul pomenește numele celor adormiți aduse de credincioși pe pomelnice.

Rânduiala lumânărilor bisericeşti

Lumânările din biserici se fac încă după ritualuri. Biserica Catolică cere ca lumânările să fie fabricate din 51% ceară de albine, restul din parafină sau alte substanţe. În schimb, Biserica Ortodoxă cere ca lumânarea să fie realizată 100% din ceară naturală de albine, cu fir de bumbac. Această rânduială a fost stabilită deoarece se consideră că ceara produsă de albine reprezintă materia cea mai curată, cea mai pură a naturii, întruchipând atât curăţenia, cât şi hărnicia.

Ce este candela?

Numele de candelă vine din limba greacă – Kandila sau din slavonă – Kanudilo, care înseamnă lampă veghetoare. Candela are aceeaşi însemnătate ca şi lumânările. Candelele sunt aprinse în biserici, dar şi acasă, sub icoane. Candela este un obiect de cult folosit pentru a lumina în faţa unei icoane, unde este suspendată sau aşezată pe un suport fixat pe rama icoanei; suportul are forma unui pahar din metal, marmură sau ceramică, ce poate fi încrustat şi în care se pune un pahar de sticlă care conţine untdelemn şi un fitil. Lumina candelei este un omagiu, un semn de cinstire a sfântului zugrăvit în icoană, este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu prin arderea untdelemnului, dar şi o modalitate de a transmite rugăciuni şi gânduri bune. Candela, ca şi lumânarea, simbolizează lumina pe care o dorim atât în viaţă, şi mai ales după moarte, şi jertfă, pentru că dăm bani pe ele. Atunci când aprindem lumânarea sau candela pentru a ne ruga, sufletul nostru se umple de lumină, bucurie şi binecuvântare.

Primele lumânări fabricate

Folosirea lumânărilor s-a generalizat abia în secolul al XV-lea. Mult mai târziu, farmacistul Jean Nicolas Gannal a reuşit să solidifice seul cu ajutorul acizilor, inventând tehnica de fabricare a lumânărilor. În 1823, Eugene Chevreul a extras acidul stearic din grăsimea animală, ceea ce a permis fabricarea lumânărilor cu stearină, care dădeau mai multă lumină, producând mai puţin fum. La sfârşitul secolului al XIX-lea a început să fie folosită parafina, un subprodus al rafinării petrolului. Parafina a fost distilată pentru prima dată în anul 1830. Acest lucru a revoluţionat industria producătoare de lumânări, fiind un material ieftin din care se puteau produce lumânări de calitate superioară, inodore, ce ardeau într-un mod rezonabil şi curat.

Lumină pentru veșnicie: Ziua lumânărilor la morminte
Coliva, o ofrandă pentru sufletul celui decedat, este o tradiție a Bisericii Ortodoxe

Spunem cei „adormiţi“, nu „trecuţi în nefiinţă“

Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi“, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit“, înţelesul care îl asociază cu Învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică de numai 12 ani abia murise, spune: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme“ (Luca: 8,52). Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtăşească fie de fericire, fie de suferinţă, stări date de modul vieţuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărţit de El). Creştinii se roagă pentru cei morţi, pentru că au credinţa că, prin rugăciuni, sufletul pentru care se roagă va ajunge la Judecata universală într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărţit de trup. În zilele de Moşi, o persoană din fiecare familie vine la biserică cu o colivă, o sticluţă de vin, aprinde două lumânări (pentru că la morţi tot timpul trebuie să fie cu soţ), şi cere să fie pomeniţi morţii familiei respective.

Bobul de grâu este simbolul învierii trupurilor

În afara canoanelor bisericeşti care se săvârşesc în biserică, în casele credincioşilor, gospodinele trudesc pentru a face tot felul de bunătăţi ce vor fi date de pomană, dar mai cu seamă colivă. Aceasta reprezintă, în religia ortodoxă, o ofrandă adusă sufletelor celor plecaţi dintre noi. Coliva mai semnifică şi Biserica lui Hristos, unde cei vii, împreună cu cei morţi, se regăsesc în rugăciune. Bobul de grâu este simbolul învierii trupurilor. Acesta pentru a încolţi şi a rodi trebuie mai întâi semănat. La fel şi trupul, se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca mai apoi să învieze întru nestricăciune.

Lumină pentru veșnicie: Ziua lumânărilor la morminte
Familiile respectă și transmit din generație în generație tradiția Luminației

De ce ne Împărtășim cu lumânarea aprinsă

Lumânarea aprinsă la Sfânta Taină a Împărtășaniei exprimă dorința de a-l urma pe Hristos, întocmai cum L-a urmat El pe Tatăl. Când aprindem lumânarea înseamnă că ne ducem să ne întâlnim cu sfânt. Lumânarea este un simbol al sufletului omului, iar lumina ei este rugăciunea. Astfel, sufletul care se roagă este ca o o lumânare aprinsă. Dacă o lumânare este stinsă este ca și cum ar fi moartă. Lumânarea de la împărtășanie trebuie să fie aprinsă în momentul în care preotul rostește cuvintele: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Această strigare vine după citirea rugăciunilor rânduite. Imediat după aceste cuvinte, credincioșiii se apropie cu cuviinţă şi cu evlavie, în linişte şi bună rânduială, având lumânarea aprinsă în mână. Enoriașii primesc atât Trupul cât şi Sângele Domnului din potir, cu linguriţa, din mâna preotului, care rosteşte formula: „Se împărtăşeşte robul (roaba) lui Dumnezeu (N) cu cinstitul şi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”.

Corona Brașov caută prima victorie în FIBA Europe Cup!

0
Corona Brașov caută prima victorie în FIBA Europe Cup!

Corona Brașov caută prima victorie în FIBA Europe Cup!

Meci de foc, astăzi, cu Petrolina AEK Larnaca

După două înfrângeri în grupa de FIBA Europe Cup, Corona Brașov caută primul succes în Europa miercuri, în Cipru. De la ora 19.00, Corona va juca împotriva formației Petrolina AEK Larnaca, în etapa a treia din Grupa C. „Pentru noi, obiectivul nu este doar victoria, ci și să învățăm din meciurile anterioare, acolo unde am pierdut din cauza unor decizii mai puțin inspirate în momentele de final. Dacă vom reuși să gestionăm mai bine aceste situații și să rămânem concentrați pe ceea ce ne aduce puncte, vom deveni o echipă mult mai puternică“, a spus Florin Nini, antrenorul brașovenilor. Meciul va fi transmis live pe canalul de YouTube FIBA. Ciprioții au o victorie cu Petkim Spor și au pierdut cu CSM Oradea. Elevii lui Florin Nini sunt pe ultimul loc în Grupa C, după două înfrângeri cu Petkim Spor și CSM Oradea.

MURESAN MIHAELA PAMELA – acord de mediu

0

MURESAN MIHAELA PAMELA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ,,CONSTRUIRE CABANĂ TIP A,, com. Moieciu, sat. Moieciu de Jos nr. 550, jud. Brașov. Informațiile privind proiectul pot fi consultate la sediul autorității competente pentru Protecția Mediului Brașov, str. Politehnicii nr. 3, în zilele de luni – joi între orele 8:00-16:30 și vineri între orele 8:00-14:00. Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul autorității competente pentru Protecția Mediului Brașov.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

Cum poate o persoană fizică să-și ceară insolvența

0
Cum poate o persoană fizică să-și ceară insolvența

Cum poate o persoană fizică să-și ceară insolvența. Românii care nu mai pot face față datoriilor pot solicita intrarea în procedura de insolvență, potrivit Legii nr. 151/2015. În cei aproape opt ani de la aplicarea actului normativ, sute de persoane fizice au apelat la această măsură pentru a evita executarea silită.

Câte cereri de insolvență au fost depuse

Datele Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC, transmise către Mediafax, arată că între ianuarie 2018 și septembrie 2025 au fost depuse 641 de cereri de insolvență. Cea mai mare datorie pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii a fost de aproximativ 2.400.000 de lei, echivalentul a aproape 500.000 de euro.

Au existat și cazuri în care debitorii au cerut deschiderea procedurii pentru datorii mai mici decât pragul minim legal, de 15 salarii minime brute pe economie. Pentru procedura simplificată, legea impune ca datoriile să nu depășească 10 salarii minime brute. Cererile au variat de la câteva mii de lei până la limita maximă prevăzută de lege.

Unde s-au înregistrat cele mai multe cereri

Cele mai multe cereri de insolvență au fost depuse în București (77), urmat de Galați (48), Timiș și Gorj (39 fiecare). În județele Harghita, Teleorman și Tulcea s-a înregistrat doar câte o solicitare. Pentru 28 de debitori a fost aprobată deschiderea procedurii judiciare de insolvență.

Ce înseamnă insolvența persoanelor fizice

Insolvența reprezintă situația în care o persoană nu mai dispune de suficiente fonduri pentru a-și plăti datoriile la scadență. Dacă o persoană nu își achită obligațiile în termen de 90 de zile de la scadență, se prezumă că se află în stare de insolvență.

Pragul minim pentru deschiderea procedurii este de 15 salarii minime brute, adică 60.750 de lei în prezent, având în vedere că salariul minim este de 4.050 lei.

Cine poate cere insolvența

Poate beneficia de această lege orice persoană fizică de bună-credință care are reședința stabilă în România, se află în stare de insolvență și are datorii mai mari decât valoarea bunurilor deținute, cu cel puțin 15 salarii minime brute.

Tipuri de proceduri disponibile

Există trei forme principale de insolvență pentru persoanele fizice:
• Procedura pe bază de plan de rambursare a datoriilor, cu o durată de maximum cinci ani;
• Procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active;
• Procedura simplificată, aplicabilă datoriilor mai mici.

Cine nu poate beneficia de legea insolvenței

Legea exclude persoanele condamnate pentru evaziune fiscală, fals sau alte infracțiuni contra patrimoniului, pe cele care și-au pierdut locul de muncă din motive imputabile, ori care și-au asumat cheltuieli excesive în timp ce știau că nu își mai pot plăti datoriile.

Săritură fără coardă de pe cel mai înalt pod din lume stârnește controverse

0
Săritură fără coardă de pe cel mai înalt pod din lume stârnește controverse

Săritură fără coardă de pe cel mai înalt pod din lume stârnește controverse. O atracție considerată „inovația anului” în sporturile extreme, ropeless bungee jumping – o săritură fără coardă elastică de pe Podul Marelui Canion Huajiang, cel mai înalt pod rutier din lume – a fost suspendată după un val uriaș de reacții negative pe rețelele de socializare chineze.

Podul, aflat la o înălțime de 625 de metri deasupra râului Beipan, urma să ofere participanților posibilitatea de a sări liber într-o plasă de siguranță colorată, fără nicio coardă atașată. Înainte de deschiderea oficială, compania a efectuat mai multe teste cu saci de nisip, însă imaginile publicate online au stârnit panică și întrebări legate de siguranță.

Îngrijorări legate de siguranță și reacția publicului

Videoclipurile care arătau saci de 100-200 de livre prăbușindu-se în plasă au devenit virale, iar internauții s-au întrebat ce s-ar întâmpla dacă un participant ar rata plasa de 160 de metri pătrați sau dacă aceasta s-ar rupe sub greutate.

Spre deosebire de o săritură bungee clasică, care costă aproximativ 3.000 de yuani (circa 420 de dolari), varianta fără coardă era oferită la jumătate de preț – 1.600 de yuani (225 de dolari) – pentru sărituri de la 20 până la 50 de metri.

Explicațiile operatorului și suspendarea lansării

Compania care administra atracția a explicat că plasa are colțuri fixe special concepute pentru a absorbi impactul, coborând lent spre platformă pentru a permite o ieșire sigură. Totuși, explicațiile tehnice nu au convins publicul, iar presiunea opiniei publice a dus la amânarea lansării, programată inițial pentru această săptămână.

Decizia a fost salutată de numeroși utilizatori online, care au subliniat că „adrenalina nu ar trebui să coste viața”.

O alternativă sănătoasă la cafea: 8 beneficii ascunse ale ceaiului verde

0
O alternativă sănătoasă la cafea: 8 beneficii ascunse ale ceaiului verde

O alternativă sănătoasă la cafea: 8 beneficii ascunse ale ceaiului verde. Dacă dorești să reduci consumul de cofeină fără a renunța la energie și claritate mentală, ceaiul verde este alegerea perfectă. Provenit din planta Camellia sinensis, ceaiul verde conține de trei ori mai puțină cofeină decât cafeaua, dar oferă o gamă largă de beneficii pentru sănătate datorită antioxidanților și aminoacidului L-teanină.

1. Poate prelungi viața

Consumul zilnic de ceai verde a fost asociat cu o reducere semnificativă a riscului de mortalitate din toate cauzele. Persoanele care beau cel puțin două căni pe zi trăiesc, în medie, mai mult și se bucură de o stare generală de sănătate mai bună.

2. Scade nivelul zahărului din sânge

Ceaiul verde poate ajuta la reglarea glucozei, reducând riscul de diabet de tip 2. Studiile arată că două sau mai multe căni zilnic pot contribui la scăderea glicemiei și a hemoglobinei glicate.

3. Susține sănătatea creierului

L-teanina și EGCG, doi compuși activi din ceaiul verde, pot proteja creierul de declinul cognitiv și îmbunătăți memoria. Consumul regulat este asociat cu un risc mai mic de demență.

4. Întărește inima

Ceaiul verde contribuie la scăderea colesterolului LDL și la reglarea tensiunii arteriale, reducând riscul de boli cardiovasculare chiar și la persoanele cu hipertensiune.
O alternativă sănătoasă la cafea: 8 beneficii ascunse ale ceaiului verde

5. Sprijină arderea grăsimilor și performanța fizică

Extractul de ceai verde accelerează metabolismul și crește arderea grăsimilor în timpul exercițiilor fizice, fiind ideal pentru cei care practică sport sau doresc să piardă în greutate.

6. Protejează oasele

Antioxidanții din ceaiul verde pot contribui la menținerea densității osoase și la prevenirea osteoporozei, în special la femeile aflate la menopauză.

7. Reduce riscul de accident vascular cerebral (AVC)

Consumul de cel puțin trei căni de ceai verde pe zi poate reduce riscul de AVC cu până la 20%, potrivit cercetărilor internaționale.

8. Calmează stresul și anxietatea

Datorită conținutului ridicat de L-teanină, ceaiul verde induce o stare de relaxare mentală, reduce stresul și îmbunătățește calitatea somnului, fără efectele excitante ale cafelei.

Cum să prepari corect ceaiul verde

• Folosește apă la 82–85°C pentru a evita gustul amar.
• Lasă frunzele la infuzat timp de maximum trei minute.

Astfel, păstrezi aroma fină și proprietățile benefice ale ceaiului.

Ceaiul verde este o alegere ideală pentru cei care vor energie echilibrată, claritate mentală și beneficii pentru întregul organism — o băutură care hrănește trupul și mintea.

Premieră în Turcia: Un bărbat, obligat să plătească pensie alimentară pentru pisici

0
Premieră în Turcia: Un bărbat, obligat să plătească pensie alimentară pentru pisici

Un caz neobișnuit din Turcia ar putea crea un precedent legal important pentru cuplurile care dețin animale de companie. Un bărbat din Istanbul, Buğra B., a acceptat să plătească o sumă de 10.000 de lire turcești (aproximativ 240 de dolari) la fiecare trei luni fostei sale soții, Ezgi B., pentru întreținerea celor două pisici ale lor comune, după divorț.

Cei doi au cerut un divorț amiabil, invocând „incompatibilitate severă și destrămarea fundamentului căsătoriei”. Nu au solicitat compensații sau pensie alimentară unul de la celălalt, însă au introdus în actul de divorț o clauză inedită referitoare la animalele lor de companie.

Detaliile acordului financiar

Conform documentului depus la instanță, custodia celor două pisici îi revine fostei soții, iar Buğra B. își asumă obligația de a contribui la cheltuielile de întreținere ale acestora. Plățile trimestriale vor fi efectuate pe o perioadă de maximum 10 ani și vor fi ajustate anual în funcție de Indicele Prețurilor de Consum (IPC) publicat de Institutul de Statistică al Turciei (TÜİK).

Cazul a fost deja catalogat de presa turcă drept un exemplu de „nou tip de pensie alimentară”, care ar putea deschide calea pentru reglementarea sprijinului financiar acordat animalelor de companie în caz de divorț.

Toaletarea de toamnă: Ce plante și arbuști trebuie tăiați în octombrie pentru o primăvară viguroasă

0
Toaletarea de toamnă: Ce plante și arbuști trebuie tăiați în octombrie pentru o primăvară viguroasă

Toaletarea de toamnă: Ce plante și arbuști trebuie tăiați în octombrie pentru o primăvară viguroasă. Octombrie marchează tranziția către repausul vegetal și reprezintă momentul ideal pentru o toaletare atentă a grădinii. Prin tăierea anumitor plante și arbuști în această perioadă, grădinarul ajută vegetația să-și redirecționeze energia către rădăcini, pregătind o creștere sănătoasă și puternică pentru primăvară.

De ce este octombrie perioada perfectă pentru tăieri

Luna octombrie oferă condițiile optime pentru întreținerea plantelor, din mai multe motive:
• Intrarea în repaus: Plantele își încetinesc procesele biologice, iar fluxul de sevă scade, ceea ce reduce riscul de pierderi de energie.
• Vindecare naturală: Tăieturile realizate acum se cicatrizează treptat, fără stres pentru plantă.
• Redirecționarea energiei: Prin tăierea crengilor compromise, planta își concentrează resursele spre dezvoltarea rădăcinilor.
• Prevenirea bolilor: Eliminarea țesuturilor afectate împiedică apariția infecțiilor fungice și a dăunătorilor.
• Aer și lumină: Subțierea coroanei permite o mai bună circulație a aerului și o expunere optimă la lumină.

Plante și arbuști care necesită tăiere în octombrie

1. Trandafiri cățărători (climbing roses)
Aceștia înfloresc pe lemnul tânăr, de aceea tăierea în octombrie îi ajută să se regenereze.
• Acțiune: Elimină tulpinile bătrâne și neproductive, păstrându-le pe cele puternice.
• Modelare: Aranjează ramurile rămase în formă de evantai pentru o expunere uniformă la lumină.

2. Vița-de-vie ornamentală (Virginia creeper)
Planta are o creștere rapidă și invazivă, fiind necesară o tăiere serioasă.
• Acțiune: Poate fi scurtată chiar până la un metru de la sol, fără riscuri. În primăvară, va crește viguros din nou.

3. Arbuști cu înflorire de vară
Specii precum Buddleia, Clematis sau Caprifoiul (Honeysuckle) beneficiază de o reducere moderată.
• Acțiune: Taie o treime din ramuri pentru a preveni deteriorarea cauzată de vânt și zăpadă.

4. Arbuști ornamentali cu frunziș decorativ
Exemple: cornul (dogwood), pittosporum, eleagnus.
• Acțiune: Se recomandă doar curățarea ușoară, fără tăieri drastice, pentru a menține forma naturală.

Tehnici corecte de tăiere în sezonul de toamnă

• Utilizează unelte curate și bine ascuțite pentru tăieturi precise.
• Începe cu îndepărtarea lemnului uscat, bolnav sau rupt.
• Elimină ramurile care se freacă între ele.
• Subțiază zonele dense pentru o mai bună circulație a aerului.

O toaletare corectă în octombrie înseamnă o grădină sănătoasă și plină de viață în primăvară. Acum este momentul ideal pentru a pregăti plantele de sezonul rece și a le oferi un start puternic pentru noul ciclu de vegetație.

Cum decongelezi congelatorul?

0
Cum decongelezi congelatorul?

Pentru a dezgheța un congelator în siguranță și eficient, urmați acești pași de bază:

1. Pregătirea

• Planificați dezghețarea: Este recomandat să faceți acest lucru atunci când aveți puține alimente congelate, ideal înainte de o nouă sesiune de cumpărături.
• Depozitați alimentele: Mutați toate alimentele congelate într-o ladă frigorifică, o geantă termoizolantă sau la un vecin. Folosiți pachete de gheață pentru a menține alimentele la rece.

2. Deconectarea și protecția zonei

• Opriți congelatorul: Deconectați aparatul de la priză pentru a evita șocurile electrice.
• Pregătiți zona: Așezați prosoape vechi sau lavete în jurul bazei congelatorului și pe podea, pentru a absorbi apa care se va scurge.
• Scurgeți apa: Dacă modelul congelatorului are un orificiu de scurgere sau o tavă, poziționați-le corect pentru a colecta apa topită.

3. Dezghețarea propriu-zisă

• Metoda naturală: Lăsați ușa congelatorului deschisă și lăsați gheața să se topească de la sine. Aceasta este cea mai simplă metodă, dar durează cel mai mult.
• Metoda rapidă cu apă caldă: Pentru a accelera procesul, plasați boluri cu apă caldă (nu fierbinte) în interiorul congelatorului și închideți ușa. Puteți reîmprospăta apa după 15 minute.
• Metoda cu ventilator: Un ventilator orientat spre interiorul congelatorului poate accelera topirea gheții, prin circulația aerului cald.
• Metoda cu spatulă de plastic: Pe măsură ce gheața se slăbește, o puteți desprinde cu o spatulă de plastic sau o lingură de lemn. Nu folosiți niciodată obiecte ascuțite, precum cuțite sau șurubelnițe, pentru a nu deteriora pereții interiori.

4. Curățarea și reconectarea

• Curățați interiorul: După ce toată gheața s-a topit, ștergeți interiorul cu o cârpă umedă. Puteți folosi o soluție de apă cu bicarbonat de sodiu sau oțet alb pentru a curăța și a neutraliza mirosurile.
• Uscați complet: Asigurați-vă că interiorul este perfect uscat înainte de a reconecta aparatul, pentru a preveni formarea rapidă a unei noi pelicule de gheață.
• Reconectați și porniți: Conectați congelatorul la priză, porniți-l și așteptați să ajungă la temperatura optimă.
• Reintroduceți alimentele: Odată ce congelatorul este suficient de rece, puneți alimentele înapoi la locul lor

Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, compania ilustrează contribuția industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României și rolul Brașovului în această industrie.

Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța comercială a României, iar Brașovul ocupă un loc important pe această hartă industrială. Kronospan operează aici o unitate de producție de plăci OSB, integrată în activitatea companiei din România, ale cărei produse ajung pe piețe din Europa, Asia, Africa, America și Australia.

Un material publicat recent de Profit.ro arată că industria de prelucrare a lemnului ajută România să exporte mai mult și să importe mai puțin. Pentru o zonă cu tradiție industrială precum Brașovul, exporturile înseamnă activitate pentru fabricile locale, locuri de muncă, comenzi pentru furnizori și venituri care se întorc în economia locală.

Un exemplu relevant este Kronospan România, care operează o fabrică și la Brașov. La nivelul activității sale din România, compania exportă produse în peste 75 de țări, iar valoarea cumulată a exporturilor din ultimii zece ani depășește 3 miliarde de euro. Aceste rezultate arată că produsele fabricate în România sunt competitive și căutate pe piețe cu cerințe și standarde diferite.

Relațiile construite pe termen lung reprezintă una dintre bazele acestei performanțe. Kronospan lucrează cu parteneri care cumpără produse din România încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt și Japonia.

„Avem clienți cu tradiție, care cumpără de la noi încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt sau Japonia. Produsele realizate în România ajung și pe piețe mai îndepărtate, precum Madagascar. Activitatea de export este susținută de o echipă extinsă, cu colegi în Australia, Nigeria, China, Egipt și Japonia. Fiecare piață are propriile exigențe și standarde, iar pentru fiecare dintre acestea avem certificările și produsele care răspund cerințelor specifice”, declară Mircea Nedelea, Directorul de Vânzări al Kronospan Trading.

Această extindere geografică presupune adaptarea produselor la cerințe tehnice, standarde și certificări diferite. Exporturile nu se bazează astfel doar pe capacitatea de producție, ci și pe cunoașterea fiecărei piețe, pe relațiile comerciale construite în timp și pe capacitatea companiei de a livra produse conforme cu cerințele clienților.

Brașov, parte a unei industrii care aduce bani în economia României

Importanța activității industriale de la Brașov trebuie privită și în contextul mai larg al industriei românești de prelucrare a lemnului. Conform analizei amintite, industria lemnului și cea a mobilei au exportat împreună produse în valoare de 4,25 miliarde de euro în 2024, aproximativ dublul importurilor, generând un excedent comercial de circa 2 miliarde de euro.

Datele UN Comtrade incluse în analiză indică exporturi românești de lemn și articole din lemn în valoare de 1,941 miliarde de dolari în 2024. Dintre acestea, exporturile de plăci aglomerate au avut o valoare de 475 de milioane de dolari, iar cele de plăci fibrolemnoase, de 165 de milioane de dolari. În 2023, România s-a situat pe locul al patrulea la nivel mondial între exportatorii de plăci aglomerate.

Dincolo de aceste cifre, exportul produselor prelucrate în România înseamnă valoare adăugată creată în țară. Înainte de a ajunge la clienții externi, produsele trec prin procese industriale, controlul calității, certificare și logistică, activități care susțin locuri de muncă și servicii specializate.

Pentru Brașov, activitatea Kronospan conectează economia locală la circuite comerciale internaționale. Fabrica locală produce plăci OSB, utilizate în construcții și alte aplicații, iar activitatea sa susține producția industrială, logistica, serviciile specializate și competențele tehnice din zonă. În același timp, relațiile comerciale dezvoltate de companie pe piețele externe confirmă competitivitatea produselor fabricate în România.

Industria are nevoie de predictibilitate și de o imagine bazată pe date

Performanța la export nu elimină însă dificultățile cu care se confruntă industria. Analiza amintită mai sus semnalează birocrația, accesul dificil la materia primă, suprareglementarea și lipsa predictibilității drept obstacole care pot afecta competitivitatea companiilor românești. În același timp, o percepție publică negativă asupra întregului sector poate afecta reputația producătorilor inclusiv pe piețele externe.

Datele economice arată că industria de prelucrare transformă lemnul în produse cu valoare adăugată, exporturi, locuri de muncă și venituri pentru comunitățile locale. Exemplul Kronospan România arată concret cum o capacitate industrială dezvoltată la Brașov poate fi conectată la piețe internaționale și poate susține relații comerciale construite pe termen lung.

Cu exporturi cumulate de peste 3 miliarde de euro în zece ani și o prezență comercială extinsă la nivel global, activitatea Kronospan plasează și Brașovul pe harta industriei românești de prelucrare a lemnului. Contribuția poate fi măsurată nu doar prin valoarea produselor exportate la nivelul companiei, ci și prin legătura dintre producția locală, furnizori, servicii specializate și piețele internaționale.

În 2027, alegerea unui program de facturare ține mai puțin de aspectul facturii și mai mult de ce se întâmplă cu ea după emitere. Pentru un IMM, opțiunile se împart în trei categorii: programe de facturare, programe de contabilitate și sisteme ERP. Un program de facturare emite și transmite documente, unul de contabilitate le înregistrează, iar un ERP leagă facturarea de stocuri, plăți, cashflow și raportare.

Diferența contează într-un an în care fiecare factură trece prin RO e-Factura, apare în SAF-T și influențează decontul de TVA. O alegere potrivită reduce munca dublă dintre aplicații, iar una nepotrivită o mută doar dintr-un fișier în altul. Ghidul de mai jos compară cele trei categorii și criteriile după care alegi între ele.

Ce diferență există între un program de facturare, unul de contabilitate și un ERP?

Un program de facturare emite facturi, proforme și avize și le transmite în SPV, dar se oprește, de regulă, la document. Un program de contabilitate înregistrează documentele în conturi, generează balanța și declarațiile, însă lucrează pe date introduse sau importate din alte aplicații. Un sistem ERP reunește facturarea, gestiunea, achizițiile, cashflow-ul și raportarea în aceeași bază de date.

Pe scurt, cele trei categorii acoperă:
• programul de facturare, cu emiterea documentelor și transmiterea în RO e-Factura;
• programul de contabilitate, cu înregistrările contabile, balanța și declarațiile fiscale;
• sistemul ERP, cu fluxul complet, de la ofertă și stoc la încasare, cashflow și rapoarte.

Pentru o firmă cu câteva facturi pe lună, un program simplu de facturare poate acoperi nevoia de bază. Pe măsură ce apar stocuri, furnizori, mai multe conturi bancare și termene de plată, aceeași informație ajunge introdusă de mai multe ori, în aplicații diferite. Din această dublare apar diferențele dintre factură, extras și contabilitate.

Ce avantaje are un ERP față de un program de facturare?

Avantajul central al unui ERP este că o singură operațiune actualizează toate zonele afectate de ea. Factura emisă descarcă stocul, apare la încasări și intră în cashflow-ul previzionat, iar factura primită de la furnizor ajunge direct în achiziții și în gestiune. Rezultatul se vede în mai puține reintroduceri de date și în rapoarte disponibile fără exporturi în Excel.

Un ERP se adaptează și la specificul fiecărui domeniu, de la producție și distribuție până la servicii. Un ERP pentru companii de construcții de la QuickFin.erp, de exemplu, urmărește bugetele, contractele, costurile cu materialele și plățile pentru fiecare proiect. Într-un program de facturare clasic, aceeași urmărire înseamnă tabele separate și verificări manuale.

Ce cerințe trebuie să acopere un program de facturare în 2027?

În 2027, un program de facturare trebuie să transmită facturile în RO e-Factura în 5 zile lucrătoare de la emitere și să păstreze XML-urile validate, care reprezintă exemplarul original al facturii. Datele lui ajung apoi în SAF-T, în declarația 394 și în decontul de TVA, pe care ANAF îl compară cu decontul precompletat RO e-TVA. Orice diferență dintre aceste surse cere explicații.

Criteriile minime de verificat în 2027 sunt:
• transmiterea automată în SPV și urmărirea statusului fiecărei facturi;
• arhivarea XML-urilor validate;
• preluarea automată a facturilor primite din SPV;
• legătura cu încasările și cu reconcilierea bancară;
• compatibilitatea cu standardul european EN 16931, obligatoriu prin pachetul ViDA pentru facturile B2B intracomunitare din 2030.

Un ERP acoperă aceste cerințe din același flux, fără exporturi între aplicații. Un program izolat de facturare le acoperă doar parțial, iar restul muncii revine contabilului sau antreprenorului la închiderea de lună.

Unde se încadrează QuickFin.erp?

QuickFin.erp se încadrează în categoria sistemelor ERP construite pentru firmele din România, cu facturare, e-Factura integrată cu SPV, gestiune, achiziții și cashflow în același cont. Platforma folosește agenți AI pentru sarcini concrete: reconcilierea bancară pornită de la extrasul în format PDF, procesarea facturilor primite din SPV și răspunsuri la întrebări despre datele financiare ale firmei.

Pentru facturarea zilnică, programul de facturare cu agenți AI QuickFin ERP emite facturi, proforme și facturi storno, le transmite automat în SPV și arată statusul fiecăreia în listă.

Stocul se descarcă la emitere, notele contabile se generează automat, iar cashflow-ul previzionat se actualizează la fiecare document. Planul Lite Starter pornește de la 4,99 € pe lună plus TVA, iar planurile superioare adaugă gestiune, producție și contabilitate completă.

În 2027, un program de facturare rămâne suficient pentru activitățile foarte simple, însă firmele cu stocuri, furnizori și termene de plată câștigă mai mult dintr-un ERP care leagă documentele de bani și de raportare. QuickFin.erp oferă 30 de zile gratuite pe orice plan și 365 de zile gratuite pentru firmele înființate în ultimele 12 luni. Testează platforma pe datele firmei tale și compară rezultatul cu fluxul actual.

Te-ai mutat într-o locuință nouă, ai eliberat camera în care până acum ținea biroul sau pur și simplu nu te mai regăsești în dormitorul de acum? Amenajarea unei camere de la zero pare la început copleșitoare, dar devine simplă dacă o iei în ordinea firească: întâi pereții, apoi podeaua, apoi patul și, la final, detaliile. Fiecare etapă influențează următoarea, așa că merită gândite împreună. La Leroy Merlin găsești soluții pentru toate aceste etape, plus idei care te ajută să vezi cum se leagă între ele.

Stabilește atmosfera înainte de orice cumpărătură

Înainte să alegi materiale, decide ce vrei să simți când intri în cameră. Un dormitor în nuanțe calde, de bej, teracotă sau verde salvie, transmite liniște, iar unul în tonuri reci, de gri sau albastru, pare mai aerisit. Pentru o cameră mică, culorile deschise o fac să pară mai mare. Alege două-trei culori de bază și păstrează-le pe tot parcursul proiectului. Notează și dimensiunile camerei, poziția ferestrei și a prizelor, pentru că de ele depinde unde va sta patul.

Pereții, fundalul întregii camere

Vopseaua rămâne varianta cea mai simplă, dar un tapet ales cu grijă poate da caracter întregii încăperi. O idee des folosită este peretele de accent din spatele patului: restul camerei rămâne într-o culoare neutră, iar un model floral, geometric sau cu textură aduce personalitate fără să încarce spațiul. Tapetul pe suport de vlies se montează mai ușor, pentru că adezivul se aplică direct pe perete, iar cel din vinil rezistă mai bine la ștergere. Calculează numărul de role în funcție de înălțimea peretelui și de raportul modelului și pregătește suprafața, care trebuie să fie netedă și uscată.

Podeaua, confort la fiecare pas

Dormitorul este camera în care umbli cel mai des desculț, așa că senzația de sub picioare contează. Dacă îți dorești căldură și liniște, mocheta este o alegere potrivită: este moale, reduce zgomotul pașilor și ecoul din cameră și păstrează mai bine căldura decât o pardoseală rece. Pentru dormitor, alege un fir mai des, care rămâne plăcut la atingere și se uzează mai greu, iar dacă ai încălzire în pardoseală, verifică dacă modelul este compatibil cu ea. Aspiratul regulat o păstrează curată și îi prelungește viața.

Patul, piesa centrală

Odată stabiliți pereții și podeaua, patul își găsește locul firesc. Ideal este să ai acces din ambele părți, cu cel puțin 60 de centimetri liberi, iar tăblia să stea lipită de peretele de accent. Dimensiunea lui o alegi în funcție de cameră și de câte persoane dorm în el.

Când compari modelele de saltele pat, pornește de la dimensiunile exacte ale somierei, pentru că o saltea mai mică sau mai mare decât cadrul se deformează în timp. Uită-te apoi la materiale, de la spumă la arcuri independente, și la husă: una detașabilă și lavabilă îți ușurează mult întreținerea. După despachetare, lasă salteaua câteva ore să se aerisească și să-și recapete forma înainte să o folosești.

Detaliile care fac camera a ta

Ultima etapă este cea mai plăcută: perdelele care filtrează lumina dimineții, o oglindă, câteva rafturi și textilele care leagă culorile alese la început. Nu uita de lumină: o sursă principală pe tavan, câte o veioză de fiecare parte a patului și, eventual, o bandă discretă de lumină caldă în spatele tăbliei schimbă complet atmosfera serii. La Leroy Merlin găsești, în același loc, tapet, pardoseli, saltele și decorațiuni, așa că poți gândi camera ca pe un întreg și poți păstra stilul de la un capăt la altul. Iar dacă vrei să vezi materialele înainte să te decizi, magazinul este locul potrivit să le compari.

Un dormitor amenajat de la zero este o ocazie rară să construiești exact spațiul de care ai nevoie. Ia deciziile pe rând, păstrează-te în paleta aleasă și nu te grăbi la detalii. Rezultatul va fi o cameră în care te întorci cu plăcere în fiecare seară.

Mănânci echilibrat, mergi regulat la sală, ai grijă la somn, iar greutatea ta pare stabilă. Totuși, abdomenul inferior, flancurile, coapsele sau brațele par să nu se schimbe în ritmul în care ai vrea. Situația este frecventă și nu însemnă că regimul alimentar sau că antrenamentele tale nu funcționează.

Corpul nu elimină grăsimea uniform. Unele zone răspund mai lent la deficitul caloric, iar altele păstrează depozite subcutanate chiar și după ce ai obținut o greutate apropiată de cea dorită. Iată ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă, care sunt cauzele posibile și ce opțiuni medicale pot exista după ce ai construit obiceiuri sănătoase.

Ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă la dietă și sport?

Expresia „grăsime rezistentă” descrie, de regulă, depozite de țesut adipos care rămân vizibile în anumite regiuni ale corpului, deși ai slăbit sau urmezi consecvent un program de mișcare. Nu există un tip separat de grăsime pe care dieta și sportul să nu îl poată influența deloc. Mai degrabă, organismul mobilizează mai greu energia stocată în anumite zone, precum abdomenul inferior, talia, flancurile, coapsele, partea posterioară a brațelor sau zona submentală.

Poți suspecta un depozit localizat dacă hainele devin mai largi în anumite zone, dar continuă să fie strâmte în altele. Această situație nu confirmă o indicație pentru vreo procedură, dar merită discutată cu un medic dacă te preocupă. Când depozitele rămân clar delimitate, chiar și după luni de alimentație echilibrată și mișcare constantă, liposucția poate fi una dintre soluțiile medicale discutate pentru remodelarea zonelor respective.

Dacă apar umflături recente, asimetrie pronunțată, modificări rapide ale formei corpului sau sensibilitate locală, programează un consult, pentru că aceste semne pot necesita o evaluare diferită de cea estetică.

Ce să faci când problema nu este doar grăsimea, ci și pielea în exces?

Uneori, abdomenul rămâne proeminent sau lipsit de fermitate din alte motive decât grăsimea localizată. După sarcină sau după o scădere mare în greutate, pot apărea exces de piele, laxitate cutanată și diastază abdominală, adică depărtarea mușchilor drepți abdominali.

În astfel de situații, liposucția are anumite limite, mai exact nu îndepărtează un exces mare de piele și nu corectează diastaza. Poți analiza împreună cu chirurgul beneficiile operației de abdominoplastie, o procedură care îndepărtează pielea în exces și poate corecta diastaza, atunci când există indicație medicală pentru asta. Consultația ar trebui să includă și discuția despre cicatrici, recuperare, controale și activitățile pe care le vei relua gradual.

Un abdomen mărit nu reprezintă automat o indicație pentru liposucție sau abdominoplastie. Balonarea, grăsimea viscerală, postura și laxitatea pielii pot contribui separat sau împreună, iar examinarea clinică ajută medicul să diferențieze aceste situații.

De ce apar depozitele adipoase persistente, chiar și cu un stil de viață sănătos?

Distribuția țesutului adipos diferă de la o persoană la alta. Două persoane cu aceeași greutate, înălțime și rutină sportivă pot avea forme corporale diferite, din câteva motive:

Discută cu medicul de familie dacă observi oboseală persistentă sau schimbări rapide în greutate, pentru a exclude alte cauze medicale.

De ce abdomenele nu elimină grăsimea de pe burtă?

Exercițiile abdominale întăresc musculatura, dar nu forțează organismul să ardă grăsimea exact din zona antrenată. Acest fenomen poartă numele de „slăbire localizată”, iar literatura de specialitate nu îl susține ca efect obținut prin exerciții direcționate pe o singură zonă. Sportul rămâne, totuși, esențial pentru sănătate: crește consumul energetic total, păstrează masa musculară și reduce riscul de recâștigare a kilogramelor, dar nu poate controla ordinea în care organismul folosește rezervele de energie sau îndepărta excesul de piele.

Cum verifici dacă stagnarea este reală, înainte de un consult?

Înainte să iei în calcul o soluție de remodelare corporală, analizează-ți obiceiurile. Un checklist simplu te poate ajuta:

Dacă bifezi majoritatea punctelor și depozitele persistă, o discuție cu un chirurg plastician te poate ajuta să înțelegi ce opțiuni sunt realiste pentru corpul tău.

Ce merită să reții înainte de a lua o decizie?

Grăsimea localizată rezistentă apare frecvent dintr-o combinație de factori ce țin de genetică, hormoni, structură corporală și adaptări normale după slăbire. Alimentația echilibrată, somnul și mișcarea rămân baza menținerii sănătății, dar nu pot direcționa slăbirea către o singură zonă.

Dacă ai o greutate stabilă și observi depozite persistente, discută cu un specialist despre opțiunile potrivite pentru tine. Un specialist în chirurgie plastică îți poate explica la ce rezultate realiste te poți aștepta.

Disclaimer: Acest articol are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Surse de informare:

c2cfb2d6b1281b9b34bd8299ec5dc780.jpgDr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastică și estetică

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosm

Pregătești cârnați după tăierea porcului, faci chiftele pentru familie sau procesezi carne pentru o pensiune? Înainte să alegi o mașină de tocat, merită să estimezi realist cât poți lucra într-o oră. Cifra de pe cutie arată de regulă randamentul obținut în condiții bune: carne rece, bucăți potrivite, sită curată și motor folosit corect.

În gospodărie, timpul real include pregătirea cărnii, alimentarea aparatului, schimbarea sitei și curățarea pieselor. Următorii pași te ajută să alegi o capacitate potrivită, fără să plătești pentru un aparat prea mare sau să forțezi unul prea mic.

1. Înțelege ce arată capacitatea în kg/oră

Producătorii exprimă capacitatea prin cantitatea de carne pe care mașina o poate toca într-o oră de funcționare. Folosește această valoare ca punct de plecare, nu ca promisiune fixă. De exemplu, un aparat cotat la 100 kg/oră poate procesa aproximativ 60–75 kg într-o oră în care incluzi pauzele și manipularea cărnii.

Verifică și cât timp poate funcționa motorul fără oprire. Un model care lucrează 30 de minute, apoi are nevoie de o pauză scurtă, poate susține un ritm mai bun decât unul care se încălzește după 10 minute. Pentru rezultate stabile, citește instrucțiunile privind pauzele recomandate de producător.

2. Alege tipul de mașină după cantitatea de carne

Fiecare gospodărie lucrează în alt ritm. Dacă toci de două ori pe an câteva kilograme pentru sarmale sau chiftele, nu ai aceleași nevoi ca o fermă familială care pregătește 100 kg de carne într-o zi.

Tip mașină de tocat Randament realist orientativ Potrivită pentru
Manuală 5–15 kg/oră Cantități mici, utilizare ocazională
Electrică de uz casnic 15–60 kg/oră Gospodării și preparate pentru familie
Semiprofesională 60–150 kg/oră Ferme familiale, pensiuni, loturi mari
Profesională 150–500+ kg/oră Măcelării și procesare frecventă

O mașină manuală te ajută la 2–5 kg de carne, mai ales dacă lucrezi fără acces la electricitate. Pentru un lot de 20–30 kg de cârnați, o mașină electrică bine construită îți reduce efortul și păstrează un ritm constant.

Modelele semiprofesionale au de obicei componente metalice, tavă mai mare și motor pregătit pentru sesiuni mai lungi. Dacă administrezi o mică fermă, o pensiune sau vinzi produse pregătite legal, acest tip de aparat oferă un raport corect între preț, putere și ritm de lucru.

3. Pregătește carnea pentru un randament bun

Carnea rece trece mai ușor prin melc și sită. Pune bucățile la frigider înainte de lucru, iar dacă sunt moi, lasă-le 20–30 de minute la congelator. Nu le îngheța complet: carnea trebuie să fie fermă la exterior, dar ușor de tăiat cu cuțitul.

Taie carnea în cuburi care intră lejer în gura de alimentare. Îndepărtează oasele, cartilajele tari, pielițele groase și tendoanele mari. Aceste resturi pot bloca mecanismul sau pot uza cuțitul. Folosește împingătorul aparatului, nu degetele și nici coada unui cuțit.

Sita influențează atât viteza, cât și textura. O sită cu găuri de 6–8 mm merge bine pentru cârnați rustici și chiftele. Pentru umpluturi mai fine, poți toca apoi printr-o sită de 3–4,5 mm, dar timpul de lucru crește. La cârnați, păstrează și grăsimea rece; ea ajută compoziția să rămână suculentă după gătire.

4. Verifică piesele care influențează tocarea

Motorul contează, însă cuțitul, sita, melcul și angrenajele decid cum se comportă aparatul după mai multe utilizări. Un cuțit tocit nu taie curat, ci împinge carnea spre sită. Vei observa că aparatul se mișcă greu, carnea se încălzește și ies fibre neuniforme.

Montează cuțitul cu partea tăietoare spre sită și verifică dacă sita stă dreaptă. Spală piesele imediat după lucru, usucă-le complet și păstrează-le într-un loc ferit de umezeală. Pentru gospodării care caută aparate și accesorii pentru prepararea alimentelor, poți compara echipamentele disponibile aici.

După tocare, umple rapid mațele cât compoziția este rece. Pentru loturi mai mari, mașinile de umplut cârnați ajută la obținerea unor cârnați uniformi și reduc timpul petrecut cu umplerea manuală.

5. Calculează capacitatea necesară

Împarte cantitatea totală de carne la timpul în care vrei să termini lucrarea. Apoi alege o mașină cu o capacitate declarată mai mare decât rezultatul obținut, deoarece vei avea pauze pentru curățare și reîncărcare.

De exemplu:

Nu alege strict după cea mai mare cifră afișată. Uită-te la materiale, disponibilitatea pieselor de schimb și cât de simplu cureți aparatul după fiecare lot.

6. Află ce înseamnă nr. 12, nr. 22 și nr. 32

Aceste numere arată dimensiunea capului de tocare și a componentelor compatibile. Nr. 12 se potrivește pentru folosire ocazională în gospodărie. Nr. 22 oferă un ritm bun pentru familii mari și ferme mici. Nr. 32 se adresează activităților cu volum ridicat, unde ai spațiu suficient și lucrezi frecvent.

Nu presupune că un număr mai mare garantează automat un rezultat mai bun. Un nr. 22 cu motor solid, cuțit bun și angrenaje rezistente poate lucra mai eficient decât un nr. 32 slab construit.

7. Evită greșelile care opresc lucrul

Nu introduce carne caldă, oase sau bucăți prea mari dacă manualul nu permite acest lucru. Oprește aparatul dacă auzi zgomote neobișnuite, simți miros de motor încins sau observi că sita se umple rapid. Curăță piesele, verifică montajul și lasă motorul să se răcească.

Alege aparatul după cel mai mare lot pe care îl pregătești într-un an. Pregătește carnea din timp, lucrează în porții mici și testează întâi textura pe 500 g de compoziție. Astfel poți ajusta sarea, condimentele și sita înainte să pregătești întregul lot de cârnați.

Capacitatea potrivită a unei mașini de tocat carne depinde de cantitatea procesată, frecvența utilizării și timpul disponibil. Compară randamentul declarat cu durata de funcționare recomandată și ia în calcul pregătirea cărnii, pauzele și igienizarea. Astfel, poți alege un aparat care susține ritmul de lucru al gospodăriei sau al micii afaceri.

Geamurile aburite dimineața, pervazurile ude și petele din colțurile pereților apar frecvent în locuințe odată cu răcirea vremii. Un strat fin de condens poate fi normal după o noapte rece, însă picăturile care curg zilnic pe sticlă arată că aerul din casă reține prea mulți vapori. Iată șase măsuri practice care reduc umezeala și ajută la păstrarea unui mediu mai confortabil pentru familie.

1. Măsoară umiditatea și identifică tipul de condens

Condensul apare când aerul cald și umed din interior atinge o suprafață rece, cum este geamul iarna. Vaporii ajung la „punctul de rouă”, adică la temperatura la care se transformă în picături de apă. Ferestrele nu produc umezeala, însă o fac vizibilă.

Înainte să schimbi garnituri sau să investești în aparate, verifică unde apare condensul. Situațiile diferă și cer soluții diferite:

Folosește un higrometru, un dispozitiv simplu care arată umiditatea relativă din încăpere. Așază-l la distanță de calorifer, fereastră, aragaz sau baie, deoarece aceste zone pot modifica temporar valoarea afișată. Multe locuințe se simt confortabil la o umiditate între 40% și 60%. Iarna, dacă geamurile se udă frecvent, urmărește valori apropiate de 40-50%.

Verifică higrometrul dimineața în dormitor, după duș și după ce gătești. Dacă valoarea sare constant peste 60%, ai un indiciu clar că trebuie să reduci vaporii din aer.

2. Aerisește scurt, complet și la momentele potrivite

Mulți proprietari țin geamul rabatat ore întregi, cu intenția de a usca aerul. Metoda răcește pereții, tâmplăria și podeaua, iar încăperea are nevoie apoi de mai mult timp pentru a reveni la o temperatură confortabilă. Pereții reci pot favoriza apariția condensului, mai ales în apartamentele cu izolație modestă.

Deschide ferestrele larg timp de 5-10 minute, de două sau trei ori pe zi. Dacă poți crea curent între camere, schimbul de aer devine mai rapid. Aerul rece de afară conține, de regulă, mai puțini vapori decât aerul din casă. După ce intră și se încălzește, poate prelua umezeala din încăpere.

Acordă atenție momentelor care cresc umiditatea:

Aerisirea ajută mult, însă poate să nu fie suficientă într-un apartament de parter, într-o baie fără geam sau într-o cameră unde se usucă rufe. În astfel de situații, un dezumidificator camera poate menține umiditatea la valoarea setată, fără să fie nevoie să răcești locuința prin aerisiri repetate.

3. Redu umezeala produsă în baie, bucătărie și la uscarea rufelor

Într-o locuință locuită de o familie, vaporii se acumulează repede. Respirația din timpul nopții, un duș fierbinte, fierberea apei și rufele întinse în casă pot ridica umiditatea într-un interval scurt. Într-un dormitor mic, cu ușa închisă, două persoane pot produce suficienți vapori peste noapte cât să apară picături pe geam dimineața.

În baie, pornește ventilatorul înainte de duș, dacă ai unul, și lasă-l activ după terminare. Șterge apa rămasă pe cabina de duș, faianță și baterii. Această rutină reduce cantitatea de apă care se evaporă treptat în următoarele ore. Verifică și robinetele, sifonul de pardoseală sau rezervorul toaletei: o pierdere mică, dar constantă, menține umezeala ridicată.

În bucătărie, pornește hota de la începutul preparării mâncării și acoperă oalele. Fierberea fără capac eliberează rapid vapori, mai ales în apartamentele cu bucătărie deschisă spre living. Curăță periodic filtrele hotei, deoarece grăsimea acumulată scade capacitatea de evacuare.

Rufele uscate pe calorifer sau pe un suport amplasat în sufragerie pot elibera câțiva litri de apă în aer. Dacă nu ai balcon, curte sau uscător de rufe, limitează uscarea la o singură cameră. Închide ușa, ține geamul închis cât timp funcționează aparatul de control al umidității și verifică periodic rezervorul. Hainele se pot usca mai repede, iar vaporii nu ajung în toate camerele.

4. Păstrează o temperatură stabilă și lasă aerul cald să circule

Condensul se formează mai ușor pe sticla rece. De aceea, oprirea completă a căldurii peste noapte poate agrava problema, mai ales în camerele orientate spre nord sau în apartamentele de la ultimul etaj. Dimineața, aerul se încălzește mai repede decât geamul, iar picăturile apar înainte ca suprafața sticlei să ajungă la o temperatură mai ridicată.

Menține o temperatură relativ constantă, cu o diferență moderată între zi și noapte. Pentru multe familii, reducerea temperaturii cu 1-2 grade noaptea este mai practică decât oprirea totală a încălzirii.

Verifică și zona din jurul ferestrei. Draperiile lungi, perdelele groase sau mobilierul lipit de calorifer pot opri circulația aerului cald către geam. Lasă spațiu între calorifer și textile, iar dacă ai pervazuri foarte late, evită să le încarci cu ghivece mari sau obiecte decorative care blochează fluxul de aer.

Dulapurile masive amplasate lângă pereții exteriori merită și ele atenție. Lasă câțiva centimetri între mobilă și perete, astfel încât aerul să circule. Dacă observi miros de umezeală sau puncte negre în spatele dulapului, mută piesa de mobilier, curăță zona și verifică umiditatea din încăpere câteva zile la rând.

5. Verifică ferestrele, garniturile și zonele reci din locuință

Dacă higrometrul arată valori normale, dar geamurile continuă să se ude, fereastra poate avea o problemă de etanșare, reglaj sau izolație. În timp, garniturile se pot turti, crăpa ori desprinde, iar feroneria poate necesita ajustare. Aerul rece pătrunde pe lângă ramă și răcește excesiv marginea geamului.

Poți face câteva verificări simple acasă. Privește cu atenție garniturile și observă dacă există porțiuni desprinse. Verifică siliconul din jurul ramei și caută urme de apă pe glafuri. În zilele cu vânt, apropie palma de marginile ferestrei, fără să atingi sticla; uneori poți simți curenți reci care indică o etanșare slabă.

Pentru rezultate stabile, cheamă un specialist dacă observi una dintre aceste situații:

Petele care se accentuează după ploaie pot indica infiltrații, nu condens. Infiltrația cere o intervenție asupra fațadei, acoperișului, glafurilor sau instalațiilor, în funcție de sursă. Ștergerea geamului ori reducerea umidității din casă nu rezolvă această problemă.

6. Acționează rapid dacă apar mucegaiul și mirosul de umezeală

Condensul repetat poate afecta tâmplăria, vopseaua lavabilă, pervazurile și finisajele. În timp, umezeala favorizează mucegaiul, care apare frecvent în colțurile camerelor, după dulapuri, pe pereții exteriori sau în jurul ferestrelor. Pentru părinții cu copii mici, merită să urmărească din timp aceste zone, deoarece aerul încărcat și mirosul persistent pot crea disconfort în locuință.

Dacă geamurile sunt deja ude, șterge apa de pe sticlă, ramă și pervaz cu o lavetă absorbantă. Nu lăsa apa să pătrundă în rosturile tâmplăriei sau în tencuială. Apoi aerisește scurt și identifică sursa: rufe, duș, gătit, plante multe, acvariu, umidificator folosit prea des sau o posibilă pierdere de apă.

Curăță petele mici de mucegai cu produse potrivite pentru suprafața respectivă și poartă mănuși. Aerisește încăperea în timpul curățării. Dacă petele reapar după câteva săptămâni, se extind sau vin însoțite de tencuială umedă, cere o evaluare tehnică. Problema poate ține de punți termice, infiltrații sau ventilație insuficientă.

Pentru o rutină simplă, urmărește timp de o săptămână umiditatea din camerele cu probleme, aerisește după activitățile care produc vapori și menține o temperatură constantă. Aceste măsuri ajută geamurile să rămână mai uscate și reduc riscul ca umezeala să ajungă pe pereți.

O plăcintă cu dovleac delicioasă îmbină foile fragede, ușor rumenite, cu o umplutură dulce și aromată, în care se simt gustul dovleacului și notele calde de scorțișoară și vanilie. Secretul unui desert reușit stă în alegerea ingredientelor, eliminarea excesului de lichid din umplutură și pregătirea corectă a aluatului.

Rețeta este potrivită pentru o tavă de aproximativ 30 x 40 cm, din care obții 12-15 porții. Pregătirea durează circa 40 de minute, iar coacerea necesită alte 40-50 de minute. Aluatul se prepară ușor, însă are nevoie de puțin timp la frigider pentru a deveni mai simplu de întins. Rezultatul este o plăcintă potrivită pentru mesele în familie, pentru o după-amiază de toamnă sau pentru un desert de casă servit alături de o băutură caldă.

Ingrediente pentru plăcinta cu dovleac clasică

Cantitățile de mai jos sunt calculate pentru o tavă dreptunghiulară de 30 x 40 cm.

Pentru aluat:

Pentru umplutură:

Făina cernută ajută la obținerea unui aluat omogen, iar untul trebuie să fie rece pentru ca foile să rămână fragede. Lichidul se adaugă treptat, deoarece făina poate absorbi cantități diferite. Aluatul trebuie să fie moale și ușor de modelat, fără să se lipească excesiv de mâini.

Cum alegi dovleacul potrivit pentru plăcintă?

Aromele și textura desertului depind în mare măsură de soiul de dovleac ales. Caută un exemplar cu coaja tare, fără pete moi sau fisuri, care să fie greu în raport cu dimensiunea sa. Pulpa trebuie să aibă o culoare portocalie intensă și o consistență densă, fără prea multe fibre.

Dovleacul plăcintar de tip butternut este o alegere potrivită datorită gustului dulce și pulpei fine, care nu lasă foarte mult lichid în timpul gătirii. Și alte soiuri cu miez dens pot da rezultate bune. Evită dovlecii foarte apoși, deoarece umplutura va necesita un timp mai lung de gătire.

Pentru pregătirea desertului, poți consulta gama de ingrediente pentru plăcintă cu dovleac de la Selgros, unde găsești produse de bază pentru aluat și condimente pentru umplutură.

Cum prepari plăcinta cu dovleac?

Începe cu umplutura, deoarece trebuie să se răcească înainte de asamblarea plăcintei. Dacă o așezi fierbinte peste aluat, aburul poate înmuia baza și poate afecta textura foilor.

Pregătirea umpluturii

Curăță dovleacul de coajă și semințe, apoi rade pulpa pe răzătoarea mare. Pune-o într-o tigaie încăpătoare, împreună cu untul și zahărul. Gătește la foc mediu-mic timp de 15-20 de minute, amestecând periodic, până când dovleacul se înmoaie și excesul de lichid se evaporă.

Adaugă scorțișoara, vanilia și un praf de sare. Gustă compoziția și ajustează cantitatea de zahăr, în funcție de dulceața naturală a dovleacului. Dacă dorești o umplutură mai bogată, poți adăuga nucă măcinată. Lasă compoziția să se răcească complet înainte de folosire.

Prepararea aluatului și asamblarea

Amestecă făina cu praful de copt, sarea și zahărul. Adaugă untul rece, tăiat cubulețe, și încorporează-l rapid cu degetele până când obții o textură asemănătoare firimiturilor. Pune oul, iaurtul și vanilia, apoi adună ingredientele într-un aluat omogen, fără să frămânți prea mult.

Împarte aluatul în două bucăți, una puțin mai mare pentru baza plăcintei. Învelește-le și lasă-le la frigider aproximativ 30 de minute. Între timp, încălzește cuptorul la 180°C.

Întinde bucata mai mare într-o foaie potrivită pentru tavă și așaz-o pe hârtie de copt. Distribuie umplutura răcită într-un strat uniform, păstrând aproximativ un centimetru liber la margini. Dacă dovleacul pare încă umed, presară puțin griș sau pesmet fin înainte de a adăuga compoziția.

Întinde a doua bucată de aluat și așaz-o deasupra. Lipește marginile, apoi înțeapă foaia din loc în loc cu o furculiță, pentru ca aburul să poată ieși în timpul coacerii.

Coace plăcinta timp de 40-50 de minute, pe nivelul din mijloc al cuptorului. Este gata când foaia de deasupra capătă o nuanță aurie și marginile sunt bine coapte. Las-o să se răcească înainte de porționare.

Ingredientele care fac diferența într-o plăcintă aromată

Fiecare ingredient contribuie la textura și gustul desertului. Câteva alegeri simple pot îmbunătăți considerabil rezultatul.

Poți adăuga și câteva stafide hidratate în suc de portocale, dacă preferi o umplutură mai dulce. Totuși, păstrează aromele în echilibru, astfel încât dovleacul să rămână ingredientul principal.

Secrete pentru foi fragede și umplutură bine legată

Textura plăcintei depinde atât de modul de preparare, cât și de răcirea corectă a ingredientelor. Pentru un rezultat reușit, ține cont de următoarele recomandări:

După ce scoți plăcinta din cuptor, las-o să se răcească pe un grătar sau pe o suprafață care permite circulația aerului. Dacă preferi foile mai moi, acoperă tava lejer cu un prosop curat după aproximativ 15 minute.

Variante ale rețetei clasice

Dacă vrei să schimbi textura desertului sau să reduci timpul de pregătire, poți adapta rețeta în funcție de ingredientele disponibile.

Pentru o variantă de post, înlocuiește untul din aluat cu ulei și folosește apă minerală rece în locul laptelui și al oului. Poți combina 350 g de făină cu 120 ml de ulei, 120 ml de apă minerală, două linguri de zahăr și un praf de sare. Amestecă ingredientele până obții un aluat omogen și lasă-l la frigider aproximativ 20 de minute. Pentru umplutură, înlocuiește untul cu puțin ulei.

O alternativă rapidă presupune folosirea foilor subțiri de plăcintă. Așază trei sau patru foi la bază, ungându-le individual cu unt topit sau ulei. Adaugă umplutura răcită, apoi acoperă cu alte foi unse. Coace la 180°C până când suprafața devine aurie.

Foietajul este o altă opțiune, mai ales când timpul este limitat. Păstrează-l rece până la asamblare și folosește numai umplutură răcită, pentru a preveni înmuierea aluatului.

Pentru mai multă inspirație, poți descoperi și alte idei de plăcintă cu dovleac și tarte de sezon, cu umpluturi și combinații de arome potrivite pentru zilele răcoroase.

Greșeli frecvente și cum le corectezi

Păstrarea și servirea plăcintei

După răcire, păstrează plăcinta într-un recipient închis, la frigider, timp de 2-3 zile. Pentru a reda textura foilor, încălzește porțiile 5-7 minute în cuptor, la temperatură moderată.

Servește desertul simplu, cu zahăr pudră presărat deasupra, sau alături de nuci tocate. Pentru o aromă mai intensă, poți adăuga puțină scorțișoară înainte de servire. Indiferent de varianta aleasă, umplutura bine scăzută și aluatul fraged sunt cele două elemente care fac diferența.

O ținută casual reușită nu depinde de piese spectaculoase, ci de croieli care se așază bine, culori ușor de combinat și încălțăminte îngrijită. Aceste detalii ajută atât într-o zi relaxată la birou, cât și la o cină, o călătorie de weekend sau o ieșire în oraș. În continuare, descoperă cinci formule simple, actuale și ușor de adaptat propriului stil.

1. Tricou simplu, jeanși drepți și sneakerși minimaliști

Tricoul simplu, jeanșii drepți și sneakerșii cu design curat formează una dintre cele mai ușor de purtat combinații casual. Funcționează pentru film, cafea, drumuri prin oraș sau birouri cu dress code relaxat.

Alege un tricou alb, gri, bleumarin, negru sau crem, fără imprimeuri mari. Cusătura umărului trebuie să se oprească aproape de marginea umărului, iar tricoul să acopere betelia pantalonilor fără să cadă prea jos pe coapse. Jeanșii indigo, bleumarin sau negri, cu croială dreaptă ori ușor conică, păstrează ținuta echilibrată.

Pentru un rezultat îngrijit, evită pantalonii prea lungi care se strâng peste pantofi. Vara poți purta un tricou din bumbac mai subțire și jeanși deschiși la culoare. Toamna, adaugă o jachetă din denim, un bomber simplu sau o cămașă groasă purtată descheiată peste tricou.

2. Cămașă Oxford, chino și încălțăminte din piele

Cămașa Oxford oferă o alternativă practică atunci când tricoul pare prea lejer. Materialul are o textură discretă, iar gulerul structurat păstrează un aspect ordonat chiar și într-o ținută relaxată. Poart-o la prânzuri, întâlniri informale, evenimente de zi sau la birou.

Combină o cămașă albă, bleu sau cu dungi fine cu pantaloni chino bej, gri, bleumarin ori verde olive. Pentru utilizare uzuală, alege chino cu spațiu suficient în zona coapselor și cu tivul care se oprește curat deasupra încălțămintei.

Dacă vrei un look mai relaxat, completează ținuta cu adidași albi de bărbați, cu profil simplu și piele netedă. Pentru o cină sau un context puțin mai elegant, mocasinii maro, coniac sau bleumarin sunt o alegere potrivită.

Poartă cămașa băgată în pantaloni pentru un aspect mai ordonat. Las-o peste pantaloni doar dacă lungimea ajunge aproximativ la jumătatea buzunarului din spate. În zilele calde, rulează mânecile de două ori și păstrează restul ținutei simplu.

3. Polo tricotat, pantaloni lejeri și sneakerși curați

Polo-ul ocupă o zonă utilă între tricou și cămașă. Gulerul oferă structură, iar materialul păstrează confortul specific ținutelor de zi. Modelele tricotate din bumbac sau in apar frecvent în colecțiile recente, mai ales în tonuri de crem, maro, verde închis și bleumarin.

Un polo crem, pantaloni bej cu croială dreaptă și sneakerși albi creează o ținută potrivită pentru terase, vacanțe sau ieșiri de vară. Dacă preferi o variantă mai sobră, alege polo bleumarin, chino gri și mocasini din piele întoarsă.

Verifică gulerul înainte de plecare. Un polo cu guler ondulat sau deformat poate strica aspectul general al ținutei. Spală modelele tricotate la temperatură redusă și lasă-le la uscat pe o suprafață plană, mai ales dacă materialul este mai greu.

4. Pulover fin, cămașă și jeanși închiși la culoare

În sezonul rece, suprapunerile simple arată mai bine decât ținutele încărcate. O cămașă Oxford purtată sub un pulover subțire din merinos, bumbac sau lână fină oferă confort și un aspect potrivit pentru birou, întâlniri sau cine de seară.

Poți porni de la o cămașă bleu și un pulover bleumarin cu decolteu rotund, apoi adaugi jeanși indigo închiși. Dacă alegi un pulover cu decolteu în V, lasă gulerul cămășii să stea drept și evită modelele cu prea mult volum în zona umerilor.

Ghetele Chelsea, chukka sau pantofii Derby casual completează bine această formulă. Pentru vreme umedă, tratează încălțămintea din piele întoarsă cu spray impermeabil și curăț-o periodic cu o perie specială. Acest obicei ajută materialul să-și păstreze aspectul uniform mai mult timp.

5. Sacou neconstruit, tricou și pantaloni drepți

Sacoul neconstruit oferă mai multă formă unei ținute casual, fără rigiditatea unui costum clasic. Se potrivește la cine, evenimente culturale, întâlniri de lucru într-un mediu creativ sau ocazii care cer un aspect îngrijit, dar relaxat.

Alege un sacou din bumbac, in sau lână ușoară, fără umeri rigizi, în bleumarin, gri, olive, maro sau bej. Poartă-l peste un tricou simplu, cu guler bine definit și material opac. Jeanșii închiși la culoare, chino sau pantalonii din lână subțire completează ținuta fără să o încarce.

Două combinații funcționează în majoritatea cazurilor: sacou bleumarin, tricou alb, jeanși indigo și sneakerși din piele, sau sacou maro, tricou crem, pantaloni bej și mocasini. Evită sacoul lucios de costum cu pantofi sport pentru alergare. Diferența dintre stiluri devine prea evidentă și ținuta pierde coerență.

Detalii care păstrează ținuta actuală

Cele cinci combinații devin mai ușor de adaptat dacă respecți câteva reguli simple:

Păstrează aceste formule ca punct de plecare, apoi schimbă culorile, texturile și încălțămintea în funcție de ocazie. Stilul personal se conturează mai clar prin alegeri repetate și bine potrivite decât prin piese alese doar pentru un sezon.

Mulți antreprenori, manageri și oameni cu o viață publică activă ajung, la un moment dat, să privească siguranța mai serios decât printr-o alarmă sau o cameră video. Unii au nevoie de protecție pentru un sediu, un depozit sau o locuință, alții pentru propria persoană, în deplasări, la evenimente sau la întâlniri de afaceri. Cele două nevoi par asemănătoare, dar presupun servicii diferite, cu roluri, pregătire și costuri diferite.

Poate și tu cântărești acum ce variantă ți s-ar potrivi, fără să plătești pentru ceva de care nu ai nevoie și fără să rămâi descoperit tocmai acolo unde contează. Alegerea corectă pornește de la un lucru simplu, adică ce anume vrei să protejezi. Descoperă în rândurile de mai jos prin ce se deosebesc paza cu agent și garda de corp și cum îți dai seama care dintre ele răspunde nevoilor tale.

Ce înseamnă paza cu agent și unde se potrivește?

Paza cu agent este forma clasică de securitate fizică, în care un agent certificat asigură protecția unui obiectiv anume, fie el o reședință, un ansamblu rezidențial, un spațiu comercial, un depozit sau o instituție. Rolul lui principal este prevenția, adică descurajarea furturilor, controlul accesului și menținerea ordinii în perimetrul protejat. Simpla prezență vizibilă a unui agent bine pregătit schimbă deja felul în care un spațiu este perceput din exterior.

Pentru tine, asta înseamnă că sediul firmei, casa sau spațiul pe care îl administrezi are în permanență pe cineva atent la ce se întâmplă. Profesioniștii care oferă servicii de pază cu agent pornesc de la o analiză de risc și construiesc un plan de pază adaptat locației, cu personal ales după specificul ei. În plus, primești rapoarte periodice, așa că știi ce s-a întâmplat în obiectiv, chiar și în lipsa ta.

Ce asigură o gardă de corp?

Garda de corp mută accentul de pe loc pe persoană. Agentul de protecție personală îl însoțește pe beneficiar oriunde merge și îi asigură integritatea fizică, discreția și libertatea de a-și vedea de activitate fără grija siguranței. Serviciul se adresează de obicei oamenilor de afaceri, directorilor executivi, persoanelor publice sau oricui se confruntă cu riscuri specifice, iar o echipă profesionistă acoperă mai multe zone:

Contrar imaginii din filme, o gardă de corp nu înseamnă neapărat un om impozant care îți stă în spate la fiecare pas. Un profesionist adevărat lucrează discret, anticipează situațiile delicate și îți lasă spațiul de care ai nevoie ca să negociezi, să participi la evenimente sau să călătorești liniștit. Protecția bună se simte mai degrabă ca o siguranță de fond decât ca o prezență care atrage privirile tuturor.

Diferențele care contează în alegerea ta

Diferența de bază ține de obiectul protecției, pentru că paza cu agent apără un spațiu, iar garda de corp apără un om. Primul serviciu este, de regulă, static și se bazează pe prezență vizibilă, rondouri și controlul accesului, în timp ce al doilea este mobil, discret și se adaptează la programul persoanei protejate. Diferă și pregătirea, pentru că protecția personală presupune instruire specială pentru deplasări, evenimente și situații neprevăzute.

Gândește-te, așadar, la ritmul tău de zi cu zi. Un sediu sau o locuință cu bunuri valoroase cer o prezență constantă la fața locului. În schimb, expunerea publică, deplasările dese sau negocierile sensibile cer un agent specializat în protecție personală, care să meargă alături de tine. Uneori cele două servicii se completează firesc, mai ales pentru oamenii de afaceri care vor să își știe în siguranță atât familia, cât și compania.

Cum alegi furnizorul de servicii potrivit?

Un furnizor serios nu începe discuția cu o ofertă standard, ci cu întrebări despre obiectiv, program, nivelul de expunere și riscurile reale. Pe baza acestor informații construiește o soluție dimensionată corect, care poate crește sau scădea în timp, odată cu nevoile clientului. La fel de important este ca firma să funcționeze legal, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu agenți selectați riguros și pregătiți continuu.

Înainte să semnezi, cere să vezi licența, întreabă cum sunt selectați agenții și cum vei fi informat despre activitatea lor. Uită-te și la experiența reală a companiei, la reputația ei și la felul în care îți ascultă nevoile încă de la prima discuție. În securitate nu există soluții placebo, iar un partener bun îți propune exact ce te protejează, fără să îți vândă servicii de care nu ai nevoie.

Paza cu agent și garda de corp nu concurează între ele, ci răspund unor nevoi diferite, iar alegerea potrivită pornește de fiecare dată de la ceea ce vrei să protejezi. Uneori e vorba de un spațiu, alteori de tine sau de oamenii apropiați, iar de multe ori de ambele. Fă o listă cu locurile, momentele și situațiile în care îți dorești mai multă liniște și discut-o cu un specialist în securitate, ca să afli ce soluție ți se potrivește cu adevărat.

Culoarea pereților oferă un fundal constant, însă lumina schimbă felul în care îl percepi de-a lungul zilei. Un alb mat poate părea confortabil seara, sub lumină caldă, iar la prânz poate căpăta o tentă mai rece. Din acest motiv, poți îmbunătăți atmosfera unei camere fără să începi imediat un proiect de zugrăvire.

Alege iluminatul în funcție de activități, proporții și mobilier. În acest fel, vei obține un spațiu plăcut pentru utilizare zilnică și coerent din punct de vedere estetic.

De ce lumina schimbă percepția mai repede decât culoarea pereților

Lumina scoate în evidență texturile, conturează obiectele și influențează profunzimea vizuală a unei camere. De exemplu, un perete gri-bej poate părea mai cald lângă o veioză de 2700 K, dar mai sobru sub o plafonieră de 4000 K.

De asemenea, direcția luminii contează. Lumina îndreptată spre perete poate lărgi optic o cameră îngustă, iar lumina orientată în sus poate face plafonul să pară mai înalt. Astfel, aceeași paletă cromatică poate susține mai multe atmosfere, fără schimbări costisitoare.

Cele patru elemente care definesc atmosfera unei camere

Pentru rezultate stabile, urmărește aceste repere înainte să alegi corpurile de iluminat:

Iluminatul în straturi: secretul unei atmosfere echilibrate

O cameră bine luminată combină, de regulă, trei tipuri de surse:

  1. Iluminat general, prin plafoniere, lustre sau spoturi;
  2. Iluminat de lucru, prin veioze, aplice de oglindă ori benzi LED sub dulapuri;
  3. Iluminat de accent, prin corpuri care evidențiază tablouri, biblioteci sau nișe.

Pentru sursa centrală, o lustra LED poate distribui lumina uniform și poate completa un amenajament cu linii contemporane. Modelele cu intensitate reglabilă îți permit să adaptezi camera pentru cină, lectură sau vizionarea unui film.

Cum schimbă lumina fiecare încăpere?

Lumina joacă un rol crucial în crearea atmosferei și funcționalității fiecărei încăperi dintr-o locuință. Alegerea tipului și amplasamentul surselor de lumină poate influența starea de spirit și eficiența unui spațiu.

Living

În living, folosirea unui corp central de iluminat combinat cu un lampadar lângă canapea poate oferi o iluminare generală plăcută, dar și o lumină ambientală pentru momentele de relaxare. O sursă discretă de lumină în zona TV ajută la reducerea contrastului între ecranul luminos și întunericul din jur, reducând oboseala oculară.

Dormitor

În dormitor, aplicele montate lângă pat sunt o soluție excelentă pentru a elibera noptierele de lămpi voluminoase și pentru a asigura o lumină direcționată pentru citit. Acestea creează un spațiu ordonat și relaxant, ideal pentru odihnă.

Bucătărie

În bucătărie, iluminatul montat sub corpurile suspendate elimină umbrele care pot apărea pe blatul de lucru, făcând prepararea alimentelor mai sigură și mai ușoară. O iluminare bine distribuită în acest spațiu este esențială pentru eficiența și confortul utilizatorului.

Baie

În baie, aplicele laterale ale oglinzii asigură o iluminare uniformă a feței, prevenind umbrele inestetice care pot fi create de o sursă de lumină amplasată deasupra. Este esențial să verifici mereu gradul de protecție IP al corpurilor de iluminat, mai ales în zonele cu umiditate ridicată, pentru a asigura siguranța.

Birou

Pentru birou, plasarea unei lămpi lateral față de monitor ajută la reducerea reflexiilor pe ecran, ceea ce poate preveni oboseala ochilor și face ecranul mai ușor de privit pe termen lung. O iluminare adecvată în spațiul de lucru contribuie la o productivitate mai mare și la un confort sporit.

Cum corectezi optic proporțiile?

Poți ajusta vizual o încăpere prin poziționarea atentă a luminii:

Lumina și culoarea pereților: cum le combini

Testează mostrele de vopsea ziua și seara, lângă sursa aleasă. Nuanțele crem și bej pot părea mai galbene sub lumină foarte caldă, iar griurile și albastrurile pot deveni mai reci peste 4000 K. Pereții închiși la culoare absorb mai multă lumină, așa că au nevoie de surse suplimentare.

Dacă amenajezi treptat, începe cu zonele folosite zilnic. Alessandro Design propune corpuri cu design contemporan, materiale durabile și detalii atent lucrate, iar consultanța de specialitate te poate ajuta să alegi soluții potrivite mobilierului modular și stilului tău.